UPDATE Dan Adamescu e urmărit penal pentru dare de mită. Câţi bani a dat judecătorilor, conform DNA



UPDATE DNA a început urmărirea penală la adresa lui Dan Adamescu pentru fapte de corupție. 

Dan Adamescu și fiul său ar fi dat bani judecătoarei Elena Rovența (5.000 euro), pentru două dosare în care erau implicate firmele sale, și alți bani judecătorului Ion Stanciu (15.000 euro), se arată în motivarea judecătorilor care au stabilit ca magistrații de la Tribunalul București să rămână în arest. 

Dan Adamescu a ajuns la sediul DNA în jurul orei 10.15. Înainte de a intra în instituţiei, a avut loc o busculadă între jurnalişti şi una din gărzile de corp ale omului de afaceri. Adamescu nu a făcut nicio declaraţie în legătură cu audierile care au loc astăzi.

Dan Adamescu, unul din cei mai bogati romani, asteptat azi la DNA (Foto zf.ro)
Dan Adamescu, unul din cei mai bogaţi români, aşteptat azi la DNA (Foto zf.ro)

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale față de ADAMESCU GRIGORE DAN, om de afaceri, pentru săvârşirea a două infracţiuni de dare de mită.

În ordonanţa de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date şi aspecte din care rezultă indicii rezonabile că, în cursul lunii decembrie 2013, suspectul Adamescu Grigore Ioan a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro, respectiv 5.000 euro inculpaţilor STANCIU ION şi ROVENŢA ELENA, judecători la Tribunalul Bucureşti - Secţia VII Civilă, pentru ca în schimb, magistraţii să dispună, în dosare privind procedura insolvenţei, soluţii favorabile unora dintre societăţile la care acţionar era suspectul Adamescu Grigore Ioan.

La data de 22 mai 2014, lui Adamescu Grigore Dan s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală de suspect şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală", informează DNA îngtr-un comunicat remis B365.RO

TRASEUL MITEI în dosarul celor 4 judecători arestaţi pentru corupţie din cauza firmelor lui Adamescu

Omul de afaceri Dan Adamescu, unul din cei mai bogaţi români, ar urma să ajungă azi la DNA. Procurorii urmează să stabilească dacă se face vinovat de suspiciunea potrivit căreia miliardarul ar fi fat mită pentru ca două din societăţile sale, printre care şi Oţelul Galaţi, să nu intre în insolvenţă, anunţă Realitatea TV. 

Avocatul lui Adamescu, sinucidere la 40 min. după ce s-a aflat de anchetă. El l-a turnat pe Adamescu la DNA

Între timp, avocatul lui Adamescu, un bărbat în vârstă de 36 de ani, şi-a găsit sfârşitul luni în staţia de metrou Universitate, aruncându-se în faţa metroului. 

Cu o zi înainte de percheziţiile făcute de procurori la domiciliul şi la firmele lui Dan Adamescu, avocatul său a murit, după ce a fost lovit de metrou, în staţia de la Universitate.

Potrivit Realitatea TV, avocatul lui Dan Adamescu s-ar fi sinucis după ce a fost audiat de procurorii DNA.

Poliţiştii au deschis o anchetă, iar principala ipoteză este sinuciderea. Anchetatorii vor analiza imaginile surprinse de camerele de supraveghere şi îi vor audia pe apropiaţii victimei. Avocatul, în vârstă de 36 de ani, l-a reprezentant pe omul de afaceri în mai multe procese, fiind specializat în dosarele comerciale.

Procurorii fac percheziţii acasă la omul de afaceri Dan Adamescu, dar şi la sediul companiei Astra Asigurări. Procurorii au suspiciuni că Dan Adamescu ar fi oferite mită celor patru judecători pentru a evita intrarea în insolvenţă a firmei sale de construcţii.

Procurorii DNA au suspiciuni că Dan Adamescu le-ar fi oferit mită judecătorilor pentru a scăpa societatea Astra Asigurări de un proces în care i se cerea insolvenţa.

Judecătorii Mircea Moldovan, Ion Stanciu, Elena Rovenţa şi Ciprian Sorin Viziru, toţi de la Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a civilă, acuzaţi că primeau bani şi bunuri pentru intervenţii în dosare de insolvenţă, au fost arestaţi preventiv, printr-o decizie luată marţi de Curtea de Apel Bucureşti, la propunerea procurorilor anticorupţie.

Adamescu are o avere estimată la 950 de milioane de euro. El este suspectat că i-ar fi mituit pe judecătorii trimişi după gratii pentru ca Astra Asigurări să scape de insolvenţă. Referatul procurorilor arată că magistratul Mircea Moldovean ar fi primit mită prin intermediul unei foste grefiere. De Paşte anul acesta, judecătorul ar fi luat bani chiar la Curtea de Arbitraj Comercial.

MITA, DATĂ LA CURTEA DE ARBITRAJ
DENUNŢĂTOR: Crezi că ar fi trebuit să-l sun sau să-i transmit, sau să...
FOST GREFIER : Şi eu m-am gândit exact azi.
DENUNŢĂTOR: A? Cum facem?
FOST GREFIER: Exact azi m-am gândit la el şi mă gândesc să-l sun eu.
DENUNŢĂTOR: Eu mă gândesc să-i dăm un bonus.
(...)
FOST GREFIER: Auzi? Da' noi de Paşte, pe lângă cozonacul ăla i-am dat şi bănuţi?
DENUNŢĂTOR: 500 de lei.
Sursa: referat

Referatul arată că cei trei magistraţi cereau intermediarilor să-i mintă pe cei care dădeau mită.

PROCES PIERDUT, MITA ÎNAPOI
LICHIDATOR: (...) Deci, a venit D.O. şi a zis: „Domn'e, ai dat cinşpe mii de euro şi (...) Şi zice: „Ce se întâmplă, că nu ai rezolvat absolut... (...)
STANCIU ION: Zic, vă dau ăia înapoi şi-i daţi, dacă nu pot să fac nimic, să ştiţi!
Sursa: referat

Ion Stanciu nu este singurul magistrat care încearcă să nege că ar fi luat mită.

ROVENŢA, SPERIATĂ DE ÎNREGISTRĂRI
„ROVENŢA ELENA: Deci, doamnă... deci ... Doamnă! Şi dumneavoastră ce-aţi spus când v-a-ntrebat? Aţi spus ceva de mine?
LICHIDATOR: N-am spus nimica!
ROVENŢA ELENA: Păi, nu! Da' dacă pe înregistrare... dacă vă duceţi şi vorbiţi în birou?"
(...)
„ROVENŢA ELENA: Îi spuneţi "Asta mi-a dat pentru onorariu!"
Sursa: referat

Cei patru magistraţi de la Tribunalul Bucureşti au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile. 

Agenţia Naţională de Integritate a demarat procedura de verificare a modului în care şi-au dobândit averea judecătorii Ion Stanciu, Mircea Moldovan, Elena Rovenţa şi Ciprian Sorin Viziru, de la Tribunalul Bucureşti, arestaţi recent pentru corupţie.

Surse din cadrul Agenţiei au declarat că inspectorii de integritate vor verifica şi averea lui Mircea Constantin Moldovan, fiul judecătorului Mircea Moldovan, până de curând consilier al unui secretar de stat în Ministerul Economiei, potrivit Agerpres.

De altfel, în referatul DNA trimis în instanţă se arată că judecătorul Mircea Moldovan a cerut mită de la practicieni în insolvenţă, atât direct, cât şi prin intermediul fiului său, Mircea Constantin Moldovan, respectiv a nepotului său, Augustin Sergiu Moldovan.

 

Etichete: ASTRA, audieri dna, dan adamescu, insolvenţă, joi 22 mai 2014, mita judecatori, otelul galati

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE