Denunţ depus de 17 ONG-uri la Parchetul General, privind evenimentele din 10 august, de la protest



Un număr de 17 ONG-uri au depus la Parchetul General denunţ privind infracţiunile de abuz în serviciu şi purtare abuzivă, în legătură cu evenimentele din 10 august, din Piaţa Victoriei.

Proteste in Bucuresti
Proteste în București
Foto: Dan Mihai Balanescu

"În cursul zilei de 13 august 2018, la Secţia parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost înregistrat denunţul formulat de 17 organizaţii non-guvernamentale privind săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi purtare abuzivă, cu referire la derularea evenimentelor ce au avut loc la data de 10 august 2018, precum şi în noaptea de 10 spre 11 august 2018, cu ocazia mitingului organizat în Piaţa Victoriei din municipiul Bucureşti", anunţă Ministerul Public.

De asemenea, instituţia transmite că, pe măsura derulării cercetărilor, va informa opinia publică.

Vineri, în urma incidentelor ciolente din Piaţa Victoriei, 452 de oameni au primit asistenţă medicală, 70 dintre ei, printre care 11 jandarmi, fiind transportaţi la spital.

Prim procurorul Parchetului Militar, Ionel Corbu, anunţa luni dimineaţă că până în prezent au fost depuse 30 de plângeri în urma evenimentelor.

„Sunt în jur de aproximativ 30 de plângeri la acest moment. Colegii mei procedează la audierea persoanelor vătămate şi în continuare o să solicităm înscrisurile necesare conturării unei probaţiuni corespunzătoare şi de la instituţiile de resort. Iniţial s-a început urmărirea penală pentru infracţiunea de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi urmează a fi extinsă şi pentru neglijenţă în serviciu, dat fiind (..) contextul în care cei 2 militari jandarmi au fost lăsaţi neizolaţi de către colegii lor", a afirmat prim procurorul Parchetului Militar.

Etichete: denunț, dosar penal, protest, violente protest

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE