De ce nu a cheltuit PMB suma de 10 milioane de euro pentru PISTE de BICICLETE. Ce spune FIREA



Primarul general Gabriela Firea recunoaşte că municipalitatea nu a cheltuit niciun ban din suma de 10 milioane de euro alocată de Ministerul Mediului pentru amenajarea pistrelor de biciclete, dar spune că această situaţie se datorează faptului că în aprilie a fost votat planul anual de achiziţii publice, iar în perioada mai-iulie nu s-a făcut niciun demers pentru că legislaţia achiziţiilor publice a fost modificată. Firea precizează că, în perioada imediat următoare, va avea loc licitaţia pentru studiul de fezabilitate privind construirea acestor piste, abia apoi va fi demarat proiectul.

Piste de biciclete din Bucuresti
Piste de biciclete din Bucureşti

"Au existat o serie de informaţii privind faptul că Primăria Generală nu a cheltuit niciun ban din suma de 10 milioane de euro alocată de Ministerul Mediului în 2014 pentru realizarea pistelor de biciclete. Dar ţin să menţionez faptul că abia în luna noiembrie 2015 a fost semnată convenţia între Primăria Capitalei şi Ministerul Mediului pentru finanţarea proiectului. Bugetul Municipiului Bucureşti pe 2016 a fost votat în februarie, iar planul anual de achiziţii publice, în luna aprilie anul curent. În perioada mai-iulie nu s-a făcut niciun demers, un motiv obiectiv fiind acela că legislaţia achiziţiilor publice a fost modificată", a declarat, luni, primarul general al Capitalei, la comandamentul pentru analizarea problemelor urgente de mediu din Bucureşti, potrivit news.ro.

Edilul şef al Capitalei a precizat că a cerut să fie demarate cât mai urgent procedurile de licitaţie, însă nu direct pentru construirea pistelor de biciclete, ci mai întâi pentru studiul de fezabilitate.

"În ceea ce priveşte pistele de biciclete, implementarea sistemului de transport cu bicicleta în municipiul Bucureşti, am solicitat demararea în regim de urgenţă a licitaţiei pentru un studiul de fezabilitate necesar în acest proiect", a mai spus Firea.

La finalul acestor licitaţii, Primăria Capitalei va anunţa care va fi calendarul de realizare a proiectului de construire a pistelor pentru biciclete.

"Vom intensifica acţiunea de realizare sau finalizare a pistelor de biciclişti şi de construire a acelor staţii de bike-sharing, unde orice persoană poate să închirieze o bicicletă, să meargă la destinaţie, fie că este vorba despre serviciu, la şcoală sau la o altă activitate şi să o lase în cartierul unde a desfăşurat acea activitate, fără să trebuiască să se întoarcă de unde a închiriat acea bicicletă", a explicat Firea.

La comandamentul pentru problemele urgente de mediu ale Capitalei care a avut loc luni la Primărie a fost invitată şi ministrul Mediului, Cristiana Paşca Palmer, însă aceasta nu a putut fi prezentă deoarece comandamentul a fost organizat chiar în acelaşi timp cu şedinţa de guvern.

Ministrul Mediului, Cristiana Paşca-Palmer, declara în 13 septembrie, la TVR, că Bucureştiul are probleme serioase de mediu, fiind într-o procedură de pre-infringement cu Comisia Europeană, din cauza calităţii aerului. Palmer spunea că a încercat să-i transmită primarului Capitalei că trebuie să pună, de urgenţă, în aplicare un plan integrat de management al calităţii aerului, dar Gabriela Firea nu ar fi venit la întâlnirea pe care o stabilise cu ministrul Mediului.

Palmer preciza că din 2014 Ministerul Mediului a alocat Primăriei Capitalei 10 milioane de euro pentru construirea a 100 de kilometri de piste pentru biciclişti, ceea ce ar fi însemnat jumătate din planul de mobilitate urbană, însă Primăria nu a cheltuit până acum niciun ban.

După declaraţia ministrului Mediului, municipalitatea arăta, legat de problema lipsei pistelor de biciclete în Bucureşti, că Gabriela Firea este primar al Capitalei din iunie 2016.

"Aşa cum spune chiar ministrul Mediului, banii nu au fost cheltuiţi de doi ani, timp în care nici unul dintre cei care au ocupat funcţia de Primar General nu a fost întrebat despre soarta acestora. În aproximativ trei luni, Primarul General a demarat proiectul realizării pistelor de biciclete, care se află în acest moment în desfăşurare", preciza în 14 septembrie Primăria Capitalei.

Etichete: firea, Gabriela Firea, piste de biciclete, pmb

0/3 COMENTARII
Stick
22 Sep 14:57
+0
VOTURI
-0
Pentru ca cei cu functii de conducere sunt preocupati nu de interesul general, al bucurestenior, ci de cel personal, particular...!!!
Georgeta Lukacs
20 Sep 14:45
+0
VOTURI
-0
Bucurestiul da tonul ! Ideal ar fi sa inceapa normalizarea situatiei in toate localitatile Romaniei!
Lukacs Georgeta
20 Sep 14:39
+0
VOTURI
-0
Se observa un interes pentru Bucurestia din partea d-nei primar general, Gabriela Firea . Beneficiarii proiectelor abandonate ,normal ar fi sa o sustina!

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE