DECESUL fotbalistului Patrick Ekeng. Brădişteanu: "Dacă aveau defibrilator, îi puteau salva viaţa"



Camerunezul Patrick Ekeng a murit, vineri, după ce s-a prăbuşit pe teren, la doar câteva minute după ce fusese introdus pe teren. Medicul Şerban Brădişteanu face acuze grave la adresa celor care au intervenit la meciul de fotbal Dinamo Bucureşti-Viitorul, spunând că "dacă s-ar fi făcut manevrele de defibrilare în cele 3 minute, şansele lui de supravieţuire ar fi fost maxime". ITM Bucureşti a dispus verificări în cazul decesului fotbalistului.

Jucatorul camerunez Patrick Ekeng a murit
Jucătorul camerunez Patrick Ekeng a murit

Patrick Ekeng, 26 de ani, a murit după ce a suferit un şoc cardiogen şi s-a prăbuşit pe teren în minutul 69 al partidei Dinamo - Viitorul. Medicii au încercat să-l resusciteze pe mijlocaş peste 80 de minute, fără succes însă. Unii suporteri au acuzat medicii că nu au intervenit de urgenţă pe teren în momentul în care fotbalistul a căzut inconştient.

"Şoferul, când a ajuns pe teren cu ambulanţa, era fără medic. Doamna medic fuma o ţigară şi a ajuns pe lângă", a spus unul dintre suporteri. Suporterii au mai spus că salvarea a venit fără echipament de resuscitare şi s-a întârziat intrarea pe teren, deoarece porţile de la peluză erau închise.

"S-ar fi putut face totul ca să aibă cele mai mari şanse pentru a fi salvat. În primul rând, o ambulanţă care participă la astfel de competiţii trebuie să fie superdotată, ca cele SMURD. Trebuia să fi avut şi asistenţi calificaţi, medic şi aparatura necesară.

Dacă aveau la dispoziţie un defibrilator, pentru a se afla ce fel de tulburare avea, s-ar fi putut trage o concluzie urgentă. Dacă s-ar fi făcut manevrele de defibrilare în cele 3 minute, şansele lui de supravieţuire ar fi fost maxime. Cele trei minute care au fost pierdute au fost foarte lungi şi au diminuat foarte mult şansele de supravieţuire.

Au fost cele trei minute pe teren plus drumul până la spital. În total, au fost 6-8 minute. Asta a diminuat drastic posibilitatea de a fi resuscitat. În plus, ambulanţa nu a avut personalul care să facă astfel de manevre", a declarat medicul Şerban Brădişteanu, citat de Mediafax.

Liviu Bătineanu, doctor Dinamo: Îmi reproşez că nu am început eu resuscitările 

Medicul echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, Liviu Bătineanu a declarat pentru ProSport că nu i-a făcut masaj cardiac pe gazon fotbalistului Patrick Ekeng pentru că acesta avea puls şi respira şi spune că stopul cardiac s-ar fi instalat în ambulanţă.

"L-am văzut căzând. Am intrat direct pe gazon, nu am mai aşteptat pe nimeni. Primul lucru care trebuie făcut este eliberarea căilor respiratorii. El...clipea. Şi avea gura încleştată. În momentul ăla am făcut ce trebuia făcut. L-am întors pe o parte şi am încercat să-i eliberez căile respiratorii superioare. Apoi...M-a sunat multă lume. Nu pot să cuantific timpul. Nu ştiu ce s-a întâmplat în jurul meu. Ştiu doar că am zis „Ambulanţă!". În momentul ăsta, el respira. Da, avea puls. Era puls. Nu pot să spun cât de regulat era, dar i-am simţit pulsul. A venit ambulanţa şi pentru că spitalul e aproape şi acolo se face tot. Pe ambulanţă se pot face manevre de resuscitare. Acolo, începuse să aibă o respiraţie de alt tip, adică, o respiraţie stertoroasă. Un fel de horcăit... Am început să-i fac masaj, dar am ajuns imediat (n.red. – la spital). S-a ajuns foarte repede sus. Îl aşteptau deja cu manevre de resuscitare. Tot manuală, dar bineînţeles şi câteva şocuri. Timp de o oră şi jumătate." a declarat Bătineanu pentru ProSport.

Este pentru a doua oară când medicul Liviu Bătineanu asistă la moartea unui fotbalist. Primul caz a fost în 2002, când fotbalistul echipei Universitatea Craiova, Cristi Neamţu a decedat din cauza unei lovituri involutare primite de la coechipierul său Marius Şuleap, în timpul unui antrenament efectuat în cantonamentul din Cipru.

" E inuman că s-a întâmplat aşa ceva. Nu pot să cred. Nu pot să accept. Nu...Nu ştiu. Am 30 de ani în fotbal. S-a întâmplat odată, dar nu am fost prezent. După o săptămâna a decedat Neamţu cu un traumatism cranian. Era prima sau a doua zi de cantonament, nu mai reţin. Deci treburile organizatorice, cu masa, cu astea, era antrenor Florin Marin. A trebuit să schimb masa, rămăsesem cu directorul hotelului şi apoi m-am dus spre stadion. Spre stadion mi s-a spus. Du-te la spital că s-a lovit Neamţu! Şi, am fost la spital..." a mai spus Bătineanu

Manager Ambulanţă: În competiţie sportivă nu porneşti fără prezenţa ambulanţei dotată corespunzător

Alice Grasu, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, a declarat pentru Mediafax că nicio competiţie sportivă nu trebuie pornită dacă nu este pezentă o ambulanţă dotată corespunzător şi că este obligatoriu ca o ambulanţă să aibă aparat defibrilator.

"Este obligatoriu ca o maşină de urgenţă să aibă aparat defibrilator. Noi, serviciul de ambulanţă public, avem chiar şi pe cele de transport şi pe cele de consultaţii la domiciliu, în funcţie de categoria maşinii de urgenţă sunt şi alte dispozitive care pot susţine funcţiile vitale. În mod normal, în nicio competiţie sportivă nu porneşti dacă nu este prezentă cel puţin o ambulanţă dotată corespunzător la astfel de competiţii. Clubul este cel care contactează un serviciu de ambulanţă şi cere o maşină dotată corespunzător", a declarat Alice Grasu, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.

Poliţiştii au ridicat, vineri noaptea, mai multe documente de la sediul Serviciului Puls, care a asigurat ambulanţa la meciul Dinamo-Viitorul, dar şi de la clubul Dinamo, verificările având loc după moartea fotbalistului Patrick Ekeng.

Poliţiştii au ridicat documentele la scurt timp după ce fotbalistul a fost transportat de urgenţă la Spitalul Floreasca, în stop cardio-respirator. Mai multe acte au fost ridicate atât de la sediul Ambulanţei Puls, cât şi de la sediul clubului Dinamo.

Totodată, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bucureşti a dispus verificări în cazul decesului fotbalistului dinamovist Patrick Ekeng, în urma autopsiei urmând să se stabilească dacă a fost sau nu accident de muncă, respectiv dacă avea o afecţiune mai veche sau decesul a fost cauzat de efortul din timpul meciului, a declarat sâmbătă, pentru News.ro, inspectorul general de stat de la Inspecţia Muncii, Dantes Bratu.

Cazul decesului fotbalistului camerunez Patrick Ekeng este investigat de către Ofiţerii Serviciului-Omoruri după ce au existat informaţii că ambulanţa prezentă la locul tragediei nu era echipată corespunzător. Mai mult, despre medicul de pe ambulanţă, care ar fi trebuit să-i acorde fotbalistului primele îngrijiri, se spune că se afla în tribună, mânca seminţe şi fuma.

„A fost adus cu o ambulanţă fără manevre de resuscitare, din câte ştim. În stop cardio-respirator la Camera de Gardă. S-au iniţiat manevre de resuscitare care au durat o oră şi 30 de minute. Au rămas fără rezultat", a spus Cristian Pandrea, medic Spitalul de Urgenţă Floreasca

Poliţiştii vor să afle de ce ambulanţa a intrat abia după trei minute pe teren, dar şi cum organizatorii au permis ca meciul să se dispute deşi ambulanţa de la stadion se pare că nu era dotată cu defibrilator.

Etichete: Patrick Ekeng, Patrick Ekeng a murit, Şerban Brădişteanu

0/2 COMENTARII
Cristian
07 May 18:24
+0
VOTURI
-0
O fi vinovata tot coruptia, aia care ucide (ca la Colectiv)? Cine mai trebuie demis...?
Cris
07 May 15:21
+0
VOTURI
-0
Va iesi un SCANDAL MONSTRU o sa vedeti. Se contureaza tot mai clar, ceea ce banuia toata lumea inca de aseara - ca acel tanar a murit cu zile datorita unei NEGLIJENTE GRAVE intr-o tara europeana mai africana decat Camerunul.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE