Darius Vâlcov, citat la DNA într-un nou dosar de corupţie



Fostul ministru Darius Vâlcov s-a prezentat, joi, la DNA, pentru a fi audiat într-un dosar de corupție. Vâlcov a declarat, la sosire, că a fost citat în calitate de martor şi că nu ştie ce vizează acest dosar. 

Darius Valcov, citat la DNA intr-un nou dosar de coruptie (Foto enational.ro)
Darius Vâlcov, citat la DNA într-un nou dosar de corupţie (Foto enational.ro)

Darius Vâlcov a precizat, la sosirea la DNA, că a fost citat în calitate de martor, însă a arătat că nu ştie în ce dosar, informează romaniatv.net.

Procurorii DNA l-au trimis, în noiembrie 2015, în judecată, sub control judiciar, pe fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov, la data faptelor primar al municipiului Slatina și ulterior senator, pentru luare de mită — două infracțiuni — și trafic de influență.

Anterior, Vâlcov a fost trimis în judecată pentru trafic de influență, spălare de bani și efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în formă continuată.

Conform informațiilor din rechizitoriul citat, procurorii DNA au dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor într-un alt dosar în privința infracțiunilor de complicitate la infracțiunea de luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală și spălare de bani, pentru care, printr-o ordonanță din 18 februarie 2015, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem.

Darius Vâlcov este soţul Laviniei Şandru, de la Realitatea TV. 

Etichete: darius valcov, DNA, dosar corupţie

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE