Denunţătorul lui Oprescu: 45% din mită mergea la primar. În 2 ani a primit în jur de un mil. de euro



Bogdan Popa, inculpat şi denunţător în dosarul fostului primar al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, luni, în faţa judecătorilor că "45% din sumele primite ca mită ar fi ajuns la fostul edil". Fostul şef al Administraţiei Cimitirelor a povestit că a primit de la patronii unor firme 400.000 de euro pentru a le oferi contracte publice şi că i-a dus fostului primar general Sorin Oprescu aproximativ un million de euro “pe câmp”.

Sorin Oprescu
Sorin Oprescu

"În 80-90% din situaţii Ion Niţă şi Romeo Albu îmi remiteau sumele de bani, prin virament bancar. Erau remise în aceeaşi zi şi, din câte îmi amintesc, inculpatul Claudiu Bengalici remitea sumele la o săptămână. Sumele de bani, le remiteam la rândul meu în aceeaşi zi sau maxim la 2-3 zile, inculpatului Sorin Oprescu, inculpatului Mircea Constantinescu. La sfârşitul anului 2012, începutul lui 2013 a venit la mine Ion Olteanu, reprezentant al unei firme, care mi-a spus că a vorbit cu Oprescu pentru acest contract şi că îmi va da 10% mită din valoarea acestuia. La rândul meu, am verificat acest lucru, am mers şi am discutat cu Oprescu şi acesta mi-a spus "Ok, dă-i drumul". Structura mitei era 33% pentru martorii denunţători., 45% către Oprescu, 10% la Constantinescu şi restul la mine", şi-a început Bogdan Popa, fostul şef al Administraţiei Cimitirelor declaraţia în faţa judecătorilor, notează Mediafax.

Bogdan Popa, fost şef al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, este unul dintre cei trei inculpaţi din dosarul lui Sorin Oprescu care au cerut acord de recunoaştere a vinovăţiei la primul termen al procesului în care fostul edil este acuzat de luare de mită. Alături de el, au făcut cereri similare şi Florin Şupeală, fost director adjunct al Centrului al Palatelor Brâncoveneşti şi Romeo Albu, administrator societăţi comerciale.

"În 2013 am fost la Ciolpani de patru sau cinci ori în perioada aprilie-august să îi dau mită lui Oprescu, însoţit de Albu Romeo. Mita era colectată de la Ion Niţă. Mita şi discuţiile erau purtate de mine cu Oprescu. Albu nu a fost de faţă. Albu stătea în maşină, eu vorbeam cu Oprescu. Nu era nimeni de faţă. Doar Cristian Stanca era în camera alăturată împreuna cu menajera lui Oprescu. În 2013, mita dată lui Oprescu de patru-cinci ori a fost de câte 50.000 de euro de fiecare dată", a mai declarat Bogdan Popa.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Bogdan Popa, în calitate de director al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, a constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat ulterior şi ceilalţi inculpaţi, care avea ca scop săvârşirea de infracţiuni de corupţie, mai precis dare şi luare de mită, din sume provenite din bugetul Municipiului Bucureşti, grup pe care, de la finalul anului 2013, l-ar fi condus Sorin Oprescu.

"Cred că grupul infracţional a început să funcţioneze la începutul lui 2013. Iniţial am fost eu, Oprescu, Constantinescu, Albu şi Niţă. Stanca a apărut în 2014. Şuteala şi Pietroi au apărut în 2015, când s-a făcut diferenţa de gard la palat. Bengalici a intrat în 2014. Traficul de influenţă exercitat la Oprescu şi Constantinescu consta în faptul că mă duceam cu o problema şi puneam mita pe masă", le-a spus Bogdan Popa judecătorilor.

Anchetatorii susţin că, pe măsură ce alte persoane, sesizând activitatea grupului, au aderat la acesta în vederea obţinerii unor foloase materiale, în paralel cu demersurile liderului în vederea extinderii activităţii pentru mărirea mitei, structura şi funcţionalitatea grupului au suferit modificări, "culminând la finalul anului 2013 cu instalarea unui nou lider (şeful autorităţii publice locale executive), crearea unui eşalon de «secunzi» ai săi (o persoană de încredere şi fostul lider), dar şi a unui palier mai larg al factorilor de decizie necesari din alte instituţii.

"Suma totală primită din mită în circa doi ani a fost de 400.000 de euro, i-am cheltuit pe toţi pe vacanţe, ceasuri şi prostii. Oprescu cred că a primit în jur de un milion de euro, 300 de mii Constantinescu, Stanca vreo 300 de mii, Bengalici şi-a oprit comision de 15 %, Şupeală şi Pietroi câte 25.000 euro, Niţă 8,5% din valoarea sumelor. Lui Albu i-am dat 5.000 de lei lunar din mita primită de mine. Oprescu nu mi-a cerut niciodată să îl împrumut cu bani. Cred că dacă nu îi dădeam mită lui Oprescu, aş fi fost dat afară. Expresia " ne vedem pe câmp" am stabilit-o cu Oprescu
Înseamna ca mergeam la el acasa, la Ciolpani. Am stabilit aşa ca să nu existe înregistrări în care să fie menţionată localitatea Ciolpani", a mai declarat fostul şef al Administraţiei Cimitirelor.

Următoarele audieri vor avea loc marţi, 12 iulie.

În 20 noiembrie 2015, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Sorin Oprescu pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat.
În aceeaşi cauză sunt judecaţi Bogdan Popa, fost şef al Administraţiei Cimitirelor, Cristian Stanca, fostul şofer al lui Oprescu, Mircea Octavian Constantinescu, fost şef al Direcţiei Economice din Primăria Capitalei, Ruxandra Mihaela Petroi Avasiloae, fost director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului, Florin Şupeală, fost director adjunct al Centrului, Claudiu Bengalici, administrator al unei societăţi comerciale, Ion Niţă şi Romeo Albu.

Etichete: bogdan popa, denunţător sorin oprescu, mita sorin oprescu, Sorin Oprescu

0/2 COMENTARII
ANDREI
12 Jul 11:42
+0
VOTURI
-0
Curios este ca pana acum nimeni nu sufla nimic despre rolul directorului din Primarie VASILE SAVOIU, fara bunavointa caruia nici un tun nu este posibil. Iar mismasurile Getei Dragoi, printre care jocul interesat cu organigramele institutiilor din subordine or fi greu de descifrat pentru anchetatori ? Daca da, poate le dam o mana de ajutor la cei din noul Consiliu General sa priceapa si ei ce si cum.
vlad
12 Jul 10:15
+0
VOTURI
-0
Va dati seama ca a primit mita de 1 milion in doar 2 ani doar de la Cimitire??? Probabil tot atat si de la Mogosoaia.... astea sunt niste nimicuri!! Va dati seama de la proiectele mari? De la pasajul de la Piata Presei, de exemplu??? Omul are probabil peste 100 milioane luate din mita. Si chiar si in conditiile astea, vinovatia lui fiind evidenta de un an, lumea tot l-ar fi votat cu peste 50% din primul tur. Mi-e scarba de cata prostie e in tara asta...

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE