CUM VA ARĂTA Cea mai mare plajă artificială amenajată pe Insula Lacul Morii din Sectorul 6. FOTO



Plajă artificială cu acces GRATUIT, fântâni labirint, zonă de promenadă şi de practicare a sporturilor în aer liber – sunt doar câteva dintre facilităţile de care se vor putea bucura locuitorii Sectorului 6 şi nu numai prin noile proiecte de amenajare peisagistică ale Innsulei Lacului Morii şi a zonei de promenadă Lacul Morii pe care Primăria Sectorului 6 intenţionează să le implementeze, în perioada imediat următoare. 

„Amenajarea zonei de promenadă și a Insulei Lacului Morii - este un proiect pe care l-am deblocat și azi suntem în faza de implementare cu el. Lacul Morii, cu tot ce înseamnă zona de promenadă și insulă, se află în administrarea Apelor Române. Timp de mai bine de doi ani am muncit pentru a semna un protocol cu Apele Române din punct de vedere al preluării administrării la nivelul Sectorului 6 și, bine-nțeles, că am reușit și, ulterior, am demarat procedurile legale pentru a realiza proiectul necesar pentru investiție”, a declarat, luni, edilul Gabriel Mutu, în cadrul intervenției la „Ora primarului”.  

CUM VA FI AMENAJATĂ INSULA LACUL MORII
Pe „Insula Îngerilor" (aşa cum va fi denumită Insula Lacul Morii) va fi introdus pentru prima dată conceptul design de plajă în oraş, unde cei care nu pot ajunge la mare se vor putea relaxa în cele mai bune condiţii pe şezlonguri, hamace şi umbrare, vor putea face mişcare în aer liber pe terenurile de fotbal, baschet şi volei sau la aparatele de gimnastică.


Amenajările propuse pe noua insulă sunt structurate pe patru zone, respectiv:
– zona de acces: se intră pe sub o instalaţie de arcade care se vor remarca prin jocul de lumini
- zona de plajă: amenajată cu nisip, unde se pot aşeza prosoapele şi se pot închiria şezlongurile, plus fântâni labirint. Pentru o atmosferă pe deplin plăcută, administraţia locală a pregătit un interesant circuit de fântâni labirint alături de labirinturi cu pereţi de apă


– zona de sport: amenajată cu tartan pentru practicarea de sporturi precum baschet, tenis, minifotbal, gimnastică în aer liber
- zona de terase: amenajate atât pe uscat cât şi pe ponton.

„Au fost făcute dezbateri publice, este un proiect senzațional care include amenjarea zonei de promenadă, dar și a Insulei Lacului Morii. Am făcut o propunere care a fost extrem de bine primită: de a amenaja pe Insula Lacului Morii cea mai mare plajă artificială cu acces liber pentru toți locuitorii Sectorului 6 și nu numai”, a completat edilul Sectorului 6. 

CITEȘTE ȘI Trei parcuri noi, în Sectorul 6. UNDE vor fi construite și ce facilități vor oferi GALERIE RANDĂRI

CUM VA FI AMENAJATĂ PROMENADA LACULUI MORII
Zona de promenadă Lacul Morii va deveni, de asemenea, o încântare pentru toţi cei care vor ajunge aici. Structurată pe trei nivele, una va fi dedicată celor care vor să alerge, iar două celor care vor să socializeze şi să se relaxeze:
- „Lasă-ţi sufletul liber": această zonă se adresează cu precădere persoanelor care vor să se relaxeze în linişte, să mediteze şi să citească
- „Sunt modern": cu asfalt colorat,
- „Joacă-te toată ziua": zonă dedicată exclusiv copiilor
Pe toată lungimea digului va exista o bandă dedicată exclusiv celor care aleargă, restul spaţiului rămânând să fie amenajat pentru relaxare şi socializare.

„Discutăm despre o amenajare modernă care va scoate în evidență valoarea acestui loc - Lacul Morii și care să aducă un plus de valoare cartierului Crângași”, a sintetizat primarul Mutu. 

Totodată, proiectul mai prevede modernizarea aleilor din vecinătatea Lacului Morii cu acces din arterele Șos. Virtuții, Calea Crângași, Str. Mehadia și Parcul Crângași.

CITEȘTE ȘI Grădini suspendate pe blocuri și linia tramvaiului 41 înierbată - Proiecte noi de spații verzi în Sectorul 6

Etichete: amenajare insula lacul morii, Gabriel Mutu, insula lacul morii, Lacul Morii, promenada lacul morii, Sectorul 6

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE