Dan Voiculescu, acuzaţii dure:Trădarea intereselor naţionale se încadrează în art.96 din Constituţie



Dan Voiculescu susţine că ar fi cazul să înceapă ancheta legată de tezaurul României de la Moscova şi de implicarea preşedintelui "în nerecuperarea acestuia", menţionând că trădarea intereselor naţionale se încadrează perfect în articolul 96 din Constituţie.

 

Dan Voiculescu, acuzatii dure:Tradarea intereselor nationale se incadreaza in art.96 din Constitutie
Dan Voiculescu, acuzaţii dure:Trădarea intereselor naţionale se încadrează în art.96 din Constituţie
Foto: romaniatv.net

"Aseară, Traian Băsescu a afirmat la un post de televiziune că «Voiculescu e cel mai puternic». Mă bucur că recunoaste acest lucru şi îl asigur că voi ramâne puternic în continuare. Acelaşi Traian Băsescu încearcă să creeze o dispută între mine şi primul ministru Victor Ponta. Minte că eu mi-am turnat la Securitate rudele – o minciună aşa cum rezultă şi din decizia instanţelor judecătoreşti. Încearcă să jignească membrii CNA, BNR, FMI, Guvernul şi Parlamentul", scrie Voiculescu pe blog, conform realitatea.net.

Potrivit acestuia, când Traian Băsescu, din calitatea de preşedinte, spune public, "fără argumente, că Guvernul României este corupt, se poziţionează împotriva interesului naţional".

"Şi dacă tot vorbim de interese naţionale, poate ar fi cazul să înceapă ancheta mult aşteptată de români legată de tezaurul României de la Moscova şi de implicarea lui Traian Băsescu în nerecuperarea acestuia. Trădarea intereselor naţionale se încadrează perfect în art. 96 din Constituţia Romaniei", susţine Voiculescu.

 

 

Etichete: acuzaţii, constituție, Dan Voiculescu, interes national, Traian Băsescu

0/1 COMENTARII
AEB
12 feb 19:19
+0
VOTURI
-0
ARTICOLUL 96
Punerea sub acuzare
(1) Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare.
(2) Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de majoritatea deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui României pentru a putea da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
(3) De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii Preşedintele este suspendat de drept.
(4) Competenţa de judecată aparţine înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Ce legătură au tezaurul României, Moscova și Băsescu cu articolul 96?
Iar vii cu idei de suspendare, motane? Iar plătim, poporul român, ca proștii, încercările tale de-a mai fura ce se mai poate?

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h