De ce sunt parcurile din Capitală pline de ţânţari: Ultimele tratamente, efectuate în octombrie 2015



Centrul de Protecţie a Plantelor Bucureşti ar urma să efectueze tratamente de combatere a ţânţarilor în parcurile şi pe spaţiile verzi administrate de Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement, până la achiziţionarea serviciului de către Municipiul Bucureşti, reiese dintr-un proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a următoarei şedinţe CGMB.

Dezinsectie Bucuresti
Dezinsecţie Bucureşti

Mai mult, din raportul de specialitate reiese că ultimele tratamente împotriva ţânţarilor în parcuri şi spaţii verzi s-au efectuat în octombrie 2015.

Practic, în decembrie 2015 a fost finalizat contractul în baza căruia au fost asigurate serviciile de deratizare şi dezinsecţie în Bucureşti, însă procedura de delegare nu a îndeplinit condiţiile de desfăşurare. În aceste condiţii, pe 29 februarie a fost aprobată o hotărâre a CGMB privind iniţierea unor proceduri de atribuire, în regim de urgenţă, pentru asigurarea serviciului public de salubrizare (activităţile de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare), până la finalizarea procedurii de delegare, scrie economica. net.

Pe de altă parte, procedura de atribuire organizată de PMB în baza hotărârii din februarie este în curs de desfăşurare, 'fără a se putea aprecia data la care se poate finaliza'. De asemenea, 'Centrul de Protecţie a Plantelor Bucureşti confirmă că poate efectua aceste tratamente în parcurile şi pe spaţiile verzi administrate de ALPAB', prevede raportul de specialitate.

Potrivit unui alt proiect de hotărâre, aflat pe ordinea de zi a şedinţei CGMB din 7 iulie, Centrul pentru Protecţia Plantelor ar urma să beneficieze de o suplimentare a bugetului de 433.000 lei pentru efectuarea tratamentelor de combatere a ţânţarilor, dintre care 93.000 lei pentru cheltuieli de personal, iar 340.000 lei pentru bunuri şi servicii.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a vorbit vineri despre campania de combatere a țânțarilor și măsurile care vor fi luate, pentru a interveni în timpul verii și nu la toamnă, când ar urma să se finalizeze licitația pentru stabilirea operatorului.

"Au venit foarte multe reclamații, mii de reclamații și sesizări, în ceea ce privește țânțarii din parcuri și de pe alei, iar eu m-am trezit în prima zi de mandat cu o licitație contestată și care putea fi reluată după 17 iulie, adică ar fi produs efecte în toamnă, când nu ar mai fi fost țânțari. De aceea am luat decizia ca prin instituțiile din subordinea PMB să procedăm la stârpirea țânțarilor, prin Centrul de protecție a plantelor, prin ALPAB. De asemenea, cei care lucrează la RADET, la RATB și la Apa Nova ne-au asigurat că vor lua, fiecare în parte, măsurile care se impun, din surse proprii, pentru a stârpi țânțarii cât mai grabnic și nu la toamnă, când s-ar fi finalizat acea licitație", a mai spus ea.

Etichete: control tantari bucuresti, deratizare bucuresti, Gabriela Firea, tantari bucuresti

0/2 COMENTARII
mariana
13 Jul 14:24
+0
VOTURI
-0
Sunt de acord cu Dl.Vlad, noi stam in sectorul 1 B-dul Ion Mihalache care colcaie de sobolani, nu mai putem sta in curte deoarece ne ciupesc tantarii tigru si cei obisnuiti. In parcuri la fel + capusele. Nu a fost niciodata de cand m-am nascut in halul acesta. Anul trecut trecea o masina care stropea impotriva tantarilor dar nu avea nici un efect. Cred ca dadea cu apa chioara. Nu inteleg de ce nu se ia nici o masura impotriva starpirii tantarilor si sobolanilor.
vlad
03 Jul 13:29
+0
VOTURI
-0
Tantarii ca tantarii, dar s-au inmultit sobolanii enorm si aia sunt incubatoare pentru boli periculoase... chiar si in colaborare cu tantarii si puricii

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE