DE CE au fost sistate lucrările la "Memorialul #Colectiv" din parcul Lumea Copiilor



Corpul de Control al Primarului Sectorului 4 a finalizat, vineri, raportul preliminar privind amenajarea peisagistică din Parcul Lumea Copiilor, dedicată victimelor incendiului din Club #Colectiv. Administraţia locală susţine că a oprit lucrările din cauza mai multor nereguli constatate în atribuirea contractului de execuţie şi nu numai. 

DE CE au fost sistate lucrarile la Memorialul #Colectiv din parcul Lumea Copiilor
DE CE au fost sistate lucrările la Memorialul #Colectiv din parcul Lumea Copiilor

În urma dispoziţiei emisă de Edilul Daniel Băluţă, Corpul de Control al Primarului Sectorului 4 a finalizat raportul preliminar privind amenajarea peisagistică din Parcul Lumea Copiilor.
Astfel, până în acest moment, au fost evidenţiate următoarele:
în uma verificării modului de atribuire a contractului de lucrări nr.602/ 11.03.2016, încheiat între Direcția Administrare Parcuri și Zone de Agrement Sector 4 și executant S.C. Euroconstruct Group S.R.L., în valoare de 385.686,00 lei, cu TVA, au fost constatate următoarele:
nu au fost respectate scopul și principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție privind promovarea concurenței între operatorii economici, transparenței, nediscriminării, utilizării fondurilor publice, ceea ce a condus la valoarea constractului prevăzut mai sus, fără a fi comparată cu alte oferte cu prețuri mai mici, anunţă Primăria Sectorului 4.

Citeşte şi Lucrările la proiectul "Memorial Colectiv" din Parcul Lumea Copiilor, SUSPENDATE

Primăria Sectorului 4 anunță că edilul Daniel Băluţă a oprit lucrările de amenajare peisagistică din Parcul Lumea Copiilor şi suspendarea conducerii Direcţiei Administrare Parcuri şi Zone de Agrement Sector 4, care s-a ocupat de acest proiect. Proiectul presupunea și ridicarea "Memorialului Colectiv", contestat de societatea civilă, care a și anunțat un protest împotriva lui, pe 9 aprilie. Totodată, Primăria Capitalei a anunţat că în parcul cu pricina nu pot fi amplasate opere de artă. 

Conform Primăriei Sectorului 4, lucrările au fost sistate şi din alte cauze, respectiv:

documentele justificative care au stat la baza valorii estimate, respectiv antemăsurătorile- lista cu cantitățile de lucrări și devizul estimativ, nu sunt asumate de compartimentul de specialitate (Serviciul Administrativ) din cadrul autorității contractante și nu a fost consultată o bază de date cu oferte de preț;
nu s-au regăsit în dosarul achiziției publice informații/ documente cu privire la o prospectare a pieței care să justifice selectarea operatorului S.C. Euroconstruct Group S.R.L., căruia i-a fost transmisă invitația de participare (exemplu: corespondență cu operatori de profil, contracte similare încheiate anterior cu operatorul menționat);
s-au constatat elemente de neconcordanță în întocmirea cronologică a actelor procedurale, respectiv invitația de participare este anterioară întocmirii notei estimative și aprobării achiziției directe;
din lista cuprinzând consumurile cu mână de lucru, rezultă cheltuieli incluse aferente unui număr de 23 de specialiști, în neconcordanță cu fișa de instruire colectivă privind sănătatea și securitatea în muncă, în care apar nominalizați din partea executantului, 7 persoane nominalizate în derularea activităților;
Serviciul Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 4 a efectuat în data de 01.04.2016 un control de specialitate referitor la lucrările de construcții executate în Parcul „Lumea Copiilor"- Zona Șahiști, și a constatat că lucrarea respectivă se execută fără autorizație de construire, dispunându-se sistarea lucrărilor la stadiul fizic actual.

Cireşi japonezi, plantaţi în Parcul Lumea Copiilor, în memoria victimelor din Club #Colectiv

Zona de grătare din parcul Lumea Copiilor din Sectorul 4 urmează să fie reamenajată, o parte din aceasta fiind dedicată victimelor incendiului din Club #Colectiv. Practic, aici, administraţia locală intenţionează să planteze 64 de cireşi japonezi, echivalentul numărului celor decedaţi până acum, proiectul de amenajare a rotondei din parc fiind în sumă de peste 300.000 lei.

Este important de precizat faptul că până în acest moment, Bugetul Local al Sectorului 4 nu a fost grevat, în contul societăţii care trebuia să execute lucrările nefiind executată vreo plată, informează Primăria Sectorului 4.. De asemenea, sumele aducerii domeniului public la starea iniţială vor fi suportate de cei găsiţi responsabili în urma verificărilor efectuate de către Corpul de Control al Primarului Sectorului 4. Raportul final va fi prezentat în cursul săptămânii viitoare. Totodată, Primarul Daniel Băluţă a dispus extinderea misiunii Corpului de Control, astfel încât vor fi verificate toate investiţiile aflate în derulare în acest moment, în cadrul compartimentelor Autorităţii Locale Sector 4.

Şi Primăria Capitalei a anunţat, vineri, că în Orăşelul Copiilor nu pot fi amplasate opere de artă, decizia fiind luată prin hotărârea CGMB prin care terenul a trecut în administrarea Primăriei Sectorului 4.

Reamintim că, joi, mai mulți oameni au anunțat că vor protesta pe 9 aprilie, în Piața Universității, după ce Primăria sectorului 4 a demarat un proiect de construcție a Memorialului Colectiv, iar contractul pentru realizarea acestuia ar fi fost atribuit, prin încredințare directă, unei firme cu un singur angajat.

Piedone se dezice de lucrările de amenajare care se fac în Parcul Lumea Copiilor în memoria victimelor din #Colectiv

De asemenea, fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone a anunţat vineri că nu are nicio legătură cu ceea ce se construieşte acum în Parcul Lumea Copiilor în memoria victimelor din #Colectiv. 

„Ceea ce actuala conducere a Autorităţii Locale Sector 4 a decis să amplaseze în Parcul Lumea Copiilor, fie ea o amenajare peisagistică sau orice alt tip de monument comemorativ, nu are absolut niciun fel de legătură cu ceea ce eu gândit în luna noiembrie a anului trecut.
Reamintesc tuturor celor care se mai pot încă păstra obiectivi că eu propuneam amplasarea unui monument comemorativ intitulat Monumentul celor fără de vină, care să fie edificat în imediata apropiere a locului producerii tragediei, respectiv, în Piaţa Bucur.
Decizia actualei conduceri a Sectorului 4 a fost adoptată într-o şedinţă a Consiliului Local Sector 4 din data de 20 februarie 2016, ori eu am demisionat de 4 noiembrie 2015!
În respectiva şedinţă a fost aprobat planul de investiţii al Direcţiei Administrare Parcuri, Zone de Agrement Sector 4, care includea acest proiect, denumit „Memorial Colectiv – Parcul Lumea Copiilor – Zona Şahişti”. Conducerea Primăriei Sectorului 4 şi consilierii locali şi-au asumat realizarea acestei investiţii atunci, iar simpla consultare a proiectului prezent relevă faptul că este gândit recent, fiindcă presupune plantare a 64 de cireşi japonezi!!!
Ori, la data la care eu am adus în discuţie realizarea unui memorial, numărul victimelor era altul, iar actualul proiect vorbeşte despre 64.
Totodată, eu doar am enunţat o intenţie, fără să trec la demararea procedurilor legale, necesare realizării unui astfel de obiectiv de investiţii.
Consider că orice asociere a mea cu proiectul pe care îl implementează actuala conducerii a Primăriei Sectorului 4 este cel puţin tendenţioasă, înţelegând prin aceasta că unii încearcă să arunce pisica în ograda altuia, dar şi să atragă un capital electoral profitând de o tragedie. Iar, faţă de orice propagare în spaţiu public a unor informaţii care îmi creează prejudicii de imagine, îmi rezerv dreptul de a mă îndrepta cu acțiuni în justiție împotriva lor", susţine fostul edil Piedone într-un comunicat remis vineri la redacţie. 

Etichete: Daniel Băluță, lucrări, memorial colectiv, Parcul Lumea Copiilor, Sectorul 4, suspendare lucrari

0/2 COMENTARII
Cris
01 Apr 21:22
+0
VOTURI
-0
Deci oamenii aia au ars ca shobolanii si au parte de un monument in zona de gratare... Foarte tare!!! Traim intr-o tara profund cretina !!!
ce sinistru
01 Apr 18:23
+0
VOTURI
-0
cum poti sa ridici un memorial pt o astfel de tragedie in zona de gratare? Absolut oribil.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE