De ce ajung trenurile de metrou, de două ori mai greu, într-o anumită staţie



Magistrala de metrou M1 se desfăşoară de la staţiile Dristor 2 până la Pantelimon, însă, trenurile de metrou circulă cel mai des doar de la Dristor 2 până la Republica, penultima staţie de pe M1.

Deşi magistrala de metrou M1 se desfăşoară pe ruta Dristor 2 - Pantelimon, de cele mai multe ori, trenurile de metrou circulă doar de la Dristor 2 până la Republica, penultima staţie de pe M1. Republica este indicată adesea ca fiind ultima staţie atât pe trenurile de metrou, cât şi pe ecranele LCD de la metrou. Potrivit reprezentanţilor Metrorex, această situaţie a fost generată în special de anumite condiţii tehnice.

"Conform graficului de circulaţie şi datorită configuraţiei liniilor de legătură dintre staţiile Republica şi Pantelimon (o singură linie pe care circulă un singur tren dus-întors), circulaţia trenurilor pe magistrala 1 se desfăşoară astfel:

- trenuri care circulă pe distanţa Republica – Dristor 2 la un interval de 7-9 minute în zilele de luni până vineri şi de 8-10 minute în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale;

- un tren pendulă care circulă pe distanţa Republica – Pantelimon la un interval de 16 minute în zilele de luni până vineri şi de 20 minute în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale.

Limitarea trenurilor care vin din direcţia Dristor 2 la staţia Republica este corespunzătoare realităţii şi ea se datorează în mare măsură faptului că între staţiile Republica şi Pantelimon există o singură linie de circulaţie destinată atât pentru traficul de călători, cât şi pentru traficul trenurilor de probă. Staţia Pantelimon este şi staţie de legătură cu Depoul Pantelimon care, din punct de vedere al dimensiunii, este cel mai mare depou, fiind utilizat pentru gararea şi mentenanţa trenurilor de metrou. Pentru a nu afecta confortul şi siguranţa călătorilor, conducerea Metrorex a decis ca această distanţă să fie deservită de un singur tren (pendulă), astfel încât să se poată crea condiţii atât pentru înlocuirea trenurilor defecte, cât şi pentru cele programate la revizii, fără a afecta major intervalul de succesiune a trenurilor pe această distanţă", a declarat, pentru B365.ro, Aurel Radu, directorul general al Metrorex.

Potrivit şefului Metrorex, după darea în exploatare a Magistralei 5, care va avea conexiune cu Depoul Pantelimon (extins şi pentru a prelua o parte din trenurile care vor circula pe această magistrală), vor exista premisele pentru a organiza circulaţia în lung a trenurilor pe distanţa Dristor 2 – Pantelimon şi retur, la un interval mai mare decât trenurile care vor circula pe relaţia Dristor 2 – Republica, fiind aplicat principiul două trenuri vor întoarce la staţia Republica, iar unul va merge în lung până la staţia Pantelimon şi retur la staţia Dristor 2.

"Trenul circulă cu călători doar până la staţia Dimitrie Leonida"

O situaţie similară celei de pe Magistrala 1 poate fi întâlnită şi pe Magistrala 2, Pipera - Berceni. Astfel, atât în timpul săptămânii, cât şi în week-end-uri, în special seara, călătorii îl pot auzi pe mecanic anunţând că "trenul circulă cu călători doar până la staţia Dimitrie Leonida". Un asemenea anunţ nu este deloc pe placul călătorilor care vor să meargă până la staţia Berceni pentru că trebuie să aştepte la penultima staţie următorul tren pentru a ajunge la destinaţie, în contextul în care anunţurile de acest gen sunt făcute, de regulă, după ora 20.00, când se reduce frecvenţa de circulaţie a trenurilor de metrou.

"Pe distanţa Pipera – Depoul Berceni, conform graficului de circulaţie în vigoare, circulaţia trenurilor se efectuează astfel:

- în zilele lucrătoare, la orele de vârf de trafic, intervalul de urmărire între trenuri este de 3-4 minute, iar în afara orelor de vârf este de 9-12 minute;

- în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, intervalul este de 8 minute la orele de vârf şi de 10 minute în afara acestuia.

Situaţia pe care o expuneţi dumneavoastră apare în momentul retragerii la Depoul Berceni a trenurilor conform graficului de circulaţie, pentru cazul în care trenul este programat pentru mentenanţă sau accidental, în caz de defecţiune a trenului. Legătura cu acest depou se face din staţia Dimitrie Leonida (legătură care se află amplasată dincolo de semnalul de ieşire al staţiei, în sensul de circulaţie spre Berceni) şi de aceea călătorii sunt debarcaţi la staţia Dimitrie Leonida.

În prezent, mecanicii trenurilor anunţă călătorii că trenurile circulă cu călători până la staţia Republica, respectiv Dimitrie Leonida, în cazul retragerii trenurilor la Depoul Pantelimon, respectiv Depoul Berceni. Vom reanaliza cazurile de retragere programată a trenurilor pentru mentenanţă preventivă, astfel încât acestea să fie reduse cât de mult se poate, astfel încât confortul călătorilor să fie cât mai puţin afectat", a mai declarat, pentru B365.ro, directorul general al Metrorex.

Etichete: Aurel Radu, Berceni, Dimitrie Leonida, Metrorex, metrou bucuresti, metrou Dimitrie Leonida, program metrou, realitatea

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE