Primarul Negoiță plătește de două ori pentru repararea acelorași străzi din Sectorul 3



Potrivit site-ului de licitații publice, Primăria Sectorului 3 a încheiat în luna august 2014 un contract cadru pe 4 ani pentru repararea străzilor. Valoarea estimată a acestui contract este de aprox. 28 milioane lei cu TVA (6,2 milioane euro). Un alt contract de modernizare a străzilor a fost încheiat însă în septembrie anul trecut pentru o perioadă de 4 ani, cu o garanție de 3 ani, pentru aceleași străzi din Sectorul 3. Astfel, repararea străzilor din Sectorul 3 ar fi trebuit să se realizeze prin garanție, și nu prin încheierea unui nou contract cu alte firme și cu alți bani din bugetul local.

Șantier nou in Sectorul 3. Negoita vrea sa repare 12 strazi cu aprox. 950 mii de euro
Șantier nou în Sectorul 3. Negoiță vrea să repare 12 străzi cu aprox. 950 mii de euro
Foto: HotNews.ro

Primarul Sectorului 3, PSD-istul Robert Negoiță, a făcut o prioritate din modernizarea și repararea tuturor străzilor din acest sector. Însă contractele pentru aceste lucrări conțin aproape aceleași lucrări, astfel Primăria plătește de două sau trei ori aceiași investiție, deși ar putea să se folosească de perioada de garanție a lucrărilor.

Pentru întreținerea străzilor din Sectorul 3 a fost încheiat în septembrie anul trecut un contract cadru în valoare de circa 21,5 milioane lei fără TVA, pe o durată de 4 ani. Acest contract are o garanție de execuție de 36 de luni, deci tot asocierile de firme care au câștigat acel contract ar trebui să se ocupe și de repararea curentă a străzilor din Sectorul 3. Însă în august 2014 Primăria a semnat un alt acord cadru tot pe 4 ani cu asocieri de mai multe firme pentru realizarea lucrărilor de reparații curente a străzilor din Sectorul 3. O parte din aceste lucrări se regăsesc în ambele contracte.

Lucrări de modernizare pe întreaga lungime a unei străzi

Contractul încheiat în septembrie 2013 are ca obiectiv "Lucrări de modernizare, sistematizare pe verticală, reabilitare, pietruire necesare sistemului rutier din Sectorul 3", iar caietul de sarcini precizează doar faptul că lucrările se referă la "toate străzile din Sectorul 3, Municipiul București necesar a fi modernizate."

Asocierile de firme care au câştigat licitaţia pentru modernizarea străzilor din Sectorul 3 sunt responsabile de execuţia mai multor tipuri de lucrări, respectiv de decapare şi frezare, desfacere pavaje, spargere beton, săpătură, nivelare şi compactare, aşternere mixturi şi betoane, strat de balast, nisip şi piatră spartă, montat şi demontat borduri mari și mici, la care se adaugă pavaje cu pavele din piatră naturală și pavele ecologice. În plus, firmele constructoare trebuie să monteze strat de beton asfaltic colorat pentru pistele de biciclişti şi are obligaţia aducerii la cote a capacelor de cămin şi a gurilor de scurgere. Garanția lucrărilor este de 3 ani, se arată în caietul de sarcini.

Firmele câștigătoare:

ASOCIEREA S.C. DOMARCONS S.R.L. - S.C. KENTEL DESIGN S.R.L.

ASOCIEREA S.C. DELTA ACM 93 S.R.L. – 360 INGINERIE URBANISM ARHITECTURA S.C. EUROVIA CONSTRUCT INTERNATIONAL S.A.

ASOCIEREA S.C. STRACO GRUP S.R.L. – S.C. FRISAROM ENGINEERING S.A.

ASOCIEREA SOCIETATEA SCIT IMPEX SRL - S.C. GHECON CONSTRUCT S.R.L. – S.C. GLOBAL SERVICE PROIECT S.R.L.

ASOCIEREA S.C. CONSTRUCTII ERBASU S.A. C & D BEST DESIGN CONCEPT S.R.L.

Contract de reparații curente ale străzilor din Sectorul 3

Contractul pentru realizarea lucrărilor de reparații curente ale străzilor din Sectorul 3, atribuit în august 2014, cuprinde reparații "la carosabil, la trotuare, la pavaje cu pavele prefabricate ecologice și pavele cu piatră cubică, la borduri mari și mici, pentru ridicarea la cotă a răsuflătorilor, capacelor de cămin etc.".

Valoarea estimată a acordului cadru este de 22.358.770,70 lei fără TVA, adică 27.724.875,70 cu TVA, din care: execuția 21.707.544,36 lei fără TVA; proiectare 325.613,17 lei fără TVA; organizare de șantier 325.613,17 lei fără TVA, se arată în anunțul publicat pe site-ul de licitatii publice (SEAP) .

CITEȘTE ȘI: Primăria Sectorului 3 a montat kilometri de borduri noi peste cele existente, pe marile bulevarde

Criteriul de atribuire a contractului a fost prețul cel mai scăzut. Autoritățile publice au primit 7 oferte, din care au fost desemnați 3 câștigători. Finanţarea acestor lucrări este asigurată de la bugetul local al Sectorului 3.

Câștigătorii contractului pentru repararea străzilor sunt:

S.C. EM PRIME CONSTRUCT S.R.L. (iar firma SC TEHNOLOGICA RADION SRL apare ca susținător financiar, tehnic, profesional)

ASOCIEREA SC DIMAR SRL - SC MARI VILA COM SRL- SC PROIECTECH CONSTRUCT SRL

ASOCIEREA S.C. DELTA ACM 93 S.R.L. - S.C. KENTEL DESIGN S.R.L.

Așadar, pe de o parte, Primăria Sectorului 3 are un contract în desfășurare pentru reparația integrală a "tuturor străzilor din Sectorul 3, necesar a fi modernizate", cu o garanție a lucrărilor de 3 ani, iar pe de altă parte se încheie un alt acord cadru pentru reparația curentă a străzilor din Sectorul 3.

În caietele de sarcini ale celor două contracte însă nu se menționează străzile pentru care au fost contractate lucrările de modernizare sau reparație. Este specificat doar faptul că cele două caiete de sarcini au fost întocmite "pentru toate străzile din sectorul 3, municipiul București, necesar a fi reparate".

Astfel, deși există o garanție pentru străzile deja reparate, Primăria condusă de Robert Negoiță a hotărât încheierea unui contract special pentru reparații curente a străzilor.   

La solicitarea B365.ro, reprezentanții Primăriei Sectorului 3 au explicat că într-adevăr există un contract încheiat în anul 2013. "Acordul cadru are ca obiect «Lucrări de modernizare, sistematizare pe verticală, reabilitare, pietruire, necesare sistemului rutier din Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti», pe o perioadă de 4 ani. La acordul cadru s-au încheiat tot în anul 2013 două contracte subsecvente.", se arată în răspunsul Primăriei Sector 3.

Potrivit reprezentanților Primăriei: "Cele două acorduri cadru (n.r. - cel încheiat în 2013 și cel atribuit în august 2014) au ca obiect activităţi total diferite. Cel încheiat în anul 2013 face referire la lucrări de modernizare, sistematizare pe verticală, reabilitare, pietruire, activităţi ce se realizează unitar, pe întreaga lungime a unei străzi.

În ceea ce priveşte acordul cadru încheiat în 2014, acesta face referire la lucrări de reparaţii. Acestea se execută pe suprafeţe restrânse, acolo unde se impun anumite îmbunătăţiri ale carosabilului, în funcţie de necesităţi", spun cei de la Primăria Sector 3.

Însă analizarea celor două caiete de sarcini arată că lucrările sunt similare și asocierile care au câștigat contractul din 2013 ar fi trebuit să se ocupe și de reparațiile curente a străzilor. B365.ro a solicitat Primăriei Sectorului 3 o listă cu străzile care au fost modernizate prin contractul din 2013, precum și cele care urmează să fie reparate prin cel de-al doilea contract, însă nu a primit răspuns până la data publicării materialului.

Încă un contract, în așteptare, pentru "alei și trotuare"

Potrivit site-ului de licitatii publice (SEAP) Primăria Sectorului 3 mai are o licitație deschisă, care încă nu a fost atribuită, pentru "lucrări de alei și trotuare în Sectorul 3 al municipiului București". Contractul cadru se va desfășura tot pe 4 ani, iar valoarea estimată a acestuia este de circa 55,6 milioane lei cu TVA (12,6 milioane de euro).

Conform caietului de sarcini aferent acordului-cadru ce se va încheia cu cel mult trei firme de construcţii, în următorii patru ani ar urma să fie refăcute toate aleile şi trotuarele din Sectorul 3, cu o garanție de 2 ani.

Firmele câștigătoare urmează să efectueze lucrări precum: desfacere pavaje, spargere și turnare beton (gri, verde, roșu, brun roșcat, gold), săpătură teren, demontare și montare borduri granit și/sau beton de diverse dimensiuni și culori (gri, roșu, negru, verde, gold, brun roșcat), lucrări de pavaj cu pavele din granit diverse culori (lucios și mat), pavaje cu plăci din granit. De asemenea, în caietul de sarcini se menționează și faptul că "se vor aduce la cotă capacele căminelor de canalizare (vizitare), gurile de scurgere, răsuflătorile de gaze, hidranţii, etc. acolo unde este cazul". O parte din lucrări se regăsesc și în celelalte două contracte de reparații a sistemului rutier din Sectorul 3 pe care le-a semnat Primăria în august 2014 și septembrie 2013.

Pentru lucrările de alei și trotuare administraţia locală este dispusă să plătească până la 44.853.705 lei fără TVA, adică 55.618.594 lei cu TVA (12,6 milioane euro). Astfel, urmează să fie atribuite minim 4 contracte subsecvente, câte unul în fiecare an, în funcție de fondurile bugetare alocate.

Etichete: borduri, contract atribuit, reparaţii străzi, robert negoita, Sectorul 3

0/1 COMENTARII
Frone
08 oct 13:42
+0
VOTURI
-0
In loc sa repare strazi importante si sa le aduca la nivelul civizlizatiei el se ocupa cu ridicat borduri si gardui, de inlucit bani si cosuri de gunoi puse anul trecut cu altele noi....

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h