DE CE nu se pot remedia problemele de pe Pasajul Basarab. Podul hobanat, nerecepţionat după 7 ani



Pasajul Basarab a fost deschis circulaţiei în anul 2011, în momentul în care s-au finalizat parţial lucrările şi s-au făcut testele de rezistentă, dar fără să fie făcută recepţia la terminarea lucrărilor pentru că la momentul inaugurării o serie de lucrări adiacente care făceau parte din proiect nu erau finalizate, spune Primăria Capitalei, susţinând că "deficienţele apărute se înscriu în categoria de probleme moştenite de actuala administraţie pentru că cei care au condus oraşul în ultimii ani nu au luat nicio măsură pentru definitivarea etapelor legale ale acestui proiect". Municipalitatea mai afirmă că, în lipsa recepţiei, nu poate prelua în administrare pasajul şi nu poate face investiţii.

DE CE nu se pot remedia problemele de pe Podul Basarab. Podul hobanat, nereceptionat dupa 7 ani
DE CE nu se pot remedia problemele de pe Podul Basarab. Podul hobanat, nerecepţionat după 7 ani

Conform Primăriei Capitalei, Pasajul Basarab a fost deschis circulaţiei în anul 2011, în momentul în care s-au finalizat parţial lucrările şi s-au făcut toate testele de rezistentă, dar fără să fie făcută recepţia la terminarea lucrărilor pentru că la momentul inaugurării nu erau finalizate o serie de lucrări adiacente care făceau parte din proiect - parcarea de sub pasaj, lifturi, trotuarul rulant, iar deschiderea pasajului fără recepţia la terminarea lucrărilor a fost posibilă pentru că, pe vechiul regulament de recepţie, prevăzut în H.G.273/1994, beneficiarii lucrărilor puteau prelua şi pune în funcţiune părţi din lucrare.

"Subliniem că la preluarea mandatului actualei administraţii procesul de recepţie la terminarea lucrărilor nu era nici măcar demarat, deşi trecuseră cinci ani de la punerea lui în funcţiune. Aşadar, în anul 2017 s-a constituit comisia de recepţie la terminarea lucrărilor, formată din specialişti ai PMB, RATB, Administraţia Străzilor şi ai Inspectoratului de Stat în Construcţii care, în urma verificării lucrărilor executate şi a documentelor suport, a decis expertizarea întregii lucrări. Expertiza realizată de profesori universitari, ingineri de Univeristatea Tehnică de Construcţii Bucureşti este finalizată, fiind depusă în data de 2 martie 2018 la Registratura PMB. După analiza acestei expertize, comisia este în măsură să comunice rezultatele şi măsurile ce se impun", mai spune Primăria Capitalei.

Având în vedere că nu s-a făcut recepţia la terminarea lucrărilor, de mentenanţa pasajului s-a ocupat constructorul, iar fără recepţie primăria nu poate prelua în administrare pasajul şi nu poate face investiţii.

"După finalizarea recepţiei, pasajul va fi dat în administrarea Administraţiei Străzilor, care va remedia în regim de urgenţă toate deficienţele semnalate. Precizăm că Primăria Municipiului Bucureşti nu are nicio datorie faţă de asocierea Astaldi-FCC Construction, toate situaţiile de lucrări certificate de către consultant au fost plătite. Menţionăm că asocierea a acţionat în instanţă Municipiul Bucureşti în urmă cu câţiva ani, pentru plata unor lucrări suplimentare, neprevăzute în contract. Dosarul se află în prezent pe rolul instanţelor de judecată. În ceea ce priveşte perioada de garanţie a acestui obiectiv de investiţii, precizăm că această nu a expirat, având în vedere că garanţia se calculează de la momentul semnării recepţiei la terminarea lucrărilor", adaugă Primăria Capitalei.ţ

Sursa: news.ro

Etichete: Bucureşti, Capitală, investitii podul basarab, Pasajul Basarab, pod hobanat, probleme podul basarab, receptie pasaj basarab

0/4 COMENTARII
sorinache
18 Mar 18:46
+0
VOTURI
-0
"Cei care au condus orasul sunt" sunt Oprescu Sorin PSD deghizat in independent.
ANITA GERARD
18 Mar 00:34
+0
VOTURI
-0
Apoi trimite-ne un e-mail la: (anitagerardloanfirm@gmail.com) pentru a aplica pentru un împrumut
ANITA GERARD
18 Mar 00:32
+0
VOTURI
-0
împrumut! împrumut! împrumut!!!Sunteţi în căutarea pentru o companie de renume și acreditate de împrumut privat, care oferă împrumuturi oportunitate durata de viaţă.Va oferim toate tipurile de credite într-o foarte repede şi modalitate uşoară, Credite personale, credite auto, credite ipotecare, student împrumuturi, împrumuturi de afaceri, credite de investitii, consolidarea datoriilor şi multe altele.Au fost respinse de către bănci și alte instituții financiare?Ai nevoie de un împrumut de consolidare sau un credit ipotecar? Nu arata mai mult ca suntem aici pentru a face toate problemele tale financiare un lucru de domeniul trecutului.Am împrumuta fonduri pentru a persoanelor fizice şi companii care au nevoie de asistență financiară la o rată de 2 %.Nu numărul de securitate socială necesară și nici o verificare de credit necesare, 100 % garantat.Vreau să folosesc acest mediu pentru a vă informa că oferim asistenţă încredere şi susţinere şi vom fi bucuroşi să vă oferim un împrumut.Apoi trimite-ne un e-mail la: (anitagerardloanfirm@gmail.com) pentru a aplica pentru un împrumut
nae
17 Mar 11:16
+0
VOTURI
-0
treaba pur romaneasca. cazi cu podul si raspunde...lea. ne intrebam de ce merge tara asa si unde sunt banii? dna, dna, nu vrei sa-ti faci treaba si sa lasi politica?

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE