DE CE au fost demolate fântânile de la Piaţa Unirii deşi Primăria anunţase că vor fi reabilitate



Apa Nova a demolat în ultimele zile bucăți din fântânile arteziene de la Piața Unirii, deși Primăria Capitalei și societatea comercială au anunțat că vor face doar lucrări de reabilitare. Mai multe imagini care surprindeau demolarea au fost postate pe rețelele de socializare, alături de mesaje de îngrijorare și nemulțumire. Într-un răspuns transmis Hotnews.ro, reprezentanții Apa Nova spun că fac lucrări de demolare doar la zidul de îmbinare deoarece tehnologia care va fi inclusă în fântâna impune existența unei suprafețe plane, neobturată de pereți.

DE CE au fost demolate fantanile de la Piata Unirii desi Primaria anuntase ca vor fi reabilitate
DE CE au fost demolate fântânile de la Piaţa Unirii deşi Primăria anunţase că vor fi reabilitate

"Proiectul de reabilitare a fântânilor din zona Unirii este unul extrem de amplu, atât la nivel de elemente arhitecturale, cât și la nivel tehnic. De asemenea, suprafața mare a fântânilor a generat evaluări multe și complexe ale proiectului în sine, înainte de orice implementare. De aceea, procesul presupune repararea sau refacerea pereților laterali ai fântânilor, care includ ornamente și elemente arhitecturale, dar, de asemenea, procesul include înlocuirea instalațiilor, echipamentelor, luminilor, camerelor tehnice, placărilor, mozaicurilor, și altor elemente arhitecturale ori ornamentale din interiorul fântânilor perimetrale. În cadrul proiectului s-a constatat că, din cauza uzurii fizice avansate (de mai bine de 30 de ani aceste fântâni nu au fost renovate), se poate retine în noua lucrare cel mult 10% din partea placată. Zidul de îmbinare dintre fântâni va comporta lucrări de demolare deoarece tehnologia care va fi inclusă în fântâna din cadrul noului proiect impune existența unei suprafețe plane neobturată de pereți. Acest perete este singura zonă care comportă astfel de intervenții", se arată în răspunsul transmis de Apa Nova la solicitarea HotNews.ro.

Lucrările de reabilitare a fântânilor de la Piața Unirii au început pe 8 mai, urmând să fie renovate toate cele 17 fântâni din centrul Capitalei, inclusiv Fântâna Unirea.

Lucrările sunt realizate de Primăria Capitalei, prin Apa Nova, și se vor desfășura în perioada mai- septembrie 2018. Alimentarea cu apă a fântânilor se va întrerupe în acest interval de timp, urmând a fi reluată după finalizarea lucrărilor.

"În urma modernizării, fântânile din acest perimetru vor deveni un punct central de atracție urbană, ce va oferi bucureștenilor un spectacol de apă, lumini și muzică, în 4 regimuri de funcționare: regim de zi, seară, respectiv noapte, de luni până vineri, iar în weekend va funcționa în regim de spectacol stradal. Apa Nova București va efectua aceste lucrări în cadrul unui program de investiții din fonduri proprii, în valoare de 7 milioane de euro, în baza obligațiilor asumate prin contractul de concesiune cu Primăria Municipiului București", se arată într-un comunicat emis de Primăria Capitalei.

Etichete: Bucureşti, Capitală, demolare fantani unirii, fantani unirii, reabilitare fantani piata unirii

0/1 COMENTARII
vlad
16 May 16:36
+0
VOTURI
-0
Pai in momentul in care darama peretele imprejmuitor, distrug mozaicul ce naiba mai ramane?? Tevile? Si pe alea le inlocuiesc. Sa fim seriosi, rad tot, pt ca este mai simplu si mai ieftin. O sa pastreze structura fantanii centrale si atat. Trebuiau sa inceapa cu deratizarea zonei, amenajarea spatiului verde.... curatarea fantanilor, pt ca asta inseamna reabilitare.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h