David Alexandru Burghiu, noul administrator RADET



Consiliul General al Municipiului Bucureşti l-a desemnat joi pe David Alexandru Burghiu administrator special al RADET, după ce Răzvan Niţu şi-a dat demisia de onoare din această funcţie. La doar 32 de ani, David Alexandru Burghiu are o carieră vastă în consilii de administraţie ale companiilor de stat şi o avere impresionantă.

David Alexandru Burghiu, administrator special al RADET
David Alexandru Burghiu, administrator special al RADET

Propunerea a fost adoptată de consilierii municipali cu 30 de voturi pentru şi 10 voturi împotrivă.

Conform CV-ului, Burghiu este director general al Companiei Municipale Managementul Traficului Bucureşti, precum şi membru al Consiliului de administraţie Metrorex, membru al Consiliului de administraţie al Companiei Municipale Parcuri şi Grădini SA, dar şi consilier în cadrul Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.

Din 2008 până în 2014 a lucrat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

În 2010 a absolvit Colegiul Naţional de Apărare din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare Carol I, iar în 2009 şi-a luat masteratul în securitate şi apărare naţională la aceeaşi universitate.

În perioada 2004 - 2008 a urmat cursurile Academiei de Poliţie "Al. I. Cuza" - Facultatea de Drept, iar între anii 2000 - 2004 - Colegiul Naţional "Ecaterina Teodoroiu" din Târgu Jiu.

Pe 30 ianuarie, Răzvan Niţu a anunţat că îşi dă demisia de onoare din funcţia de administrator special al RADET, după ce doi muncitori şi-au pierdut viaţa în timp ce lucrau la o conductă de termoficare în zona Iuliu Maniu.

David Alexandru Burghiu, declaraţie de avere impresionantă
Ultima declaraţie de avere a lui David Alexandru Burghiu, postată pe site-ul Metrorex în august 2017, arată că proaspătul administrator este foarte bogat la doar 32 de ani, împreună cu soţia sa, Anna Maria.

David Alexandru Burghiu deţine un teren agricol în Gorj (donaţie) şi trei terenuri intravilane în Braşov şi Buzău, împreună cu soţia. De asemenea, are patru spaţii comerciale în Buzău şi două apartamente în Republica Moldova, pe numele soţiei.

David Alexandru Burghiu are două maşini, Chevrolet şi Toyota.

David Alexandru Burghiu a declarat bijuterii în valoare de 300.000 de euro.

Conturile lui însumează aproximativ 100.000 de lei şi peste 7.000 de euro. El a împrumutat două societăţi comerciale la care este asociat şi administrator cu 70.000 de lei. Nu are datorii.

David Alexandru Burghiu a primit 100.000 de lei cadou de cununie, iar soţia lui, Anna Maria, 9.100 de euro.

El a declarat pentru 2016 un venit de 51.000 de lei, ca membru în Consiliul de Administraţie de la Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.

Etichete: administrator radet, Bucureşti, CGMB, RADET

0/5 COMENTARII
JosephPoota
14 Mar 14:21
+0
VOTURI
-0
Fine stuff. With thanks.

cialis 20mg billig kaufen cialis generic cialis 20mg fta 4 stГјck generic cialis
JosephPoota
14 Mar 01:39
+0
VOTURI
-0
Nicely expressed indeed. .

cialis and sports generic cialis viagra or cialis which is more effective cialis without a doctor prescription
JosephPoota
13 Mar 10:15
+0
VOTURI
-0
You said it very well..

cialis every 2 days cialis without a doctor prescription cialis 5 mg daily for bph buy cialis online
JosephPoota
12 Mar 10:09
+0
VOTURI
-0
Nicely put, Cheers.

prix de cialis au maroc cialis without a doctor prescription can i buy cialis in dubai cialis generic
altul
06 Mar 15:08
+0
VOTURI
-0
ce psd-ist infect. Baiat de bani gata..scarba si boraturi provoaca astfel de personaje..

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE