Cutremur de 7,2 grade în Vanuatu. A fost emisă alertă de tsunami



Un cutremur cu magnitudinea 7.2 s-a produs, duminică, la 146 de kilometri nord-nord-vest de Republica Vanuatu, țară insulară din Oceanul Pacific, anunță U.S. Geological Survey, citat de Reuters.

Cutremur de 7,2 in Vanuatu. A fost emisa alerta de tsunami
Cutremur de 7,2 în Vanuatu. A fost emisă alertă de tsunami

UPDATE 13.30 Centrul de Atenționare în caz de Tsunami din Pacific (PTWC) a anulat alerta emisă duminică după producerea unui seism cu magnitudine 7,2 în apropierea țărmurilor Republicii Vanuatu, țară insulară din Oceanul Pacific, anunță EFE.

Deocamdată, nu s-au înregistrat pagube din cauza cutremurului. Imediat după înregistrarea seismului, PTWC a atras atenția că există posibilitatea ca ''valuri periculoase'' să ajungă pe coastele aflate pe o rază de 300 de kilometri distanță față de epicentrul cutremurului. Ulterior, centrul american a transmis că ''amenințarea a trecut''.

O alertă de tsunami a fost emisă după producerea seismului cu magnitudine 7,2 în apropierea țărmurilor Republicii Vanuatu, scrie Agerpres.

Potrivit U.S. Geological Survey, serviciul geologic american care monitorizează mișcările telurice din întreaga lume, cutremurul a avut loc la o adâncime de 35 de kilometri sub fundul mării, la 407 kilometri de capitala statului Vanuatu, Port Vila, și la 81 de kilometri de Port-Olry.

Cu o populație de aproximativ 250.000 de locuitori, Republica Vanuatu este un arhipelag de origine vulcanică situat pe așa-numitul ''Cerc de foc al Pacificului'', în care seismele sunt frecvente. Nu toate acestea sunt urmate de tsunami, precizează Reuters.

Agenția Xinhua, care preia informațiile difuzate de Rețeaua Chineză de Monitorizare a Cutremurelor, relatează că seismul de duminică din Vanuatu a avut magnitudinea de 6,9.

Etichete: alertă tsunami, cutremur, cutremur Pacific, cutremur Vanuatu, tsunami

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE