Deratizare şi dezinsecţie în Capitală. Vom plăti 10 mil. euro să scăpăm de ţânţari şi şobolani



Serviciul de deratizare şi dezinsecţie din Capitală, pentru următoarele 18 luni, va costa bugetul municipalităţii circa 10 milioane euro, adică cât construcţia a 2 km de autostradă la câmpie.

Deratizare si dezinsectie in Capitala. Vom plati 10 mil. euro sa scapam de tantari si sobolani
Deratizare şi dezinsecţie în Capitală. Vom plăti 10 mil. euro să scăpăm de ţânţari şi şobolani

Primăria Capitalei a lansat în SEAP licitaţia pentru serviciul public de salubrizare-activităţile de deratizare şi combatere ţânţari în municipiul Bucureşti, contract valabil 18 luni.

Potrivit acordului -cadru ce urmează să fie încheiat cu un operator privat, „contractul aferent celor 18 luni este de aproximativ 46,04 milioane lei format din valoarea estimată pentru tratamente deratizare 9 luni de 8.416.943,92 lei şi valoarea estimată pentru tratamente combatere ţanţari pentru 9 luni de 12.514.569,65 lei. (...). Valoarea rezultată pentru perioada de 9 luni se multiplică cu 2 pentru cele 18 luni ale contractului rezultând valoarea estimată totală de 46.049.329,85 lei", se arată în anunţul de licitaţie.

Serviciul de deratizare, dezinfecţie şi dezinsecţie în Capitală, delegat unei firme private pe 8 ani

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, la sfârşitul lunii martie, un proiect de hotărâre care prevede delegarea prin concesiune a serviciului public de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare în Capitală către o firma privată. Contractul va fi încheiat pentru o perioadă de opt ani şi are o valoare estimată de 340 milioane lei fără TVA.

Firma care va câştiga acest contract trebuie să dispună de un număr minim de 162 de agenţi calificaţi şi instruiţi pentru activităţile din teren. De asemenea, pe lângă angajaţii care se vor ocupa de deratizare, ofertanţii sunt obligaţi să aibă un manager, medic veterinar, inginer de mediu, inspector protecţia muncii, biolog, dispecer şi manager contract.

Operatorul privat care ar putea câştiga licitaţia trebuie să dispună de mai multe mijloace de transport, echipamente, aparate şi dotări:
- 18 Aparate portabile generatoare de ceaţă caldă Tip Fogger
- 4 Aparate portabile tip Nebulizatoare
- 100 Pompe manuale cu presiune prealabilă pentru ţânţari adulti
- 54 Autovehicule pentru deplasarea echipelor
12 Utilaje de mare capacitate generatoare de ceaţă rece tip ULV (Ultra Low Volume)
1 Mijloc de transport adecvat pentru transportul cadavrelor de rozătoare colectate, în vederea incinerării.

În ultimii 20 de ani, edilii Capitalei au achitat facturi de zeci de milioane de euro firmei 3D România pentru activitatea de combatere a şobolanilor şi a ţânţarilor, scrie evz.ro. 

Etichete: Bucureşti, contract deratizare şi dezinsecţie în Capitală, scăpăm de ţânţari şi şobolani

0/1 COMENTARII
angela
22 Apr 12:58
+0
VOTURI
-0
si sobolanii sunt oameni. iubitorii de sobolani sunt socati de actiunile criminale ale primariei impotriva bietelor fiinte fara aparare .asociatiile chiț-chiț si suflet de sobolan acuza primaria de instigare la crima si șobocid.
trebuie sa protestam urgent impotriva genocidului anti-sobolani

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE