De ce au circulat cu întârziere metrourile pe magistrala 2, luni seară



Metrourile au circulat cu întârziere, luni seară, din cauza unei defecţiuni la un tren de metrou în staţia Aviatorilor de pe magistrala 2. Potrivit oficialilor Metrorex, un metrou nu a mai putut pleca din staţie, însă după câteva minute, problema a fost remediată de mecanic. 

De ce au circulat cu intarziere metrourile pe magistrala 2, luni seara
De ce au circulat cu întârziere metrourile pe magistrala 2, luni seară

Luni seară, călătorii s-au plâns că au aşteptat mai multe minute în staţiile de pe magistrala 2. Potrivit reprezentanţilor Metrorex, trenurile de metrou au circulat cu întârziere de 5-6 minute din cauză că un metrou nu a putut pleca din staţia Aviatorilor, în acest sens fiind solicitat un tern de ajutor. 

"Este vorba despre un tren care nu a mai putut să plece din staţia Aviatorilor, unde a staţionat circa 8 minute. Mecanicul a solicitat imediat intervenţia unui tren de ajutor, însă între timp a rezolvat singur problema şi nu a mai fost nevoie de acesta. Mecanicul a remediat defecţiunea după 6-7 minute, astfel că a fost depăşit intervalul de circulaţie cu aproximativ 5-6 minute", a declarat pentru B365.ro Evelyn Croitoru, purtătorul de cuvânt al Metrorex. 

Conform sursei citate, incidentul s-a produs luni seară, în jurul orei 19, între timp problema fiind rezolvată, iar circulaţia se desfăşoară în parametri normali pe magistrala 2 de metrou. 

Etichete: defecţiune, luni 9 noiembrie, Magistrala 2, metrou, statie aviatorilor

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE