Întârzieri la Magistrala 5 de metrou: De ce au tărăgănat lucrările



Lucrările la Magistrala 5 au înregistrat întârzieri majore atât din cauza subfinanţării, cât şi din cauza constructorilor, care nu au venit cu echipe pregătite să lucreze la foc continuu, spun reprezentanţii Metrorex. Termenul de inaugurare al Magistralei 5 rămâne, momentan, al doilea semestru al anului 2016. 

Tunelul sapat de Filofteia. Sursa foto forummetrouusor
Tunelul săpat de Filofteia. Sursa foto forummetrouusor

Directorul general al Metrorex, Aurel Radu, spune că lucrările la Magistrala 5 au întârziat şi din cauza constructorilor care nu au venit cu echipe suficiente să lucreze în permanenţă la cele două tunele de metrou. „Când au licitat, constructorii trebuiau să vină, de fapt, cu şase TBM-uri. Nu au putut aduce atâtea pentru că nu au putut să facă organizarea de şantier acolo, nu au venit nici cu patru, au venit cu două TBM-uri, dar nu şi cu două echipe. Ei nu au recunoscut niciodată că nu au două echipaje pentru TBM-uri. Noi am pus presiune tot timpul şi le-am spus că echipajul celălalt pare mai mult de mentenanţă decât de conducere, pentru că montează ceea ce e în spatele lui. Acum au promis că aduc şi cea de-a doua echipă. În mod normal, după ce înaintează primul TBM 200 metri, poate începe şi cel de-al doilea să foreze pe cel de-al doilea fir. Analizăm situaţia şi vom lua o decizie, dacă nu respectă contractul", a declarat directorul general al Metrorex, pentru B365.ro.

Dacă la toate staţiile de metrou de pe Magistrala 5 lucrările la nivel de structură sunt înaintate, la staţia Parc Drumul Taberei avansul nu este însă la fel de evident, iar vina îi aparţine constructorului şi în acest caz, potrivit oficialilor Metrorex. "Într-adevăr, sunt întârziate lucrările la staţia Parc Drumul Taberei. E o situaţie mai delicată acolo. Noi punem presiune, am avut întâlniri şi cu reprezentanţii firmelor constructoare din Italia şi Spania, iar acum trebuie să luăm o decizie avantajoasă pentru societate, care să nu afecteze bugetul statului. La staţia Parc Drumul Taberei constructorii cer bani în plus. Ca toate societăţile care au lucrat în România şi ei erau obişnuiţi să ceară bani mai mulţi. Într-adevăr, ei au realizat, peste ce au licitat, nişte cantităţi în plus de pereţi mulaţi şi cer bani în plus faţă de ce s-a licitat. Analizăm cu specialişti, am comandat în acest sens şi un studiu, ca să vedem ce e de făcut, pentru că nu ne permitem să plătim în plus. În contract se precizează clar că preţul este fix, nemodificabil, dacă nu apar lucrări suplimentare neprevăzute, cerute de noi, precum devierile de reţele. Din această cauză ei nu mai lucrează la capacitate maximă", a explicat Aurel Radu, pentru B365.ro.

Potrivit şefului Metrorex, lucrările la staţia Parc Drumul Taberei au fost întârziate şi din cauza acordului de mediu, care a fost puţin întârziat. "La început ei au prevăzut organizarea de şantier chiar acolo, în parc, iar ulterior Parcul Drumul Taberei a intrat pe un program european de modernizare şi reamenajare şi nu ni s-a mai permis să intrăm în parc. Într-adevăr e puţin mai complicat, negociem, suntem în discuţii cu constructorul să găsim cea mai bună cale pentru terminarea la timp a lucrărilor", a explicat Aurel Radu.

În ceea ce priveşte stadiul lucrărilor la staţia Eroilor 2, directorul Metrorex a precizat că până acum s-a lucrat la devierea reţelelor, iar apoi urmează lucrările la pereţii mulaţi.

Lucrările la Magistrala 5, frânate de imobilele cu risc seismic din centru 

Pentru cel de-al doilea tronson al Magistralei 5 va începe, în partea a doua anului, licitaţia pentru stabilirea constructorului pentru structura de rezistenţă. "Sunt probleme pe tronsonul Eroilor – Universitate. Vrem să separăm şi acest tronson, să începem din Pantelimon până la Foişorul de Foc şi apoi de la Foişorul de Foc până la Haşdeu. Partea cea mai grea e pe tronsonul Eroilor – Universitate pentru că toate clădirile din zonă au risc seismic foarte mare, iar clădirile acestea trebuie să fie incluse într-un plan de reabilitare. Nu e sarcina noastră, ci a Primăriei Capitalei. Trebuie să ne corelăm foarte bine cu Primăria Capitalei pentru că trebuie consolidate clădirile vechi ca să nu existe riscul de demolare, în momentul începerii săpăturilor la metrou pe tronsonul Eroilor – Universitate", a explicat Aurel Radu, pentru B365.ro.

Sistemul de ventilaţie de la metrou, schimbat cu bani europeni

Pe lângă lucrările la Magistrala 5 şi Magistrala 4, care sunt efectuate în prezent, conducerea Metrorex vrea să implementeze şi alte proiecte, care vizează, printre altele, modernizarea sistemului de ventilaţie şi a sistemului de taxare. "Avem şanse să intrăm pe fonduri nerambursabile şi pe modernizarea sistemului de taxare şi a sistemului de ventilaţie. Sindicaliştii ne criticau că aerul este cancerigen, că este poluat, şi atunci am făcut toate demersurile şi se pare că vom primi bani europeni nerambursabili pentru începerea investiţiei. Sindicatele au găsit scuze şi motive ca să pună presiune să le schimbăm. Până acum nu erau prevăzute în buget cheltuieli pentru schimbarea sistemului de ventilaţie. Acum am identificat o sursă de finanţare prin bani europeni şi reuşim să facem şi această schimbare", a declarat Aurel Radu.

Cosmin Dinescu, consilierul personal al şefului Metrorex, îi contrazice pe sindicaliştii care au declarat anul trecut că aerul din metroul bucureștean este cancerigen şi depășește de opt ori limita noxelor şi spune că sistemul de ventilaţie trebuie schimbat pentru că este foarte vechi. "Nu schimbăm sistemul de ventilaţie pentru că aerul este cancerigen. Cu siguranţă nu este aşa şi nu are rost să speriem oamenii. Schimbăm sistemul de ventilaţie pentru că este foarte învechit şi zgomotos. Doamne fereşte, de cine ştie ce incendii sau ceva prin subsol, pentru că nu ştim care mai e capacitatea lor de eliminare a fumului, pentru că acesta era scopul acestui sistem", a explicat Cosmin Dinescu.

Metroul din Bucureşti trece pe contactless

În ceea ce priveşte modernizarea sistemului de taxare, Aurel Radu spune că există un proiect în acest sens, care prevede introducerea unor noi metode de plată, dar şi schimbarea turnicheţilor. "Sistemul de taxare de acum este vechi de aproape 20 de ani, fiind implementat în 1995 şi modernizat în 2000. Prin intermediul proiectului pe care îl avem în plan întreg sistemul de taxare se modifică. Se schimbă tot: turnicheţi, porţi, automate de vânzări cartele. Vrem să trecem totul pe contactless, în detrimentul tichetelor de hârtie, să optăm pentru metode eficiente de plată a călătoriei, electronic pockets, să se poată plăti şi cu telefonul, dar nu cum e acum prin SMS, cu sisteme improvizate şi adăugate peste sistemul nostru. Călătorii vor putea veni direct cu cardul bancar şi îl pot apropia de aparatul de taxare pentru a intra la metrou. Avem un proiect asemănător cu BRD-ul, cu MasterCard. Vrem să optăm şi pentru automate pe sistem contactless de încărcat. De asemenea, ne dorim să putem vinde şi noi carduri de călătorie, în sistemul integrat cu RATB, nu numai ei", au mai spus oficialii Metrorex.

Citeşte şi: Metrorex vrea să renunțe la cardurile contactless comune cu RATB-ul

                 Metrourile vechi vor fi scoase complet din circulație, în Capitală. De ce trebuie pilite peroanele

                 Metrorex: Subvenţia, la 65% din necesar. Metroul, afectat de taxa pe stâlp: va crește prețul călătoriei

Patiseriile, covrigăriile şi magazinele care vând chiloţi, scoase din staţii 

Aurel Radu a mai anunţat că vrea să schimbe statutul Metrorex pentru a putea aduce mai mulţi bani în companie. "În prezent, Metrorex este o societate de transport, dar vrem acum să modificăm statutul societăţii, să prindem aceste activităţi ca să putem aduce venituri suplimentare. Pe Magistrala 5 şi mai ales pe Magistrala 6 vrem şi noi să facem spaţii comerciale mai mari, mai elegante, încă din faza de construcţie, pe care să le administrăm noi. E casa mea, vreau să mi-o administrez eu, nu să mi-o administreze altul", a punctat şeful Metorex.

Şeful Metrorex a mai precizat, pentru B365.ro, că vrea să dea o altă faţă metroului şi să facă baterii de spaţii comerciale. "Pot fi mai puţine spaţii, dar mai mari şi mai moderne. Vrem să scoatem unele patiserii care sunt în spaţii ce nu permit ventilaţia şi tot mirosul se duce pe peroane. Le vom lăsa doar pe cele care au un sistem de ventilaţie sau pot monta, din punct de vedere tehnic, un astfel de sitem de ventilaţie. S-a lucrat acum la un cod de bune practici, prin intermediul căruia le vom impune comercianţilor nişte condiţii speciale, astfel încât să nu mai vândă chiloţi, sutiene, brânză sau mezeluri, pentru că li s-a permis orice şi aşa nu se mai poate. Am dat ordin să se inventarieze şi să se stabilească suprafeţele închiriate de agenţii comerciali de la metrou şi suprafeţele pe care aceştia le ocupă, de fapt, pentru că mulţi îşi scot marfa lângă spaţiile comerciale, deşi nu au voie să facă asta, prin contract. După inventarierea spaţiilor ocupate efectiv de firmele respective vom emite facturi pentru spaţiile ocupate şi le vom trimite Sindomet-ului, ca să primească banii pentru chiriile aferente spaţiilor ocupate", a punctat Aurel Radu.

Codul de bune practici pentru comercianţii din subteranul bucureştean ar putea intra în vigoare într-o lună – două.

Directorul general al Metrorex a mai anunţat că reanalizarea contractelor cu SC Sindomet Servcom SRL se află deja pe ordinea de zi a consiliului de administraţie. "Vrem să renegociem şi să se schimbe procentul, să luăm noi 75%, ei 25%, şi noi să avem drept de administrare, să putem stabili preţul chiriei, să nu mai decidă dânşii, pentru că până acum noi nu am avut niciun control. În prezent ei sunt administratori, noi primim 25%, dar din ce ne declară, nu ştim exact ce fac. După ce scad toate cheltuielile vin şi ne spun «ăsta e profitul dumneavoastră», practic, suntem la mâna lor. Încercăm să facem tot posibilul să schimbăm situaţia. Acesta este rolul meu ca manager, să aduc bani la societate, să îmbunătăţim condiţiile şi să facem profit. Ei au un contract comercial încheiat pe o perioadă foarte lungă de timp, care încă e în vigoare. Deja am cerut direcţiei comerciale să analizeze situaţia, pe care o vom prezenta apoi consiliului administrativ, iar membrii acestui consiliu vor lua decizia. Dacă nu cădem de acord şi nu reuşim să renegociem acest contract se poate ajunge la întreruperea contractului. Trebuie să luăm o decizie în acest sens", a spus Aurel Radu.

Vezi aici: Câţi bani fac sindicaliștii de la Metrou, prin firma care intermediază toate afacerile metroului

Etichete: Aurel Radu, lucrari metrou bucuresti, magistrala 5, Metrorex, metrou bucuresti, metrou drumul taberei, realitatea

0/3 COMENTARII
maduu
01 Mar 21:09
+0
VOTURI
-0
Vrei sa cresti in inaltime? Acum poti sa cresti 5-10 centimetri in numai 7 saptamani. Afla cum pe http://www.inaltimeperfecta.com
pasager
28 Feb 11:02
+0
VOTURI
-0
E simplu... Pentru ca suntem romani!
vlad
28 Feb 09:03
+0
VOTURI
-0
Hm, chiar daca sunt intarzieri, numai de bine de la Metrorex, lucrurile se misca, progreseaza.... in putine locuri se intampla asta in Bucuresti

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE