Cum vor arăta staţiile de metrou din Drumul Taberei VEZI IMAGINI



Linia M5 a Metroului din Bucureşti este o magistrală planificată de Metrorex pentru a deservi locuitorii cartierului Drumul Taberei. Aceasta va avea ca staţii finale Ghencea, în cartierul Drumul Taberei şi ulterior, în faza a doua a proiectului, staţia Antilopa, în cartierul Pantelimon. Mai exact, Magistrala 5 va fi realizată în două etape : tronsonul Drumul Taberei – Universitate în etapa I de execuţie şi Universitate – Pantelimon, în etapa II.

Toate staţiile sunt gândite pentru a prelua cât mai mulţi călători şi vor fi amplasate în intersecţii. Fiecare staţie va avea o arhitectură specifica zonei. Spre exemplu, la staţia Parc Drumul Taberei vom avea accente de verde şi o tentă de distracţie, la Eroilor 2 vom avea o arhitectură cu tematica istorică iar la Academie (n.r. - Militară) una militară”, a declarat pentru B365.ro, şeful Departamentului Arhitectură din cadrul Metroul SA, arh. Adrian Nicolaescu, cel care a semnat proiectul staţiilor de metrou.

Citeşte şi Staţiile de metrou Jiului şi Bazilescu se deschid azi VEZI IMAGINI

În martie ar fi trebuit deja să înceapă lucrările la proiectul estimat de Metrorex la valoarea de 920 de milioane de lei. Potrivit conducerii companiei în trei ani cele 10 staţii de pe tronsonul Râul Doamnei-Haşdeu ar trebui să fie terminate. Cu toate acestea, călătorii din Drumul Taberei se vor putea folosi de viitoarea infrastructură de-abia peste cinci ani, când vor fi date în folosinţă staţiile.

Lucrările la primul tronson, care va cuprinde 11 staţii între Râul Doamnei şi Haşdeu, vor dura 22 de luni. Conducerea companiei intenţionează să extindă această linie până spre Domneşti şi satele din zonă. Costurile de construcţie ale magistralei M5 de metrou, Drumul Taberei – Pantelimon, se vor ridica la 1,7 miliarde de euro. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii vizează investiţii totale de aprope 8,5 miliarde de euro în reţeaua de metrou a Capitalei.

Citeşte şi Aici va fi staţia de la capătul metroului de Dr.Taberei FOTOGALERIE

Etichete: magistrala 5, Metrorex, metroul sa, promo, realitatea, Udrişte, Valea Ialomiţei

0/0 COMENTARII
lucian
01 Jul 14:27
+0
VOTURI
-0

FOARTE FRUMOASE

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE