Dan Șova, al treilea dosar penal, cu prejudiciu de un milion de euro



Dan Șova e urmărit penal pentru complicitate la abuz în serviciu. Acesta este al treilea dosar penal pentru senatorul Dan Șova, trimis deja în judecată pentru dosarul Rovinari-Turceni, alături de Victor Ponta. În al doilea dosar DNA a cerut deja aviz pentru arestarea lui Dan Șova, iar Comisia Juridică a Camerei DEputaților a aprobat cererea. 

Dan Șova va fi audiat, marti, de Comisia Juridica din Senat
Dan Șova va fi audiat, marți, de Comisia Juridică din Senat

Iată comunicatul DNA: "Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale față de:
ȘOVA DAN-COMAN, senator, la data faptelor reprezentant al Societăţii Civile de Avocaţi "Şova şi Asociaţii", pentru săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine pentru altul un folos necuvenit,
BĂLAN MIHAI, director general al CET Govora, pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu dacă a fost cauzat un folos pentru sine sau pentru altul,
LĂPĂDAT CONSTANTIN, director economic în cadrul SC CET GOVORA, pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu dacă a fost cauzat un folos pentru sine sau pentru altul,

În ordonanța de efectuarea urmăririi penale se arată că există date și probe ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 2006 – 2008, suspectul Șova Dan-Coman i-a determinat pe Bălan Mihai – director general și Lepădat Constantin - director economic în cadrul SC CET Govora să încheie două contracte de asistență juridică în termenii impuși de el, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, respectiv a prevederilor legale în vigoare, la acea dată, cu privire la achiziţiile publice. Concret, la data de 01.03.2006 și 19.03.2008, SC CET Govora a încheiat cu Societatea Civilă de Avocaţi "Şova şi Asociaţii" două contracte distincte de asistență juridică având ca obiect asistență juridică/consultare/reprezentare și plata unor onorarii de succes în valoare de 667.409,20 euro și respectiv de 1.822.928,24 lei. Cele doua contracte distincte au fost încheiate în condițiile în care SC CET Govora avea contract cadru de asistență juridică valabil, având acelaşi obiect, încheiat cu aceeași Societate Civilă de Avocați „Șova și Asociații".

Prin aceste activități a fost cauzat un prejudiciu SC CET Govora SA în valoare în valoare de 667.409,20 euro și 1.822.928,24 lei și creat în mod injust un folos în patrimoniul Societății Civile de Avocați „Șova și Asociații".

Suspecţilor li s-au adus la cunoștință calitățile procesuale și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

"

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE