De ce îi este frică lui Sorin Oprescu



Apare doar la emisiuni cu Gâdea, Alesandra Stoicescu sau duminicale de cancan, unde nu i se vor pune întrebări incomode, ci doar din galeria cu "Nu e aşa că Pasajul Basarab e cea mai mare realizare din ultimele decenii?" sau "Cum aţi reuşit, domnule primar?". De unde ne pregăteam pentru dezbateri delicioase între Prigoană şi Oprescu, cu replici acide şi cu mişto-uri de Bucureşti, trebuie să ne punem pofta în cui. Nu este doar o remarcă personală, sau plângerea celor doi contracandidaţi, Nicuşor Dan şi Silviu Prigoană, ci o tactică asumată de echipa de campanie a lui Sorin Oprescu. Cu toate că Radio România Actualităţi îl anunţa ca participant la dezbaterea electorală de azi dimineaţă, candidatul Oprescu a refuzat invitaţia (ca şi pe celelalte de până acum, de la posturi tv sau radio), pe motivul invocat de staff-ul de campanie conform căruia "strategia de comunicare a candidatului nu include dezbateri".

Strategia este bună, din punct de vedere electoral. Un candidat creditat cu peste 60% din voturile electoratului de către sondaje, mai ales în condiţiile alegerii din primul tur, nu poate avea decât de pierdut din intrarea într-o dezbatere de idei. De ce i s-ar aduce aminte ce nu a făcut, când poate să se laude doar cu ceea ce a făcut? De altfel, în afară de autostrada suspendată - marota alegerilor de acum patru ani, primarul în funcţie nu propune vreun proiect nou, ci doar se laudă cu stadionul şi cu podul. De ce i s-ar cere cifre, când Oprescu este un mare încurcă lume, la acest capitol, de stau după fiecare declaraţie a sa subalternii să descurce ce a încurcat primarul? Dezbaterea ar fi fost utilă doar pentru noi, alegătorii, poate mai apăreau idei care meritau luate în seamă, din dezbaterea de proiecte.

Idei noi există, şi chiar dacă un candidat precum Nicuşor Dan nu va ajunge, cel mai probabil, primar (apropo, candidează şi la Consiliul General, şi acolo chiar are şanse să intre!), merită să aruncăm un ochi pe proiecte.

0/0 COMENTARII
mateea
24 May 13:50
+0
VOTURI
-0

Sorin Oprescu este omul care poate, ne-a demonstrat asta. Are o ditai lista de realizari, o lista pe care nimeni nu o poate contesta. Il felicit si ii doresc sa castige un nou mandat, pentru ca noi, bucurestenii, avem nevoie de dansul!

EU
23 May 21:08
+0
VOTURI
-0

Asta e Oprescu



http://www.youtube.com/watch?v=SYAGqLD8Rmg&feature=youtu.be

mateea
24 May 13:49
+0
VOTURI
-0

Oprescu a dovedit nu o data ca este un om capabil. Daca avea sustinerea consiliului, problema era deja rezolvata. In fine... asta e situatia, nu mai avem ce zice. Important e ca Oprescu va rezolva problema cainilor comunitari, PENTRU CA POATE!

EU
23 May 21:06
+0
VOTURI
-0

Asta e Oprescu



http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=frJbQhyxdnI

mateea
24 May 13:48
+0
VOTURI
-0

Arată bine oricum si e bine că se mai mişcă ceva. macar acum sa il faca repede ca daca vine pdl-ul la primarie nu mai are nico sansa sa fie terminat.

despre oprescu
23 May 21:04
+0
VOTURI
-0

Oprescu, a facut asflatarile proaste cu bani multi prin BLONDA DE LA ASFALTARI- cea care-l imbogateste pe ascuns si banii se duc direct in Elvetia, iar firmele lui Oprescu au sediul in Cipru. Foartegeu de prins acest hot!!!

Oprescu, trebuie inlaturat, altfel ne extermina prin metode originale:

-caini comunitari pe care i-a lasat sa se inmulteasca fara sa-l preocupe aceasta problema grava!!

-capuse-moare lumea din cauza lor sau paralizeaza!!!

-tramvaie neverificate tehnic, deoarece Oprescu nu da bani pt asa ceva!

-zeci de autobuze bune de muzeu, circula pe strazile capitalei devenind un real pericol ptr calaltori!!! Oprescu, nu vrea sa auda de asa ceca!!

-ziduri si balcoane care cad pe oameni!

-cladirile cu bulina rosie lasate in plata Domnului….desi a promis in campania trecuta ca le reconsolideaza!!!!!!!!!

-peste 90 de scoli se afla in pericol in caz de cutremur!!!!!!!!

Pe Oprescu nu-l intereseaza siguranta bucurestenilor, el doar apare la tv strambandu-se ca o maimuta si minte cu muuuulta usurinta pe bietii naivi!!.

mateea
24 May 13:47
+0
VOTURI
-0

Oprescu nu e totusi orice om din popor. e un doctor in stiinte medicale. a fost directorul spitalului atata timp. nu e orice "ciumpalac" sa ma exprim in termenii trendului

despre oprescu
23 May 21:02
+0
VOTURI
-0

Oprescu, este FELCERUL Capitalei!

Oprescu, este cel mai amre bandit si escoroc!

Opresc, este cel care a a furat prin fiermele lui toate licitatiile PG si le-a dat interpusilor firmelor personale, dar siamicilor din PSD!

Oprescu, si-a cumparat recent proprietati in Grecia! Dovada hotiilor lui si imbogatirii pe timp de criza!!!.

mateea
24 May 13:46
+0
VOTURI
-0

Arată bine tot orasul, ce să zic. E bine că se mai mişcă ceva măcar acum. Adevărul e că dacă erau proiectate lucrurile astea mai de dianinte, nu cred ca mai ştiau bucureştenii să le atribuie vreunui primar. Sunt totuşi multe proiecte care trebuie finalizate. De aceea, mă tem că o nouă echipă n-ar mai continua lucrările incepute.

despre oprescu
23 May 21:00
+0
VOTURI
-0

Si ca sa fie si mai interesant, aflam ca Oprescu este un apropiat al comunitatii homosexuale, sustinandu-le toate manifestatiile, chiar incurajandu-i in demersurile lor atunci cand isi cer drepturile!! Cand si-a facut publica operatia de vasectomie, a fost un soc, ca apoi sa se faca legatura: asa isi anunta Oprescu faptul ca este homosexual. Diabetul si problemele cu prostata (inutila operatia, inacest caz), l-au trecut in ograda gay, la scurt timp aparand public cu un individ total efeminat si de nelipsit din preajma lui. Se mai spune ca i-a facut si un loc "caldut" "pantrei roz" in PG. Umbla toată ziua cu amantul prin primărie, fara sa se mai ascunda de colegi! De Moni Wingler o sa mai auziti- cica el l-ar fi initiat in tainele homosexualitatii!.

mateea
24 May 13:46
+0
VOTURI
-0

Oprescu e singurul primar care a aratat ca se poate ca Bucuresti sa fie o capitala europeana, cu un stadion adevarat, cu un pasaj grandios, cu un centru istoric impunator. Toti ceilalti sunt niste papagali.

despre oprescu
23 May 20:57
+0
VOTURI
-0

In paralel cu meseria de medic, Sorin Oprescu, ca sa nu-si dezminta tatal, face parte din echipa KGB reactivata in Romania si bineinteles toate acestea fiind bine ascunse sub masca unui individ aparent simpatic, pozand in genul de tip care cunoaste problemele oamenilor(!!!) el, care niciodata nu le-a trait, deci, nu ar avea cum sa le inteleaga! Un alt aspect: afacerile mergandu-i de minune datorita abilitatii sale, ascunzandu-si castigurile prin acele off-shoree din Cipru si Grecia, continua cu aceeasi nesimtire si ca PG sa fure, sa insele, sa minta si sa se laude cu munca precedesorilor sai..

mateea
24 May 13:45
+0
VOTURI
-0

Dacă Sorin Oprescu intră in cursa prezidenţială, îl votez!!! Dacă nu ne-am învrednicit de Principele Radu, ne mulţumim cu gîga tv sau cum întoarce pîna si pinalti armele Sorin Oprescu. Da, un golan. Dar intelectual. Vorba unui prieten: are câteva biblioteci distanţă faţă de Băsescu.

despre oprescu
23 May 20:56
+0
VOTURI
-0

Ce nu se prea stie despre acest individ libidinos si parsiv este ca, a reusit sa pacaleasca pana si pe evreii lui. Un exemplu: Sorin-Hirsch Oprescu a candidat la conducerea Comunităţii Mozaice din România, după decesul lui Moses Rosen. Campania lui Oprescu a fost sponsorizata la greu de comunitatea mozaica doar ca al naibii golan după ce s-a văzut ales PG le-a tras teapa lasandu-i cu ochii-n soare la afacerea Plaza unde Ofer Eyal a pierdut o gramada bani. .

mateea
24 May 13:44
+0
VOTURI
-0

Daca ar fi toti primarii din Romania asa cum e Oprescu, tarii asteia i-ar merge mult

mai bine!!

despre oprescu
23 May 20:54
+0
VOTURI
-0

A urmat divortul in 1988 de sotia sa si ea securista. Afacerile de succes pe care le au impreuna i-a facut sa ramana in relatii excelente. Cei doi soti au început să facă „afaceri“ specifice profesiei. Afaceri cu medicamente, cu furnizori alesi pe sprancă. La fel şi investitiile pentru spitalele în care lucrau. Asa au acaparat absolut tot ce tine de spitalele din Bucuresti, toate au ajuns pe mana lor..

mateea
24 May 13:43
+0
VOTURI
-0

Sincer sa fiu nu ma asteptam sa faca Oprescu asa o treaba buna. Am zis ca daca are conslieri pedelaci care sa-i puna bete-n roate, nu o sa reuseasca sa faca mare lucru. Dar iata ca a reusit. Ceea ce ii da de doua ori credit. Felicitari, domnule primar! Tineti-o tot asa!

despre oprescu
23 May 20:53
+0
VOTURI
-0

De mentionat ca si sotia lui Simona, este medic primar endocrinolog la Elias. Din casnicia lor a rezultat un fiu, caruia ca si tatalui, nu i-a placut cartrea, dar au avut grija sa-i asigure si baiatului – Mircea Oprescu – un viitor. Pentru ca, a fost un copil care le-a creat mereu probleme, avand un apetit, spun fostii săi colegi din facultate, catre o viata aventuroasa, n-a fost posibil să devina chirurg. Drept pentru care, s-au tras sfori şi a fost plantat profesor la Universitatea de Medicină, unde preda management sanitar ocazional, deoarece tot colegii spun ca fiul risipitor, sta mai mult in Dubai decat la servici!.

mateea
24 May 13:42
+0
VOTURI
-0

Sorin Oprescu este omul care poate, ne-a demonstrat asta. Are o ditai lista de

realizari, o lista pe care nimeni nu o poate contesta. Il felicit si ii doresc sa castige un nou

mandat, pentru ca noi, bucurestenii, avem nevoie de dansul!

despre oprescu
23 May 20:41
+0
VOTURI
-0

Fiul, Sorin- Hirch Oprescu, in tot acest timp savura viata de beizadea comunista in cartierul de lux. Cartea nu i-a prea placut, dar tatal la functiile sale, a avut grija ca odrasla sa promoveze si de fiecare data cu note mari. Nici la medicina n-ar fi intrat daca nu ar fi fost sustinut de prietenul tatalui sau, securistul Fica- medicul personal al lui Ceausescu. Mai tarziu devenindu-i ginere, casatorindu-se cu fiica acestuia. Pe toata perioada facultatii, a fost protejatul profesorului Fica- omul de nadejde al Securitatii, iar la terminarea studiilor ca sa nu fie repartizat prin cine stie ce fundatura din tara, i s-a aranjat un post de medic chirurg la Elias, unde mai tarziu Oprescu devine director..

mateea
24 May 13:39
+0
VOTURI
-0

Daca adunam realziarile lui Oprescu, trebuie sa le adunam pe cele ale celor 4 primari de

dinainte daca vrem sa ajungem la jumate din cat a afacut actualul primar.

despre oprescu
23 May 20:39
+0
VOTURI
-0

Nu mai este niciun secret ca Oprescu a fost un fericit al sortii, nascut si crescut in Primaverii, lipsit de griji si fara sa fie atins de neajunsurile acelor vremuri, intr-o familie de evrei- numele adevarat fiind Sorin-Hirsch Opescu. Tatal lui la acea vreme fiind General in Securitate. El, a fost unul dintre şefii Serviciului D- Dezinformare. Mircea Oprescu a contribuit activ, sub comanda lui Alexandru Drăghici, la epurarea duşmanilor din interiorul partidului..

mateea
24 May 13:37
+0
VOTURI
-0

Daca nu vezi o diferenta, inseamna ca nu esti din Bucuresti. Uita-te numai cum arata centrul vechi in 2008 si cum arata acum.

despre oprescu
23 May 20:37
+0
VOTURI
-0

Anul acesta, în primăvară, Sorin Oprescu a reuşit să convingă Ministerul Sănătăţii să treacă 18 spitale în administrarea Primăriei Capitalei şi a creat în acest scop Direcţia de Administrare a Spitalelor. Pe cine a numit la conducerea direcţiei? Simplu: pe Marius Savu. Pe Sorin Oprescu nu s-a împiedicat de faptul că Marius Savu este partenerul său de afaceri şi că soţia acestuia, Mădălina Anca Savu, îşi exercită profesia de medic într-un cabinet de oftalmologie deschis în cadrul clinicii pe care o patronează. Nu a găsit vreo contradicţie de ordin moral. Din contra! A semnat actul de numire a acestuia într-o funcţie publică fără să clipească. .

mateea
24 May 13:36
+0
VOTURI
-0

In ciuda tuturor piedicilor puse de consilieri, Sorin Oprescu tot reuseste sa faca treaba in Bucuresti, mai buna decat au facut toti primarii de dinaintea sa la un loc. Bravo lui ca nu s-a lasat in fata oilor portocalii care fug orbeste dupa implinirea intereselor lor politice si nu dupa ce e bine pentru oras si pentru cetateni.

despre oprescu
23 May 20:35
+0
VOTURI
-0

Anul trecut, în aprilie, Mediafax publica o ştire despre Marius Savu, fostul director al unei importante companii farmaceutice, care a părăsit postul pentru a-şi lansa propriile afaceri. Mediafax consemna faptul că Marius Savu şi-a deschis un cabinet oftalmologic în cadrul Clinicii Medicale Academica, deţinută de Sorin Oprescu. Agenţia de ştiri menţiona şi faptul că Marius Savu nu exclude posibilitatea de a participa la investiţia Academica, în cazul în care acţionarii ar decide să se extindă. .

mateea
24 May 13:35
+0
VOTURI
-0

Oprescu e genul de primar care si-a gasit timp sa se implice in viata culturala a tarii, si-a

gasit mereu timp pentru a promova oamenii de valoare ai Romaniei, ceea ce este de apreciat la

un primar care are in responsabilitate un oras atat de mare precum Bucurestiul.

sergiu
23 May 20:33
+0
VOTURI
-0

oprescu nu a facut nimic pentru capitala. Prigoana sunt sigur ca va face si va schimba mersul capitalei

mateea
24 May 13:34
+0
VOTURI
-0

Bun, deci eu vad lucrurile cam asa: singurul candidat care are sanse reale sa castige alegerile este Sorin Oprescu. Si asta din cauza ca este singurul candidat capabil, sincer si gospodar dintre toti. Prigoana este un om de afaceri pdl-ist (ce poate fi mai rau de atat? are

hotia in sange....) Nicusor Dan este tanar si nu are nici un pic de experienta in administratie,

Becali e dus cu pluta clar ...asa ca da, Oprescu candideaza practic singur!

despre oprescu
23 May 20:33
+0
VOTURI
-0

Primarul- felcer Sorin Oprescu are afaceri în domeniul medical. Este acţionar la Medical Prestige SRL unde are 25% din părţile sociale ale societăţii. Firma deţine o mare clinică medicală pe strada Pitar Moş din Capitală, lângă Piaţa Romană, denumită Academica. Partenerii de afaceri ai lui Sorin Oprescu sunt Mircea Oprescu, fiul său, Dorin Gelu Oprescu, fratele său, şi Gizella Galea, soţia lui Aurel Galea, medic şi om de afaceri. .

mateea
24 May 13:33
+0
VOTURI
-0

Bine ar fi sa castige Oprescu! A facut treaba buna in Bucuresti in timpul mandatului sau. Si imi place ca nu merge toata ziua pe la televiziuni sa ii critice pe altii, cum face ciurda portocalie. Il respect si ii garantez votul meu domnului Oprescu!

marius
23 May 20:32
+0
VOTURI
-0

Prigoana este omul potrivit la PG, numai el ne poate scapa de toate nefacutele lui Oprescu., Oprescu a provocat pierderi de milioane de euro bugetului Sănătăţii

mateea
24 May 13:31
+0
VOTURI
-0

Oprescu e greu de batut pentru ca a fost cel mai bun primar pe care Bucurestiul l-

a avut in ultimii ani. S-a implicat, a mers pe teren, a muncit, nu a stat toata ziua in birou sa dea

ordine. Multumita lui avem Pasajul Basarab, Arena Nationala, centrul vechi renovat si sute de

alte strazi si bulevarde reparate. A facut din Bucuresti o capitala europeana. Tot el a adus

finala UEFA la Bucuresti, ceea ce va atrage o gramana de bani pentru orasul asta.

mela
23 May 20:31
+0
VOTURI
-0

Sa vedeti cum se va darama tot ce a construit acest HOT de Oprescu !!! HAHAHA !!! Fugiti oameni buni nu stati pe aproape !! Asa cum a luat-o la vale gazonul de la Arena si sta sa cada, asa va fi si cu pasajul !!!

mateea
24 May 13:30
+0
VOTURI
-0

uitati-va pe bilantul lui Oprescu: e o lista impresionanta, pentru care primarul merita tot respectul. A pus osu la munca, a reusit sa repare ce altii au stricat in multi ani de zile. Merita sa fie votat din nou, sunt convins ca va face mult mai multe in noul mandat, mai ales daca nu va avea un consiliu ostil ca pana acum.

zapp
23 May 20:30
+0
VOTURI
-0

Daca iese si de data asta oprescu primarul bucurestiului , o sa suferim incontinuare, Bucurestenii au nevoie de un primar serios

mateea
24 May 13:29
+0
VOTURI
-0

Am vazut si mai devreme o interventie televizata a lui Oprescu, in pauza de masa. Pe langa

faptul ca este un om foarte simpatic, acum a demonstrat tuturor ca a facut! Se poate face

treaba in Bucuresti, trebuie doar sa vrei! Sau sa fii lasat...dupa cum bine a spus si Oprescu,

unele lucrari ar fi fost finalizate daca nu ar fi trebuit sa se judece ani de zile cu unii-altii pentru

a repara greselile facute de primarii de dinainte. Tot respectul, Oprescule! Am sa te votez

pentru ca meriti!

zeku
23 May 20:29
+0
VOTURI
-0

Prigoana trebuie sa invinga! Numai el ne poate scapa de Oprescu. Ajunge cat a furat cat a mintit , Oprescu a ajuns cel mai costisitor primar din istoria acestei tari, a depasit pana si cheltuielile pe care le face primaria din Paris. !!

mateea
24 May 13:28
+0
VOTURI
-0

Bilantul este unul care nu poate fi contestat decat de cei prezenti in sediul Modrogan. Oprescu va castiga detasat un al doilea mandat!

zanga
23 May 20:29
+0
VOTURI
-0

Bucurestenii au nevoie de un primar serios, sa fi foarte naiv sa mai crezi ca Oprescu vrea sa mai faca ceva cu Bucurestiul

mateea
24 May 13:28
+0
VOTURI
-0

Oprescu a dat dovada inca o data ca pe langa spiritul managerial pe care il poseda, are si

un farmec aparte.

cris
23 May 20:27
+0
VOTURI
-0

Oprescu, nu se desminte in a ne arata pe fata cat este de hot si bandit , continund sa faca afaceri murdare cu amicii lui toti niste baroni si hoti de tara !! Ar trebui sa taca pentru totdeauna si sa nu mai vorbeasca despre PDL !!

mateea
24 May 13:26
+0
VOTURI
-0

Oricine poate comenta, dar incepe sa arate ca un oras european! Bravo Oprescu!

iulian
23 May 20:27
+0
VOTURI
-0

Bucurestiul are nevoie de un primar care sa isi faca treaba. Prigoana Primar. Asta ar fi cea mai inteleapta decizie

mateea
24 May 13:25
+0
VOTURI
-0

Daca in ciuda consiliului majoritar portocaliu care refuza orice proiect daca nu le iesea si

lor ceva s-au putut face lucruri importante in Bucuresti, va dati seama dupa alegeri cand cei de la PDL vor mai avea 1-2 oameni prin Consiliu um va fi .. Bucurestiul prinde o noua fata si acest lucru se vede! Felicitari Oprescule!

mara
23 May 20:25
+0
VOTURI
-0

Oprescu a ajuns cel mai costisitor primar din istoria acestei tari, a depasit pana si cheltuielile pe care le face primaria din Paris. Prigoana este omul potrivit la PG, numai el ne poate scapa de toate NEfacutele lui Oprescu. Prigoana este un bun gospodar, un bun manager, administrator, are simtul raspunderii, este un bun familisti....Este singurul care ar putea recupera tot ce NU a facut banditul de Oprescu. El doar a furat si a mintit, a devenit cel mai risipitor PG din istoria Capitalei. La el totul costa triplu. !!!

mateea
24 May 13:24
+0
VOTURI
-0

le recomand tuturor sa se uite peste bilantul primarilor din '90 incoace. Cautati pe Google "Bilant Primari Bucuresti" Sa vedem ce mai aveti de spus... Oprescu conduce detasat in topul realizarilor

gigi
23 May 20:24
+0
VOTURI
-0

Oprescu a provocat pierderi de milioane de euro bugetului Sănătăţii. ,a facut pentru Bucuresti in mandatul lui doar promisiuni.

mateea
24 May 13:23
+0
VOTURI
-0

Oprescu a facut tot ce ceilalti au pus doar pe hartie a indeplinit visele lui Base, lui Videanu si mai ales ale bucurestenilor. pt toti Pasajul Basarab a fost doar un vis, centrul vechi la fel! nu mai zic de finala UEFA si arena nationala!

vasi
23 May 20:23
+0
VOTURI
-0

Afacerile murdare ale lui Oprescu curg: Oprescu a provocat pierderi de milioane de euro bugetului Sănătăţii. E vorba de hoţiile de la Spitalul Municipal, care în timpul guvernării PSD l-au adus în pragul disperării pe ministrul de Finanţe Mihai Tănăsescu. El a descoperit că mult apreciatul „manager“ nu a justificat, în 2002, cheltuieli de peste 157 miliarde de lei ale instituţiei pe care o păstorea. E vorba şi de ţepele date bugetului Casei Asigurărilor de Sănătate prin închirierea unui soft. !!

mateea
24 May 13:22
+0
VOTURI
-0

Nu vrem inaugurari, ci o treaba facuta calumea. degeaba a inaugurat Videanu fiecare bordura, daca nu avem pe unde trece cu masina si n-a ramas nimic in urma. pasajul basarab si centrul istoric sunt lucrari temeinice care vor ramane si stranepotilor, nu se refac la urmatorul mandat al vreunui primar. Succes Oprescu!

andra
23 May 20:21
+0
VOTURI
-0

Oprescu, e doar un smecher care nu cunoaste administratie si nu stie ce inseamna munca adevarata, deoarece el este un comunist si fiu de securist care a fost invatat sa minta sa fure si sa insele… !!

mateea
24 May 13:21
+0
VOTURI
-0

Oprescu nu da doi bani nici pe USL nici pe PDL. E destul de curajos sa te aventurezi sa fii impotriva tuturor, dar mi se pare ca astia nici nu se prea prind de misto-ul lui.. pe de alta parte, cred ca e capabil sa gestioneze bine relatiile cu toti

dumitru
23 May 20:21
+0
VOTURI
-0

Trebuie sa fi foarte naiv sa mai crezi ca Oprescu vrea sa mai faca ceva cu Bucurestiul.,ne e frica sa ne lasam copii singuri pana si in fata blocului

mateea
24 May 13:20
+0
VOTURI
-0

Maturitatea si detasarea cu care priveste Oprescu ii da un vot din partea mea. Maturitate pentru că nu sare in sus sa strige cum facu stim noi cine si detasare pentru ca se uita la toti ca la niste marionete intr-un spectacol. Oprescu e singurul care daca are chef isi baga picioarele in USL si in toti politicieniii si conduce singur bucurestiul.

cera
23 May 20:19
+0
VOTURI
-0

Acest bandit, Oprescu, n-a facut absolut nimic in cei 4 ani la PG… Trebuie sa fie dat jos cat mai repede, altfel ne mananca maidanezii de vii, deoarece hotul asta nici macar nu a fost interesat de aceasta problema, s-a spalat pe maini si a dat-o la sectoare !!

mateea
24 May 10:25
+0
VOTURI
-0

Oprescu stie cel mai bine problemele Capitalei si el trebuie sa isi continuie proiectele incepute. El impreuna cu primarii sectoarelor 1 si 4 vor face o treaba foarte buna in viitor.

mircea
23 May 20:19
+0
VOTURI
-0

Nu mai ai nici o sansa Oprescule Amintit , a furat banii bucurestenilor . Il prefer pe Prigoana care nu mai are nevoie sa fure , e familist

mateea
24 May 10:24
+0
VOTURI
-0

Fiecare cu traseul sau:de ce cred unii ca Sorin Oprescu trebuie sa urmeze modelul actualului presedinte,adica de la edil sef al Bucurestilor,la Cotroceni?Se vede cu ochiul liber lipsa de lideri de pe esicherul politic romanesc,dar 2014 e departe!

mihai
23 May 20:16
+0
VOTURI
-0

Trebuie UN CANDIDAT bine cunoscator al constitutiei , si o persoana care nu are nevoie de mita. Cu Oprescu o sa ramanem acelasi Bucuresti murdar.

mateea
24 May 10:24
+0
VOTURI
-0

Aproape 4 ani, cu un consiliu ostil,ii sunt de ajuns lui Sorin Oprescu!S-a saturat Bucurestiul de franarii portocalii,sprijiniti la greu de cei ai lui Becali si Vadim.Un primar general,silit sa colaboreze cu oameni care rapund la comenzile Elenei Udrea,Vadim sau Becali,are o misiune de trei ori mai grea!

belu
23 May 20:16
+0
VOTURI
-0

A sosit timpul ca bucurestenii sa afle o data toate mizeriile pe care le-a facut si le face cu nerusinare Ganditi cu mintea voastra si nu va lasati influentati de promisiunile electorale ale acestui hot care s-a imbogatit in 4 ani cat altii in 20 de ani !!

mateea
24 May 10:23
+0
VOTURI
-0

Ar fi culmea sa nu castige...E ca si cand ai alerga de unu singur si ti-ai pune intrebarea cine castiga. Oprescu nu are adversar.

cezar
23 May 20:14
+0
VOTURI
-0

Primarul Oprescu este un om de nimic, sa ii fie rusine a furat din bani municipalitatii.Acest primar a facut numai stricaciuni! sa plece de la primarie,

mateea
24 May 10:22
+0
VOTURI
-0

Dincolo de tot ce se vorbeşte in presă, eu ştiu că Naţional Arena a costat mai puţin decât stadionul mai slab dotat din Frankfurt. E un lucru uimitor ce a ieşit.

corina
23 May 20:12
+0
VOTURI
-0

in fiecare an a furat bani de la noi.,Oprescu nu face 2 bani,nici ca om nici ca primar.

mateea
24 May 10:21
+0
VOTURI
-0

Nu mai fi asa de suparat ca Oprescu chiar a facut ceva in Bucuresti , nu ca altii care au schimbat bordurile de 5 ori pe an sau care au ciopartit bijuteriile cainilor maidanezi. Asa ca nu te mai plange si multumeste-te cu ce s-a facut in Bucuresti. Liber!

mango
23 May 20:11
+0
VOTURI
-0

Cel mai risipitor primar din istoria capitalei, Cu siguranta hotul de Oprescu nu va mai prinde inca un mandat

mateea
24 May 10:20
+0
VOTURI
-0

Pacat ca stiinta medicala nu poate realiza un transfer de inteligenta!Si-ar fi facut Sorin Oprescu un pustiu de bine,si le-ar mai fi dat portocaliilor astora,fara minte!

mirel
23 May 20:09
+0
VOTURI
-0

Nu il va mai vota nimeni pe aceste om la primarie capitalei ,Sper sa nu il mai vad pe acest om la primaria capitalei dupa alegeri

mateea
24 May 10:19
+0
VOTURI
-0

In 2008,Sorin Oprescu a riscat si a castigat!Dar nu garantez ca se potriveste tuturor,si aici ma gandesc la Geoana!

sergiu
23 May 20:07
+0
VOTURI
-0

Nu mai avem de ce sa-l votam pe hotul asta care ne-a mintit ,Nu suntem deloc multumiti de acest oprescu

mateea
24 May 10:18
+0
VOTURI
-0

Acest doctor bataios si inteligent va deveni din nou primarul Capitalei, si apoi presedintele tarii. La ora actuala, Romania nu mai are o alta personalitate mai puternica decat Sorin Oprescu. Nulitati avem pe toate drumurile si in toate partidele de care trebuie sa ne debarasam urgent de ei.

dodo
23 May 20:06
+0
VOTURI
-0

un nimic de om care si.a batut joc de noi in tot acest cat a fost primar,Oprescu trebuie taxat pentru toate furtisagurile sale pe 10 iunie

mateea
24 May 10:17
+0
VOTURI
-0

Daca ar fi mers pe presupuneri, Sorin Oprescu nu ar fi ales chirurgia. La fel si in politica:in locul unui comod fotoliu senatorial, Sorin Oprescu a preferat cariera administrativa.Si a facut o alegere buna,in folosul bucurestenilor si in ciuda pedelacilor.

byby
23 May 20:04
+0
VOTURI
-0

n-a facut nimic din lunga sa lista cu promisiuni ce o recita convigator inainte de alegeri..Sorin oprescu trebuie sa plece de la primarie pentru ca nu-l intereseaza decat sa-si bage in buzunar

mateea
24 May 10:17
+0
VOTURI
-0

Uite asa, spre disperarea portocaliilor, Sorin Oprescu va mai sta 12 ani in primarie! Sorin Oprescu si realizarile sale vor ramane,in schimb pedelacii vor avea, peste mai putin de un an, soarta taranistilor.

dinu
23 May 20:02
+0
VOTURI
-0

a facut afaceri cu medicamente si acum toate spitalele din bucuresti cumpara medicamente de la firmele lui

mateea
24 May 10:15
+0
VOTURI
-0

Bucurestiul este capitala Romaniei si cel mai mare oras al tarii. Asa ca,Sorin Oprescu este pe deplin indreptatit sa ceara ajutorul acestor institutii.

diana
23 May 20:00
+0
VOTURI
-0

Oprescu doar s-a prefacut ca este primarul capitalei timp de 4 ani ,oprescu sa-si ia adio de la bucuresti si de la primaria capitalei

mateea
24 May 10:14
+0
VOTURI
-0

Oprescu nu poate sa fie invins. Pana acum e singurul care a mai miscat cate ceva si cel mai scolit politician. Adica eu decat sa pun un analfabet care a terminat nu stiu ce facultate prin Herculane, prefer un doctor care a condus spitalul municipal cu destul de multa iscusinta

catalina
23 May 19:58
+0
VOTURI
-0

NE-AM SATURAT DE MIZERIA DE OPRESCU!! Oprescu timp de 4 ani si-a batut joc de Bucuresti si de bucuresteni!!

mateea
24 May 10:13
+0
VOTURI
-0

Sorin Oprescu macar a facut ceva! ca afaceri au toti si vor avea, dar cand unul mai face si ceva din banii pe care ii are la dispozitie e un lucru de luat in considerare. uite-te mai

sanda
23 May 19:57
+0
VOTURI
-0

BUCURESTIUL NU MAI ARE NEVOIE DE HOTUL DE OPRESCU!! A venit vremea sa vina un primar in adevaratul sens al cuvantului, nu o tinichea de om si de primar cum esti tu..

mateea
24 May 10:12
+0
VOTURI
-0

Avand in vedere capitalul pozitiv de imagine de care se bucura Oprescu, e normal ca lumea sa incerce sa-l atace, doar, doar va aparea si numele lui langa cel al primarului.

sergiu
23 May 19:55
+0
VOTURI
-0

Oprescule, ti-ai depus candidatura pentru un nou mandat doar de dragul de a participa... Nu mai poti pacali bucurestenii inca odata cu promisiuni false,

mateea
24 May 10:12
+0
VOTURI
-0

Sorin Oprescu este al bucurestenilor pentru Bucuresti! Sorin Oprescu a aratat tuturor ca Bucurestiul este al locuitorilor sai. arena nationala si Pasajul Basarab sunt marca inregistrata Sorin Oprescu!

sorin
23 May 19:53
+0
VOTURI
-0

Daca Oprescu va fi votat din nou ca primar general capitala va avea de suferit mai mult de cat a suferit pana acuma

mateea
24 May 10:11
+0
VOTURI
-0

Nu ştiu dacă mai există in vreun alt oraş al României spălătorii sociale. Mie mi se pare o treabă foarte bună şi apoi, asta ne arată că Bucureştiul şi-a ridicat standardele.

maria
23 May 19:52
+0
VOTURI
-0

Se vede ce a facut Oprescu in Bucuresti…doar ravagii si stricaciuni si multe gropi.

mateea
24 May 10:11
+0
VOTURI
-0

Poate că e ceva care se vede numai la o privire atentă, dar Capitala noastra are destul de multă grijă de toată lumea, iar de nevoiaşi, aş putea spune, mai mult decât guvernul! Primăria (probabil şi prin prisma faptului că Oprescu e medic), a arătat un interes deosebit în ce priveşte asistenţa socială şi nu numai. Sunt convins să Sorin Oprescu e un om deosebit.

corina
23 May 19:50
+0
VOTURI
-0

Bucurestiul are nevoie de un primar care sa isi faca treaba.. Abia astept sa vina 10 iunie si sa ne conduca cineva capabil ca Oprescu nu a facut nimic

mateea
24 May 10:10
+0
VOTURI
-0

macar a lasat ceva in urma de care bucurestenii sunt mandri, indiferent de cat este factura, ca sa nu mai vorbim de pasaje in lucru sau finalizate necesare pt fluidizarea traficului. Spune-mi un nume de primar care a facut ceva notabil pt Bucuresti, ca bugetele au fost aceleasi, poate chiar mai mari avand in vedere ca Oprescu mai intampina dificultati si din partea PDL cand cere bani pt ceva...

Concluzie: Altii doar au furat...si atat.

alina
23 May 19:48
+0
VOTURI
-0

Cred ca a sosit momentul ca bucurestenii sa afle o data toate mizeriile pe care le-a facut si le face cu nerusinare .

mateea
24 May 10:10
+0
VOTURI
-0

Oprescu nu s-a hazardat sa faca lucrurile doar de dragul de a fi facute. Altii ar fi deschis pasajul Pipera in prima secunda dupa turnarea ultimei picaturi de asfalt numai ca sa mai taie o panglica, vorba ta.

seby
23 May 19:47
+0
VOTURI
-0

Oprescu nu a facut mai nimic in astia 4 ani in care a fost in fruntea primariei generale a capitalei.

mateea
24 May 10:08
+0
VOTURI
-0

Am avut ocazia sa intru in audienta la domnul primar. Sorin Oprescu e un om al dialogului si al consensului. Nu a sacrificat interesele bucurestenilor pentru a se lupta cu consilierii care, de multe ori i-au fost impotriva si i-au blocat proiectele. A stat departe de conflictele politice.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE