Curtea de Conturi a României vrea să își facă sediu central cu 12 etaje în "cartierul milionarilor"



Curtea de Conturi a României a obținut certificatul de urbanism necesar construcției în București a unui imobil de birouri cu trei subsoluri și 12 etaje pe un teren primit gratuit, cu drept de superficie, de la Administrația Domeniului Public Sector 1, conform datelor analizate de Profit.ro.

Curtea de Conturi a Romaniei vrea sa isi faca sediu central cu 12 etaje in "cartierul milionarilor"
Curtea de Conturi a României vrea să își facă sediu central cu 12 etaje în "cartierul milionarilor"

Instituția de control a statului a obținut acest document necesar elaborării Planului Urbanistic Zonal după ce a primit 3.000 de metri pătrați de teren de la ADP Sector 1 în urmă cu un an, prin dezmembrarea lotului dintr-un teren mai mare de 11.716 metri pătrați, situat pe Bulevardul Poligrafiei nr. 4.

La aceeași adresă se află atât sediul central al ADP Sector 1, cât și scheletul abandonat al unei construcții realizate, din informațiile obținute de Profit.ro, de fostul deputat Dumitru Puzdrea, care deține și Complexul Flora alăturat. În 2017 a fost redeschis dosarul „Flora" în care Traian Băsescu este acuzat că a retrocedat, în 2003, când era primar al Capitalei, un teren de 40.000 de metri pătrați, pe care Puzdrea a construit complexul comercial Flora.

Sediul cu 12 etaje al Curții de Conturi ar urma să fie construit chiar peste drum de Ana Tower, turnul de birouri cu 25 de etaje al omului de afaceri George Copos.

Zona Expoziției, unde este amplasat terenul viitorului sediu al Curții, a atras, ca un magnet, o serie de milionari români precum Ion Țiriac, Iulian Dascălu, Alin Niculae, Gheorghe Iaciu, Nicolae Dumitru, Dan Șucu sau Valentin Vișoiu, care și-au anunțat intenția sau chiar au început să construiască aici sute de apartamente și clădiri de birouri. Lor li s-au adăugat investitori străini precum Portland Trust, GTC, Atenor sau Cordia, care au deschis zona pentru noi dezvoltări imobiliare.

Sursa: profit.ro

Etichete: curtea de conturi a romaniei, sediu curtea de conturi a romaniei

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE