CURS VALUTAR 24 IUNIE 2016. Cursul sare de 4,55 lei/euro după referendumul din Marea Britanie



CURS VALUTAR 24 IUNIE 2016: BNR a calculat vineri o medie de 4.53 lei pentru un euro, 4.17 lei pentru un franc elveţian şi 4.07 lei pentru un dolar american. Cursul valutar a sărit însă vineri dimineaţă la Bucureşti la 4,55 lei/euro.

CURS VALUTAR 24 IUNIE 2016. Cursul sare de 4,55 lei/euro dupa referendumul din Marea Britanie
CURS VALUTAR 24 IUNIE 2016. Cursul sare de 4,55 lei/euro după referendumul din Marea Britanie
Foto: bucurestifm.ro

UPDATE Probleme cu schimbarea lirei sterline în lei. Lira a ajuns la valoarea din 1985 după Brexit, mai multe case de schimb refuză tranzacţiile cu lire.

Mai multe persoane au reclamat în spaţiul public că au probleme cu schimbarea lirei sterline în lei şi invers, din cauza fluctuaţiilor aproape fără precedent ale valorii lirei britanice, scrie Mediafax.

În urma Brexitului, lira britanică a scăzut, ajungând la valoarea pe care o avea înainte de 1985, iar problemele nu au întârziat să apară. Mai mulţi britanici au atras atenţia în spaţiul public, pe site-urile de socializare, că au avut probleme cu schimbarea de lire sterline în lei.

„Am văzut mai mulţi prieteni că se plâng pe Facebook de faptul că nu mai pot schimba lire sterline la exchange. Din fericire, eu nu cred că am mai mult de 100 de lire de schimbat, deci nu mă afectează prea mult, dar e un dezastru ce s-a întâmplat cu Brexit-ul, vor fi nenumărate consecinţe", a spus un profesor britanic stabilit în România, Simon.

De asemenea, un alt cetăţean britanic, aflat în România, a atras atenţia pe Facebook că a avut probleme cu schimbarea valutei din lire în lei în Braşov. „Exchange-urile din Braşov refuză să schimbe lire sterline azi", a postat Janet pe Facebook.

Însă, probleme cu schimbarea lirei sterline nu sunt momentan la bănci. „Nu sunt probleme, schimbăm lire, dar de dimineaţă şi până acum, lira britanică s-a devalorizat de şase ori, nu am mai văzut aşa ceva. Şi leul scade, numai dolarul creşte", au declarat angajaţii unei bănci.

UPDATE 16.00 Efecte BREXIT -Euro s-a apreciat vineri în faţa leului la 4,53 de lei, în creştere cu 0,4% faţă de şedinţa precedentă, ceea ce reprezintă cel mai ridicat ritm de creştere din februarie 2015 încoace, scrie Mediafax.

Referinţa anunţată de BNR pentru un dolar american a crescut cu 2,7%, cel mai mult din ianuarie 2015, la 4,07 lei.

"Monedele Europei emergente au pierdut teren faţă de euro, investitorii fiind favorabili activelor de refugiu", scriu analiştii de la Piraeus Bank într-un raport.

Valutele din regiune s-au depreciat şi mai mult, ceea ce ar putea sugera ca banca centrală a intervenit pentru a tempera presiunile, spun analiştii ING.

"Ne aşteptăm la o şedinţa volatilă astăzi, cu un interval de 4,5350-4.5600/EUR, în timp ce subliniem, totodată, că perspectivele pe termen scurt pentru pieţele leului ar trebui să fie neclare până se mai calmează apele", remarcă ei.

Lira britanică, la cel mai scăzut nivel din ultimii 31 de ani:

Lira britanică s-a prăbuşit cu peste 10%, ajungând la cel mai scăzut nivel din ultimii 31 de ani, în comparaţie cu dolarul.  "Efectele sunt indirecte pentru România. BNR are tot arsenalul la dispoziţie să se apare cum se cuvine. Nu suntem în prima linie şi acest lucru trebuie subliniat", a explicat, pentru TVR, purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu.

UPDATE 13.12: Perechea EUR/RON s-a tranzactionat pentru putin timp la 4,5600 (cel mai ridicat nivel din martie 2014, atins si la inceputul anului 2016) ca urmare a votului pentru iesirea Marii Britanii din UE. Valoarea este cu vreo 4,5 bani mai mare decat inchiderea de ieri din timpul orarului obisnuit, de 4,5150, cand participantii la piata asteptau un alt rezultat de la referendum.  Practic, leul s-a intors la cotatia de acum doua zile in fata euro, confirmand ca impactul Brexitului este gestionabil, dupa cum a declarat si presedintele Iohannis dupa intalnirea cu premierul si Guvernatorul BNR.

CURS VALUTAR 24 IUNIE 2016: 

Cursul valutar leu/euro de la Bucureşti a crescut cu aproape 1% imediat la deschiderea pieţei, ca reacţie la rezultatul votului din Marea Britanie, unde britanicii au votat pentru ieşirea din Uniunea Europeană.

La ora 9:08, cursul era cotat la Bucureşti la 4,55/4,5520, la un moment dat ajungându-se şi la 4,5650 lei/euro.

Daniel Dăianu, membru al Consiliul de Administraţie al BNR a declarat vineri că rezultatele referendumului din Marea Britanie sunt "un punct de inflexiune", implicaţiile fiind nu numai economice, ci şi geopolitice.

"E un punct de inflexiune. Implicaţiile sunt nu numai economice, ci şI geopolitice. Regatul Unit este nu numai o economie mare, cu un centru financiar global, dar are un rol cheie în politica de securitate. Să vedem ce va fi cu Regatul, dacă va rămâne unit", a spus Daniel Dăianu, conform mediafax.ro.

În opinia lui, referendumul nu înseamnă nici dispariţia de pe harta economică a Marii Britanii şi nici nu va însemna legăturile strânse ale UE rupte cu UE.

Marea Britanie va ieşi din UE, după ce 51.9% dintre cetăţenii britanici care au participat la referendum (17 milioane de oameni) au votat pentru ieşirea ţării din Blocul Comunitar, potrivit rezultatelor finale anunţate de autorităţi.

Etichete: curs valutar, Marea Britanie, UE

0/1 COMENTARII
Alonso Fred
24 Jun 14:09
+0
VOTURI
-0
ALONSO FRED ÎMPRUMUT COMPANY LTD

Ai nevoie de un împrumut pentru afaceri sau sprijinul dumneavoastra pentru orice scop? Suntem certifica?i legitim ?i licen?iat pe care sa împrumut interna?ional vom da împrumut pentru 2% dintr-o rata a dobânzii corespunzatoare, Suntem un financiar independent institution.kindly de contact e-mail compania noastra aici: alonsofredloanfirmltd@hotmail.com pentru mai multe informa?ii.

amabilitate ne întoarcem la noi imediat pentru a ob?ine facut cu transferul de documente de aprobare de împrumut

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE