De ce a fost ÎNCHIS de mai bine de 20 de ani unul dintre accesele la o staţie de metrou din Capitală



Unul dintre accesele în staţia de metrou Republica este închis de Metrorex de mai bine de 20 de ani. În timp ce călătorii se plâng că nu pot folosi accesul în staţia de metrou - porțile fiind încuiate, reprezentanţii ISU spun că ambele căi de evacuare sunt practicabile, niciuna nefiind restricţionată.

Un bucureştean a trimis pe adresa redacţiei o sesizare în care semnala faptul că doar o cale de acces la metrou este funcţională în staţia Republica. Potrivit cititorului B365.ro, călătorii sunt nevoiţi să se înghesuie pe aceasta, deşi există o a doua ieşire, care a fost folosită în trecut, având şi turnicheţi, dar care acum este închisă.

Contactaţi de reporterii B365.ro, reprezentanţii Metrorex au precizat că au închis acest acces la staţia de metrou Republica de peste două decenii, din cauza numărului redus de călători. "În urmă cu peste 20 ani, conducerea Metrorex a dispus închiderea accesului spre Costin Georgian din staţia Republica, ca urmare a reducerii activităţilor industriale din zona staţiei de metrou şi, implicit, a traficului de călători, coroborată cu necesitatea utilizării eficiente a personalului comercial aferent. Cheile lacătelor cu care se asigură uşile şi grilajul din accesul respectiv se regăsesc în celălalt acces al staţiei. De asemenea, cu ocazia controalelor efectuate în ultimul timp s-a constatat că toate încuietorile uşilor şi grilajelor din ambele capete ale staţiei sunt funcţionale şi se deschid operativ în situaţii de urgenţă", a declarat, într-un răspuns formulat la solicitarea B365.ro, directorul general al Metrorex, Marin Aldea.

Deşi Metrorex recunoaşte faptul că accesul la staţia de metrou Republica spre Costin Georgian a fost închis încă de acum 20 de ani, reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov spun că ambele accese sunt practicabile. "Un reprezentant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dealul Spirii" Bucureşti-Ilfov s-a deplasat la staţia de metrou Republica constatând faptul că ambele căi de evacuare (ieşire spre exterior) erau practicabile, niciuna nefiind restricţionată.

În cazul în care sunt constatate nereguli în ceea ce priveşte evacuarea în siguranţă a persoanelor, există acte normative în care sunt prevăzute amenzi contravenţionale, cuantumul acestora fiind stabilit în funcţie de tipul neregulii.

În conformitate cu prevederile Normativului NP 071-02 pentru proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor specifice de metrou privind prevenirea şi stingerea incendiilor, în staţiile de metrou persoanele trebuie să aibă acces la cel puţin două căi de evacuare", au declarat, într-un răspuns formulat la cererea B365.ro, reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov.

4 staţii de metrou, cu un singur acces. O gură de metrou a fost RETROCEDATĂ

Pe lângă staţia Republica, unde se foloseşte doar un acces, în prezent şi alte staţii de metrou au o singură cale de acces funcţională, contrar prevederilor normativului amintit de oficialii ISU Bucureşti-Ilfov. "Staţiile care au un singur acces funcţional de la darea în exploatere sunt Apărătorii Patriei, Tineretului şi Costin Georgian", au mai spus reprezentanţii Metrorex.

Bucureştenii ar putea să rămână fără o gură de metrou din Capitală, care poate intra în proprietatea unei familii. Totul, după o retrocedare ilegală făcută de fostul primar al Sectorului 4, Marin Luţu. Edilul a retrocedat hectare întregi din sector care cuprind şi o grădiniţă... din greşeală, spune el. Judecătorii au ignorat însă declaraţiile lui, iar gura de metrou Apărătorii Patriei riscă să ajungă pe mâna samsarilor.

"Primăria Sectorului 4 a emis un titlu de proprietate în condiţiile în care era emis deja un titlu anterior, şapte ani mai târziu de la emiterea acestui titlu. Sancţiunea pentru un astfel de act întocmit este nulitatea absolută. Aceşti membri ai comisiei de aplicare a legii 18 au dat declaraţii în cadrul dosarului penal, au recunoscut săvârşirea faptei", a declarat Cristina Anghel, avocat.

Toţi cei implicaţi în emiterea documentelor şi-au recunoscut vina, însă titlul de proprietate a rămas valabil. Cei afectaţi de decizia magistraţilor dau vina pe mafia samsarilor imobiliari.

"Văzând toate măgăriile care se întâmplă în această ţară cu retrocedăriile în care unii s-au îmbogăţit peste noapte, ca şi acest domn Lăzărescu, care revendică şi gura de metrou, i se cuvine tot Sectorul 4. Instanţele de judecată îl ţin în braţe. Numai în acest titlu de proprietate unde ne aflăm şi noi, revendică două hectare. Şi la Cartea Funciară tot noi suntem proprietari, dar nu putem să ne luăm proprietatea", a spus Constantin Muraru, păbugit. Mai multe detalii AICI.

La staţia de metrou Tineretului, de pe magistrala 2 Berceni - Pipera, care, de asemenea, are doar un acces funcţional, Metrorex vrea să construiască un nou acces pentru călători. Valoarea estimată a lucrărilor se ridică la peste 4,6 milioane de euro, cu TVA inclus. Această prevedere era inclusă şi în planul de investiţii pentru anul 2014. Atunci Metrorex îşi propunea realizarea unui nou acces în staţia de metrou Tineretului, având două ieşiri amplasate în zona de nord a acesteia, respectiv de-o parte şi de cealaltă a bulevardului Dimitrie Cantemir (înspre staţia de metrou Piaţa Unirii).

Anunţul de participare a fost lansat de Metrorex pe 27 iulie, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), dar nici până acum nu a fost publicat anunţul de atribuire. Contractul intitulat "Acces nou la Statia Tineretului pe Magistrala 2. Pipera - Berceni" prevede lucrări de structură, arhitectură, finisaje şi compartimentări, instalaţii de transport local călători – escalatoare, instalaţii electrice, electromecanice, tehnico-sanitare, ventilaţie, curenţi slabi pentru realizarea unui acces nou la Statia Tineretului - Magistrala 2. Pipera – Berceni.

"In prezent, accesul in statia de metrou Tineretului se face prin intermediul unui singur acces aflat pe o parte a bulevardului Dimitrie Cantemir (vis a vis de cladirea Liceului Sincai), in zona de sud a statiei. Accesul dispune de scari fixe si un escalator de urcare, fapt ce duce la o ingreunare a acesului spre spatiul subteran si invers. Folosirea unui singur acces pentru aceasta statie conduce la o aglomerare atat a zonei de suprafata cat si a celei subterane prin imposibilitatea impartirii fluxurilor de calatori.

Necesitatea realizarii a doua accese suplimentare catre statia de metrou Tineretului, este data de nevoia facilitatii accesului calatorului riveran din arealul bulevardului Dimitrie Cantemir, si impartirea fluxurilor de calatori in functie de interesul acestora (ex: elevi catre Liceul Sincai, vizitatori ai parcului Tineretului). Nu in ultimul rand, prin aceasta interventie este realizata si subtraversarea bulevardului Dimitrie Cantemir", se arată în caietul de sarcini aferent contractului. Mai multe detalii AICI.

Etichete: acces metrou, autorizatie isu, Metrorex, metrou bucuresti, realitatea

0/8 COMENTARII
Goe
24 Dec 19:13
+0
VOTURI
-0
Hai sictir cu escrocheriile voastre!
Alexandru
22 Dec 18:37
+0
VOTURI
-0
Un sngur acces este si la statia"CONSTANTIN BRANOVEANU"
Maria
19 Dec 12:19
+0
VOTURI
-0
In ce tara a-ti mai auzit ca s-a retrocedat o statie de metrou,va dati seama cita coruptie exista in justitie,administratie etc;de conducatorii nostri "excelenti ai moralitatii care ne-au facut de ris TARA peste tot in lume!!!
Nasty
19 Dec 07:59
+0
VOTURI
-0
Cautam colaboratori, pentru publicare anunturi. Se pot castiga 100-285 euro lunar! Aceasta activitate vizeaza piata americana a cartilor electronice. Nu este necesara experienta. Se lucreaza comod, de acasa. Cerinte: calculator- conexiune internet- cunostinte minime PC- seriozitate-rabdare- perseverenta- atentie la detalii. Instruire gratuita oferita sub forma lectiilor prin email. Dupa instruirea in 12 lectii puteti incepe sa lucrati. Program la alegere, in timpul dv. liber. Oferim si solicitam seriozitate! Pentru detalii trimiteti,,INFO” la email: nistorstancu@yahoo.com
livia
18 Dec 12:45
+0
VOTURI
-0
Pacat ca nu detaliati putin si despre Costin Georgian, unde a doua iesire ar fi extrem de utila pt evitarea aglomeratiei si nici macar nu e construita, decat ca o aerisire care da in bulevard/spatiu verde.
Alex2
18 Dec 11:55
+0
VOTURI
-0
Metrorex cheltuie milioane de euro sa construiasca alte iesiri la Tineretului, iar aici unde e construita deja vrea sa face economie salariul unui om care sa stea la casierie? Sa puna macar un automat de cartele si un paznic. Ca oricum au dat alte milioane pe acele automate care nu prea merg.
alex
18 Dec 11:41
+0
VOTURI
-0
Multumim pentru articol! Ar fi putut fi intrebat directorul Metrorex daca nu mai fac si ei verificari ale fluxului de calatori mai des de 20 de ani. Traficul din statia asta este mai mare decat in multe statii care au doua iesiri.
Ing.
18 Dec 09:14
+0
VOTURI
-0
Şi staţia Pantelimon are un acces blocat. Accesul dinspre Repiblica nu a fost niciodată finisat, dar el există, are scară, uşi... se poate vedea şi pe Google Street View.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE