De luna viitoare, în București vor circula autobuze electrice



Începând cu luna martie, bucureștenii vor putea circula prin oraș cu autobuze electrice. Ce-i drept, doar pentru două luni, momentan. Primăria Capitalei va primi gratuit de la o companie chineză spre testare două astfel de vehicule electrice. Autobuzele electrice se încarcă pe timpul nopții și au o autonomie de aproximativ 250 de kilometri. Costul unui asemenea autobuz este de aproximativ 400.000 euro. Autobuzele sunt ecologice, iar combustibilul costă mult mai puțin. 

Doua autobuze electrice vor circula in Capitala, incepand din aceasta luna
Două autobuze electrice vor circula în Capitală, începând din această lună

"În martie vor veni două autobuze electrice cu trei uși pe care le vom putea folosi gratuit timp de două luni. A fost semnat deja un protocol, în acest sens", a declarat, marți, Ion Dedu, directorul executiv al Direcției de Transporturi din cadrul Primăriei Capitalei. 

Autobuzele electrice se încarcă pe timpul nopții, după care pot parcurge aproximativ 250 de kilometri cu această rezervă de energie. 

"Chinezii au dezvoltat un model foarte eficient de autobuze electrice. Se încarcă câteva ore noaptea și pot circula toată ziua următoare. Sunt însă și mai scumpe. Au un preț dublu față de celelalte", mai spune Ion Dedu.

De fapt, un autobuz electric costă aproximativ 400.000 euro. Pe de altă parte însă, întreținerea anuală pentru un asemenea vehicul aduce o economie de 35.000 euro. 

După expirarea celor două luni de testare, bucureștenii vor mai putea circula cu autobuze electrice doar dacă Primăria Capitalei va achiziționa astfel de vehicule. 

Autobuzele electrice care vor ajunge la București sunt fabricate de compania chineză BYD, recunoscută la nivel mondial ca cel mai mare producător de baterii reîncărcabile și în ultimii ani drept cel mai important producător de autobuze propulsate de motor electric.

Etichete: realitatea

0/7 COMENTARII
pt ion
12 Feb 19:37
+0
VOTURI
-0
voi tot nu terminati cu credinta asta in tot ce spune oprescu? troleibuzele de la chisinau costa 150k si unele viabile pt bucuresti cu AC cel putin dublu... daca vreti sa il credeti pe tovaras ca un troleibuz e 80k si un autobuz 100 e treaba voastra.. dar picati de prosti
mprescu
12 Feb 08:22
+0
VOTURI
-0
Domnilor, otobuzili astea ielectrice ie pericoloase la noi la bucale. Daca se corenteaza careva in timp ce cara bidoanele cu corent?
john
10 Feb 21:37
+0
VOTURI
-0
Puie Oprica !!
Baga masinile toate in Bucale ..
N-au loc..suie-le in bacoane, mei magraoane !
Puie !
ion
10 Feb 19:01
+0
VOTURI
-0
domnilor chinezii vor sa acapareze piata ...nu e bine ...am mers cu ele sint nesigure pot sa explo deze ...bateriile litiu extrem de periculoase ...mai mult de un an nu duc ...autobuzul este strimt plasticuri aiurea ...mai bune troleibuzele de la chisinau ..80 000 euro ...nu cascati la chinezi
Gheorghe
10 Feb 18:45
+0
VOTURI
-0
Fata de Mercedesurile actuale la pret de Timisoara (166.000 euro, 200 in Bucuresti acelasi model), cu o economie de 35.000 euro anual se amortizeaza in 6 ani jumatate. Oare bateriile tin atat de multe incarcari?
Florin
10 Feb 16:44
+0
VOTURI
-0
Teoretic ai avea dreptate, dar nu uita de infrastructura necesară: cabluri, stâlpi...
Și, mai ales, nu uita de șoferii care respectă absolut toate regulile de circulație și parchează pe unde-i taie capul. Iar dacă un autobuz poate ocoli destul de ușor un asemenea specimen, troleibuzul are o mobilitate mult mai mică, fiind constrâns să urmeze traseul cablurilor de alimentare.
jorj
10 Feb 16:12
+0
VOTURI
-0
Cit ar costa o linie de troliebuze pe traseele acestor autobuze electrice ? Oare nu e mai eficient troleibuzul in oras ?

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE