DECIZIE a Consiliului Local: Teatrul Bazilescu și Baza Cireşarii, în administrarea Sectorului 1



Consiliul Local Sector 1 a adoptat, în ședința de vineri, două proiecte de hotărâre prin care solicită CGMB să ceară Guvernului transmiterea Teatrului de Vară din parcul Bazilescu și a Bazei Sportive Cireșarii în domeniul public al Municipiului București și transferul dreptului de administrare către Consiliul Local al Sectorului 1.

Teatrul de Vara din parcul Bazilescu
Teatrul de Vară din parcul Bazilescu

Consilierii locali au aprobat două proiecte de hotărâre prin care solicită Consiliului General al Municipiului București să ceară Guvernului transmiterea Teatrului de Vară "Nicolae Bălcescu" din parcul Bazilescu și a Bazei Sportive Cireșarii în domeniul public al Municipiului București și transferul dreptului de administrare către Consiliul Local al Sectorului 1.

"Teatrul Bazilescu și Baza Sportivă Cireșarii trebuie să fie redate comunității locale. Avem disponibilitatea și resursele financiare pentru a readuce la viață cele două obiective cultural-sportive și a le reda circuitului public. Vreau să asigur locuitorii Sectorului 1 că atât Teatrul Bazilescu, cât și Parcul Cireșarii își vor păstra destinația pentru care au fost create", a declarat viceprimarul Sectorului 1, Vasile Moțoc

CITEŞTE ŞI Ce se va întâmpla cu Teatrul de Vară din Parcul Bazilescu. Decizia ministrului Culturii

BUGET ADOPTAT ÎN UNANIMITATE

Consiliul Local Sector 1 a adoptat totodată proiectul de hotărâre privind bugetul general consolidat de venituri și cheltuieli pe anul 2016. Bugetul adoptat astăzi este rezultatul dezbaterilor, incluzând și amendamentele propuse de către consilierii locali.

Așa cum prevede legislația în vigoare, bugetul Sectorului 1 a fost postat pe site-ul instituției, încă din data de 15 ianuarie, pentru a fi supus dezbaterii publice și adus la cunoștință cetățenilor Sectorului 1.

VEZI AICI PROIECTUL DE BUGET PE 2016

Primăria Sectorului 1 a alocat în acest an aproximativ 1/3 din bugetul local pentru investiţii majore menite să continue dezvoltarea comunității din această zonă administrativă. Astfel, în anul 2016 bugetul general consolidat al Sectorului 1 este de peste 1,5 miliarde lei, din care peste 500 milioane lei au fost alocaţi pentru proiecte de investiţii.

"Fără infrastructură, fără investiţii eficiente nu putem vorbi de dezvoltare economică. De aceea, și în 2016, am orientat bugetul local către o utilizare rațională a banului public și către proiecte de investiții majore menite să genereze prosperitate pentru comunitatea locală", a declarat Viceprimarul Sectorului 1, Vasile Moțoc.

Finalizarea programului de reabilitare termică a blocurilor, modernizarea unităților școlare și identificarea de soluții locative pentru persoanele evacuate din casele naționalizate și pentru cele cu venituri reduse sunt numai câteva dintre prioritățile administrației locale pentru anul 2016.

 


Etichete: Baza Cireșarii, buget sector 1, Sector 1, teatru parcul Bazilescu, Teatrul Bazilescu

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE