De ce a fost condamnat Poteraș la 8 ani de închisoare și cum de a fost ACHITAT în primă instanță



Curtea de Apel București a publicat motivarea deciziei prin care a dispus ca fostul primar al Sectorului 6 Cristian Poteraș să fie condamnat la 8 ani de închisoare cu executare. Conform motivării, Judecătoria Sectorului 6, care a decis achitarea lui Poteraș în primă instanță, nu a verificat probele DNA înaintate de procurori, ci doar "a enumerat texte de lege".

De ce a fost condamnat Poteras la 8 ani de inchisoare si cum de a fost ACHITAT in prima instanta
De ce a fost condamnat Poteraș la 8 ani de închisoare și cum de a fost ACHITAT în primă instanță
Foto: realitatea.net

 Cristian Poteraş, "în calitatea sa de primar al sectorului 6 Bucureşti şi preşedinte al Subcomisiei de aplicare a Legii fondului funciar, a condus şi coordonat activitatea subordonaţilor şi a subcomisiei în mod defectuos, în sensul că nu a respectat prevederile legislaţiei privind stabilirea dreptului de proprietate ce reglementau modul de constituire şi funcţionare a comisiilor – H.G. nr. 890/2005, art. 1 la art. 8, acceptând desemnarea formală a unor membri reprezentaţi ai proprietarilor şi semnarea unor documente emise de către subcomisie de persoane care nu intrau în componenţa acesteia, nu a coordonat activitatea subcomisiei în sensul desfăşurării în plen a activităţilor acesteia şi nu a dispus materializarea hotărârilor subcomisiei şi a redactării proceselor-verbale de şedinţă", arată judecătorii Curţii de Apel Bucureşti, printr-un comunicat de presă remis B365.ro în cursul prânzului.

Curtea de Apel observă totodată că, "în motivarea soluţiei de achitare, prima instanţă nu a făcut decât să enumere dispoziţiile legale incidente în materia reconstituirii dreptului de proprietate, afirmând că nu există probe cum că inculpaţii şi-ar fi exercitat în mod abuziv funcţia, fără analiza propriu-zisă a materialului probator aflat la dosarul cauzei, analiză suplinită de curte în apelul Parchetului".

"În toate cele şase acte materiale reţinute în sarcina sa, nu a întreprins în mod riguros verificările privind existenţa şi întinderea drepturilor de proprietate revendicate în cauză, nu a fixat mărimea şi amplasamentul suprafeţelor solicitate, nu a stabilit situaţia juridică a terenurilor asupra cărora s-a reconstituit dreptul de proprietate şi, nu în ultimul rând, nu a asigurat parcurgerea etapelor prevăzute în cazul atribuirii altor amplasamente. Gheorghe Floricică, Dumitru Vultur, Moise Daniel şi Boncea Petre, complici ai fostului edil, judecaţi în acelaşi dosar nu au întreprins în mod riguros verificările privind existenţa şi întinderea drepturilor de proprietate revendicate în cauză, nu au fixat mărimea şi amplasamentul suprafeţelor solicitate, nu au stabilit situaţia juridică a terenurilor asupra cărora s-a reconstituit dreptul de proprietate şi nu au asigurat parcurgerea etapelor prevăzute în cazul atribuirii altor amplasamente". În cazul Cristinei Popescu şi Dorinei Piftor instanţa reţine că acestea "au înlesnit activitatea infracţională a celorlalţi inculpaţi, prin faptul că nu au fixat mărimea, amplasamentul şi situaţia juridică a suprafeţelor solicitate, nu au stabilit situaţia juridică a terenurilor asupra cărora s-a reconstituit dreptul de proprietate, nu au verificat şi delimitat în teren loturile cu privire la care au fost redactate procese-verbale de punere în posesie", adaugă instanța.

 Prin faptele acestora, notează instanţa, şi prin "toate aceste încălcări ale atribuţiilor de serviciu în cauză", a fost posibilă "emiterea în mod ilegal a celor şase titluri de proprietate, situaţie în care patrimoniul statului, al Municipiului B., Clubului Sportiv Rapid, Institutului de Biologie B. şi ICECHIM a suferit pagube, constând în diminuarea cu valoarea suprafeţelor de teren «atribuite» sau lipsa de folosinţă a terenurilor avute în administrare".

Referitor la mărimea prejudiciului, instanţa arată că "nu poate avea în vedere valoarea terenurilor astfel cum au fost stabilite de expertul parte, în pofida caracterului tehnic al expertizei pentru care a fost plătit de inculpaţi, acesta având o poziţie subiectivă, în favoarea părţilor care l-au desemnat, şi în afara unor critici nefondate ce ţin de procedura de efectuare a expertizei (expertul parte pornind de la premisa greşită că experţii numiţi de instanţă ar avea obligaţia să îi «consulte» cu ocazia efectuării expertizei) nu justifică în nici un mod de ce rezultatele obţinute de el ar trebui să fie reţinute cu precădere".

"Nu are relevanţă, sub acest aspect, nici faptul că unitatea administrativ-teritorială prejudiciată nu s-a constituit parte civilă în cauză, din motive lesne de înţeles, date fiind funcţiile ocupate de inculpaţi", mai notează judecătorii în decizia de condamnare.

Fostul edil al Sectorului 6 Cristian Poteraş a fost condamnat definitiv, în 22 mai, la opt ani de închisoare, de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul de abuz în serviciu privind eliberarea unor titluri de proprietate pentru terenuri intravilane. Cristian Poteraş fusese achitat de Judecătoria Sectorului 6, în urmă cu un an. În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi şase funcţionari publici. 

Etichete: condamnare, Cristian Poteraş, judecatoria sectorului 6, proces, Sectorul 6

0/1 COMENTARII
sect6
10 Aug 19:20
+0
VOTURI
-0
... blocul de pe apeductului parca e tot al lui ( ma rog rude - alea alea )

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE