Deschiderea Mega Mall: Robot desprins din filmele SF, printre vizitatori VIDEO



Titan The Robot, androidul controlat electronic, care a urcat pe scenă alături de Rihanna și Will.i.am, a fost prezent la deschiderea Mega Mall. Mai jos puteţi vedea cum a fost la deschiderea celui mai nou centru comercial din Bucureşti, dar şi imagini video cu show-ul făcut de robotul Titan la deschiderea Mega Mall.

Reprezentanţii Mega Mall au anunţat, cu surle şi trâmbiţe, că vor inaugura pe 14 mai cel mai nou centru comercial din Bucureşti. Au demarat o amplă campanie de marketing, atât în online, cât şi în mediul offline, împânzind oraşul cu bannere care vesteau inaugurarea mallului şi făcând unele schimbări în centrul oraşului pentru a capta atenţia publicului (vopsirea bilelor de fier de la Romană, acoperirea fântânii de la Universitate în popcorn şi decorarea fântânii arteziene de la Unirii cu prăjituri).

Joi dimineaţă, bucureştenii s-au îmbulzit la deschiderea Mega Mall, însă mulţi au fost dezamăgiţi de faptul că mallul nu a fost finalizat complet nici pe 14 mai, deşi iniţial s-a anunţat că mallul de lângă Arena Naţională va fi inaugurat pe 23 aprilie.

Odată ajunşi în faţa centrului comercial, oamenii au fost nevoiţi să facă slalom printre gropi, materiale de construcţii, schele şi muncitori. Asta pentru că faţada nu era finalizată complet, nu a fost montat integral pavajul şi nici nu s-au amenajat spaţiile verzi.

Mega Mall, inaugurat în plin șantier: Deschiderea Mega Mall, între săpături și schele. FOTO

În ciuda faptului că se vedea de la o poştă că lucrările nu sunt terminate, oamenii se îmbulzeau să ajungă în centrul comercial, dornici să prindă promoţiile disponibile la unele magazine. O altă coadă se formase în jurul orei 10.00 în faţa mallului, la standul amenajat de H&M, unde vizitatorii primeau cafea.

Nici în interior lucrările nu erau finisate joi dimineaţă, la ora 10.00, când s-a inaugurat mallul pentru public. Multe magazine erau încă închise, în timp ce unele nici nu erau amenajate, altele aveau toată marfa răsfirată în cutii.

Nici în interior nu lipseau cozile. Oamenii aşteptau minute în şir la coadă să primească suc la cutie, baloane sau cafea făcută la un expresor aflat la promoţie în oferta unui retailer de electroIT.

În zona de restaurante, la ora 10.00 încă se executau lucrări intense. Se lucra la amenajarea spaţiilor, se făcea curăţenie, iar în preajma cinematografului era restricţionat accesul, pentru că încă mai erau lucrări de făcut. Multe dintre restaurante nici nu erau deschise joi dimineaţă, deşi se ştie clar că deschiderea unui centru comercial atrage un număr mare de curioşi încă de la primele ore de la inaugurare.

Inaugurarea magazinului Flanco, la care a fost invitată o trupă de dansatori a atras un număr mare de curioşi. La intrare, Vladimir Drăghia, personaj cunoscut în showbiz-ul autohton pentru apariţiile sale în emisiunile "Burlacul" şi "Sunt celebru, scoate-mă de aici!" împărţea pliante pentru vizitatori.

La toaletele din zona restaurantelor, clienţii erau debusolaţi pentru că nu erau semnalizate toaletele pentru femei şi bărbaţi. Nici acolo lucrările nu erau finalizate, în contextul în care oglinda, podeaua şi pereţii erau plini de materiale de construcţii. Mai mult, unele femei au fost uimite atunci când au văzut pe holul din toaleta pentru femei doi bărbaţi, care lucrau de zor la instalaţia sanitară.

La circa o oră de la deschiderea centrului comercial, una dintre scările rulante s-a stricat, iar clienţii au fost nevoiţi să caute o altă metodă de a ajunge la etajele superioare. Nemulţumită de faptul că a asistat la această întâmplare, o femeie a exclamat: "Mallul lui peşte sărat!"

În jurul prânzului, zona de restaurante s-a aglomerat substanţial, mulţi dintre clienţi ignorând faptul că lucrările nu erau încă gata, iar muncitorii defilau prin centrul comercial.

Titan The Robot, vedeta deschiderii Mega Mall

În ciuda faptului că lucrările erau neterminate atât la interior, cât şi la exterior, în jurul orei 11.00, oamenii s-au adunat ca la urs să-l vadă pe Titan The Robot, celebrul android care a urcat pe scenă cu Rihanna și Will.i.am. Pentru câteva minute, prezenţa androidului i-a făcut pe oameni să uite de îmbulzeală, de magazinele închise şi de mizeria lăsată în urmă de constructor.

Până pe 17 mai inclusiv, robotul îi va primi pe vizitatorii Mega Mall cu show-uri și activități speciale de divertisment.

Cu o înălțime de 2,2 metri și o greutate de 47 de kilograme, Titan the Robot este un android controlat electronic. Acesta reprezintă un concept unic de divertisment, folosit la diverse evenimente din întreaga lume, de la petreceri private până la festivaluri și evenimente corporate de amploare.

Datorită mixului unic de comedie, teatru stradal și muzică, robotul reușeste să creeze show-uri de neegalat în lume, accesibile oricărui tip de public, indiferent de vârstă, etnie sau cultură. Până în present, Titan the Robot a călătorit în peste 25 de țări, printre care SUA, Australia, Dubai, Abu Dhabi, Thailanda, China, Vietnam, Irlanda, Spania sau Franța.

Titan the Robot, aflat  în România pentru prima oară, a avut o serie de întâlniri cu fanii şi înainte de deschiderea Mega Mall. Astfel, androidul a fost prezent luni la Universitatea Politehnică, Facultatea de Inginerie Mecanică și Mecatronică şi apoi la Cercul Militar Național, iar marţi robotul a ajuns la Colegiul Național "Gheorghe Lazăr" București.

Robotul va face ulterior un turneu în țară. Acesta va ajunge la Brăila Mall între 23 și 24 mai, la City Park Mall Constanța între 28 și 30 mai, la Ploiești Shopping City între 31 mai și 1 iunie, la Shopping City Târgu-Jiu între 3 și 4 iunie și își va încheia călătoria în țară la Shopping City Galaţi, unde va fi prezent între 6 și 7 mai.

Etichete: deschidere Mega Mall, mall, mall Bucureşti, Mega Mall, MEGA MALL BUCURESTI, oferte mega mall, robot, Titan the Robot

0/4 COMENTARII
Victor
15 mai 10:16
+0
VOTURI
-0
@dacia si Cris taranilor daca nu va place nu va duceti e atat de simplu. Nu-mi explic cum de au ajuns doua maimute invidioase ca voi sa foloseasca internetul. In Somalia va este locul redusilor.
dacia
14 mai 22:47
+0
VOTURI
-0
Prostimea , turma , cocalarii , oameni fara sistem de valori ... treziti-va ... ce poti sa vezi intr'un nou mall indiferent de nume si marime ?
Gg Shmen
14 mai 19:32
+0
VOTURI
-0
ai dreptate, sa nu uitam ca NEPI sunt evrei, intr-o tara normala, erau fugariti cu duba din tara daca faceau asa porcarie...
Cris
14 mai 17:35
+0
VOTURI
-0
Niste tzarani cei de la NEPI... Kitch-ul nu era complet fara robotul ala.... Puteau sa dea si ei cu o matura nu sa inaugureze un magazin in care inca e moloz...

E pentru COCARI magazinul ala !!!

Cocari din tot Bucurestiul, uniti-va!!! La Mall cu voi...

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h