Decizie ÎCCJ: Evazioniștii vor fi puși să plătească și dobânzi și penalități la sumele datorate



Persoanele condamnate pentru evaziune fiscală trebuie să achite nu numai suma datorată, ci să plătească și dobânzi și penalități, au decis judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție la soluționarea un recurs în interesul legii promovat de procurorul general. 

Decizie ICCJ: Evazionistii vor fi pusi sa plateasca si dobanzi si penalitati la sumele datorate
Decizie ÎCCJ: Evazioniștii vor fi puși să plătească și dobânzi și penalități la sumele datorate

Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii (RIL) din cadrul ICCJ a tranșat, la sesizarea Parchetului General, conflictul juridic, astfel încît instanțele de drept comun să pronunțe, pe viitor, soluții unitare în dosarele de acest gen.

"Admite recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.19 din Codul de procedură penală stabilește: În cauzele penale având ca obiect infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr.241/2005, instanța, soluționând acțiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârșirea acestor infracțiuni la plata sumelor reprezentând obligația fiscală principală datorată și la plata sumelor reprezentând obligațiile fiscale accesorii datorate, în condițiile Codului de procedură fiscală", este Decizia din dosarul 14/2014.

Sursa: profit.ro

Etichete: dobândă, evaziune fiscală, Înalta curte de Casaţie şi Justiţie, penalităţi

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE