Dacian Cioloş, prima reacţie după adoptarea ordonanţei privind interceptările



Premierul Dacian Cioloş afirmă că SRI va putea fi organ de urmărire penală pentru cazuri privind siguranţa naţională şi terorismul exclusiv sub control judecătoresc, restul fiind "interpretare nefondată".

Dacian Ciolos
Dacian Cioloş

''SRI nu poate fi organ de urmărire penală DECÂT pentru cazuri privind siguranţa naţională şi privind terorismul (conform legii de funcţionare a SRI) şi DOAR, EXCLUSIV SUB CONTROL JUDECĂTORESC, în prezenţa unui PROCUROR. Restul e interpretare nefondată'', a răspuns premierul Dacian Cioloş, duminică seara, pe Facebook unui reproş potrivit căruia prin schimbările din OUG privind interceptările ar fi reînfiinţat Direcţia VI - anchete penale - a Securităţii, scrie Mediafax.

Întrebat de ce actul normativ nu a fost pus în dezbatere, Cioloş a susţinut că nu mai era timp. ''Şi acum punem OUG în consultare publică de câte ori se poate. În cazul OUG privind interceptările, nu mai era timp fizic, pentru că rămâneam descoperiţi în unele cazuri dacă nu adoptam OUG în acelaşi timp cu publicarea hotărârii CC în Monitorul oficial'', a explicat el.

Nici decizia CCR, nici OUG privind interceptările nu sunt publicate deocamdată în Monitorul Oficial. Ordonanţele de urgenţă intră în vigoare la data publicării, sub condiţia depunerii lor prealabile la Camera competentă să fie sesizată.

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat vineri seară că, prin OUG privind interceptările adoptată de Guvern, SRI va fi abilitat să facă acte de cercetare penală specială în cazuri de securitate naţională şi terorism.

Ministrul Justiţiei a precizat că OUG modifică Legea nr.14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Roman de Informaţii (SRI) astfel încât pentru relaţia cu furnizorii de comunicaţii electronice destinate publicului, Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor are rolul de a obţine, prelucra şi stoca informatii în privinţa securităţii naţionale.

''Acest lucru este legat de mandatele de siguranţă naţională care privesc exclusiv infracţiunile grave şi foarte grave din Titlul 10 din Codul penal la care se adaugă şi terorismul şi ţinând seama de o agendă europeană care ne face să fim mai vigilenţi decât acum cinci ani să asigurăm continuitate în ceea ce se face în aceste mandate de siguranţă naţională. Şi în acest sens, într-un mod limitat şi limitativ prevăzut de lege este adevărat că SRI poate să facă acte de cercetare penală fiind în acest sens un organ de cercetare penală specială în limitele definite de actualul Cod de procedură penală. Aici nu am inovat, numai am clarificat şi am făcut-o ca să nu punem în pericol mandatele de siguranţă naţională şi până la urmă, siguranţa cetăţeanului. România este o zi mai sigură decât altele'', a explicat Prună.

Etichete: dacian ciolos, interceptări, SRI

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE