De ce au RESPINS magistraţii CANDIDATURA lui Cristian Popescu Piedone la Primăria Sectorului 4



Magistraţii Judecătoriei Sectorului 4 au motivat, joi, decizia prin care au respins candidatura lui Cristian Popescu Piedone la Primăria Sectorului 4. Potrivit judecătorilor, propunerea de candidatură trebuia să fie semnată şi să provină de la conducerea organizaţiei municipiului Bucureşti a partidului pentru a putea fi acceptată.

Cristian Popescu Piedone
Cristian Popescu Piedone

Judecătoria Sectorului 4 a respins, miercuri, candidatura lui Cristian Popescu Piedone la Primăria Sectorului 4, a doua depusă de fostul edil pentru a intra în cursa electorală. Magistraţii au dat verdictul de respingere pe motiv că Piedone nu a îndeplinit condițiile legale ale candidaturii.

"Întrucât intimatul a candidat la funcţia de primar al sectorului 4 din municipiul Bucureşti, municipiu care nu face parte din niciun judeţ, neexistând o organizaţie judeţeană a partidului, instanţa reţine că propunerea de candidatură trebuia să fie semnată şi să provină de la conducerea organizaţiei municipiului Bucureşti, cum de altfel este reglementat şi în Statutul Partidului Puterii Umaniste. Analizând dosarul de candidatură depus de intimat reiese că propunerea de candidatură a fost formulată de Preşedintele Filialei Sector 4 Bucureşti al partidului Puterii Umaniste şi nu de către Filiala Municipiului Bucureşti", au explicat magistraţii, potrivit Mediafax.

"Prin urmare, instanța reține că prin încălcarea normei imperative prevăzute de art. 47 alin. (1) din Legea nr. 115/2015 propunerea de candidatură este nelegală, nefiind formulată de structura partidului expres prevăzută de lege. În măsura în care intimatul a candidat la funcția de primar din partea unui partid politic, propunerea de candidatură care însoțea dosarul electoral trebuia să provină de la conducerea filialei anterior arătate, propunere depusă în termenul prevăzut de lege pentru depunerea candidaturilor, nefiind suficientă propunerea provenită de la o filială locală a partidului, în speță filiala de sector", mai susţine instanţa. 

Judecătoria Sectorului 4 a respins, miercuri, candidatura lui Cristian Popescu Piedone la Primăria Sectorului 4, decizia nefiind definitivă. Biroul electoral a admis candidatura lui Cristian Popescu Piedone la Primăria Sectorului 4, din partea PPU-SL, după ce pe 19 aprilie magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis că semnăturile de susţinere pe care le strânsese nu sunt valabile. Ulterior, Cristian Popescu Piedone a strâns alte semnături şi şi-a depus candidatura.

Biroul Electoral al Sectorului 4 a respins lista candidaţilor PPU-SL pentru Consiliul Local, deschisă de Cristian Popescu Piedone, pe motiv că acesta s-a înscris în partid după ce au fost strânse semnăturile necesare depunerii listei. Piedone este urmărit penal după tragedia din Colectiv. De altfel, el a demisionat în noimebrie 2015 din funcţia de primar al Sectorului 4, pe fondul protestelor declanşate de tragedie, şi susţinea la aceea vreme că se retrage din viaţa politică.

Etichete: ALEGERI BUCUREŞTI 2016, candidatura cristian popescu piedone, Cristian Popescu Piedone, motivatie respingere candidatura piedone, Primăria Sectorului 4, respingere candidatura

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE