Dezbatere publică privind graţierea şi modificarea codurilor penale, la Ministerul Justiţiei UPDATE



Dezbaterea publică privind graţierea şi modificarea codurilor penale. Ministerul Justiţiei organizează, luni, o dezbatere publică privind proiectele de ordonanţă de urgenţă care vizează graţierea şi modificarea codurilor penale, la care sunt aşteptate peste 200 de persoane. Dezbaterea are loc la o zi după ce aproximativ 100.000 de oameni au protestat în mai multe oraşe din ţară şi străinătate, dintre care jumătate în Bucureşti, împotriva proiectelor de graţiere şi modificare a Codului Penal. O nouă demonstraţie a fost anunţată, pe Facebook, pentru luni dimineaţă, în faţa Ministerului Justiţiei.

Ministerul justitiei
Ministerul justitiei

UPDATE Mai multe organizaţii nonguvernamentale au cerut luni, la dezbaterea de la Ministerul Justiţiei, retragerea OUG privind graţierea şi modificările codurilor penale, discutarea proiectelor în Parlament, după ce vor fi făcute studii de impact şi reanalizarea cazurilor în care s-ar putea aplica graţierea, scrie news.ro.

Reprezentantul Transparency Romania i-a solicitat ministrului Justiţiei să ţină cont de amendamentele organizaţiei. "Nu dorim o asumare a răspunderii Guvernului, ci aprobarea în Parlament. (...) Dacă le veţi respinge (amendamentele, n.r.), vă rog să ne motivaţi în scris".

Directorul executiv al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România - Comitetul Helsinki, Nicoleta Andreescu, a spus că speră ca cele două proiecte de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor penale să devina proiecte de lege.

"Nu s-a justificat necesitatea adoptării acestor acte în regim de urgenţă. Ele trebuie puse în transparenţă decizională minim 30 de zile. Aceste proceduri de transparenţă fac legi mai bune.

Nu se poate ca de pe azi pe mâine să se rezolve o problemă cronică şi sistemică. APADOR susţine retragerea ordonanţelor de urgenţă si prezentarea lor în Parlament", a spus Nicoleta Andreescu.

Mihai Poliţeanu, de la platforma "Iniţiativa România", i-a spus ministrului Justiţiei că scopul celor două OUG este să fie scăpaţi de executarea pedepselor "zeci de prieteni politici", a cerut retragerea imediată a acestora şi i-a solicitat demisia.

"Este un lucru recunoscut de zeci de mii de oameni, de sistemul judiciar. Orice dezbatere tehnică a fost subminată de dumneavoastră când aţi declarat că orice proiect de graţiere va trece prin Parlament. (...) Nu mai sunteţi un partener credibil de dialog. (...) Cum rezolvă suprapopularea închisorilor graţierea pedepselor cu suspendare. (...) Acestă întâlnire este o farsă. Vă cerem să retrageţi imediat aceste ordonanţe şi să vă daţi demisia", a susţinut Poliţeanu.

Gelu Trandafir, de la Freedom House, a arătat că organizaţia susţine retragerea celor două OUG şi discutarea în Parlament a proiectelor privind graţierea şi modificarea codurilor penale, după ce vor fi făcute studii de impact. El a precizat că graţierea este folosita "contra scopului", pentru că se pot lua decizii individuale, arătând că mai înţelept ar fi să se mearga pe analiza individuală, la 40 de penitenciare nefiind nicio problemă să fie analizate 60 de cazuri sociale.

"Când ai 100.0000 de oameni în stradă, clar că nu ai pace socială", i-a spus Gelu Trandafir ministrului Justiţiei.

El a precizat că ultimul Raport al Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare are avertismente legate de cele două ordonanţe.

"Sunt şi 12 măsuri pentru închiderea MCV. Dacă acesta este obiectivul guvernării dumneavoastră, lucrurile sunt foarte simple: focusarea pe cele 12 măsuri şi focusarea pe strategia anticorupţie", a spus reprezentantul Freedom House.

Preşedintele VeDem Just, Lucian Checheriţă, a spus că graţierea trebuie să fie prevăzută într-un proiect de lege, nu într-o OUG, de aceasta nu trebuie să profite niciun demnitar public sau funcţionar şi măsura trebuie să privescă doar pedepsele definitive, nu şi cele în curs de soluţionare.

Şi reprezentantul organizaţiei Expert Forum a arătat că proiectele privind graţierea şi modificarea codurilor penale trebuie retrase din procedură de urgenţă şi puse în procedură normală.

În intervenţia sa, Mihai Popescu, de la Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului (GRADO), a arătat că cele două OUG ar trebui să intre în dezbatere parlamentară şi, de asemenea, ar trebui urgentate liberările condiţionate pe baza muncii. "Trebuie sa fie un pachet de măsuri care să rezolve problema pe termen lung. Construcţia de penitenciare este necesară", a arătat Popescu.

Reprezentantul Asociaţiei Alianţa pentru Combaterea Abuzurilor, Claudiu Dumitriu, i-a spus ministrului Justiţiei că singura măsură care trebuie luată este retragerea celor două proiecte de OUG, pentru că sunt fals argumentate şi dezbaterea lor în Parlament, ca lege organică.

"Lumea este scandalizată pentru că oaameni care nu ar trebui să iasă, politicieni şi funcţionari publici, tocmai ei fac presiuni pentru adoptarea acestor ordonanţe", a adăugat Claudiu Dumitrescu.

Şi reprezentantul ActiveWatch i-a cerut ministrului Justiţiei să retragă celor doua proiecte de OUG.

UPDATE 11.02 Gigi Becali, prezent la dezbatere, a spus că OUG privind graţierea este "un proiect şmechereşte", pentru că cel care a furat un cârnat este la puşcărie, iar un altul care a furat 200 de milioane este graţiat. Becali a mai spus că directorii de penitenciare sunt stăpâni de sclavi şi a cerut ca şeful ANP Marius Vulpe, care este prezent la dezbatere, "să fie dat afară".

UPDATE 10.38 Peste o sută de oameni participă la dezbaterea publică a proiectelor de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor penale.

Gabriel Buiculescu, iniţiatorul unei petiţii on-line împotriva proiectelor de ordonanţe de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor penale, a cerut, luni, în cadrul dezbaterii de la Ministerul Justiţiei, eliminarea plafonului de 200.000 pentru abuzul în serviciu, eliminarea persoanelor condamnate cu suspendare din categoria celor care vor beneficia de graţiere, retragerea proiectelor de OUG şi adoptarea modificărilor la codurile penale prin lege dezbătută cel puţin trei luni.

"Ordonanţele de urgenţă completează codurile care modifică abuzul în serviciu prin reducerea pedepselor şi prin limitarea denunţului. Practic, se încurajează corupţia. Limita de 200.000 de lei e o limită greşită, orice faptă care rezultă prin pagubă materială ar trebui pedepsită", a susţinut Buiculescu.

Dezbaterea publică privind graţierea şi modificarea codurilor penale.  UPDATE 10.04 Dezbaterea a început. Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, spune că nu vor fi graţiaţi criminalii şi violatorii. Tot el a adăugat că, săptămâna trecută, Curtea Constituţională a a mai declarat neconstituţionale încă şase articole de Cod Penal.

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a anunţat că la dezbatere, programată să înceapă la ora 10.00, sunt aşteptaţi toţi cei care s-au înscris (peste 200 de persoane), lucrările urmând să aibă loc, cel mai probabil, în două serii, din cauza capacităţii limitate a sălii, scrie News.ro.

Jurnaliştii vor avea acces la dezbatere, deşi iniţial urmau să participe doar la o declaraţie de presă după eveniment.

Dezbaterea publică privind graţierea şi modificarea codurilor penale.  Dezbaterea publică privind proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală şi proiectul de Ordonanţă de urgenţă privind graţierea unor pedepse este programată luni, între orele 10.00 şi 12.00 la sediul Ministerului Justiţiei (MJ), Sala de consiliu, etajul I, precizează reprezentanţii MJ.

Timpul alocat fiecărei intervenţii este de trei minute pentru fiecare asociaţie, respectiv participant individual, potrivit MJ.

Dezbaterea publică privind graţierea şi modificarea codurilor penale.  Dezbaterea are loc la o zi după ce peste 40.000 de oameni au protestat în Capitală faţă de cele două proiecte de ordonanţă, în urma unui apel lansat pe Facebook.

Manifestanţii au pornit în marş pe traseul Piaţa Universităţii - Piaţa Unirii - Calea Victoriei - Bulevardul Magheru - Piaţa Romană - Piaţa Victoriei. Ei au scandat: "Jos Guvernul", "Dragnea, nu uita, te aşteaptă Laura", "Hoţii","Iliescu lângă Vişinescu", "Dragnea, nu uita, România nu-i a ta", "La închisoare, nu la guvernare", "DNA să vină să vă ia", "Jos Iordache".

Manifestaţii la care au participat, în total, peste 30.000 de oameni au avut loc, duminică, şi la Cluj-Napoca, Sibiu, Braşov, Iaşi, Timişoara, Constanţa, Ploieşti, Alba Iulia, dar şi în diaspora.

Dezbaterea publică privind graţierea şi modificarea codurilor penale.  Un nou protest este anunţat, de altfel, pe aceeaşi pagină de Facebook, pentru luni dimineaţă, chiar în faţa Ministerului Justiţiei.

"Luni dimineaţă e o «dezbatere» la Ministerul Justitiei pe puncte care NU sunt negociabile. Graţierea pentru fapte care includ corupţie nu e negociabilă. Nici dezincriminarea unor astfel de fapte. Hai să dezbatem şi să protestăm şi luni dimineaţă, chiar în faţa celor care se prefac că dezbat. Luni se pregăteşte un simulacru de consultare publică la Ministerul Justiţiei cu «reprezentanţii» străzii, la care dezbatere s-au anunţat că participă Becali şi Ciuvică. Vrem Justiţie, nu Circ. Încă nu au înţeles că adevărata dezbatere este în stradă, este în reacţiile presei încă independente, este în reacţiile organizaţiilor profesionale, ale altor instituţii precum DNA sau CSM, în reacţiile oricărui om îi pasă de democraţia greu câştigată, aşa cum e ea, imperfectă. Dezbaterea e în stradă, nu e circul pe care îl fac ei la televiziuni de partid, nici în circul pe care îl numesc dezbatere de la Ministerul Justiţiei", se arată în anunţul de pe Facebook.

Etichete: coduri penale, dezbatere gratiere, Dezbaterea publică privind graţierea şi modificarea codurilor penale, graţiere, modificare coduri penale

0/1 COMENTARII
Dorin
30 Jan 11:27
+0
VOTURI
-0
Faci bani acasă!
Atenție, oferta este specială! Faci bani rapid! Avem planuri mari de dezvoltare! Îți oferim siguranță! Cel mai important moment este acum! Lucrezi confortabil! Primești instrucțiuni complete! Te-ai săturat de șefi? Începe acum! Pentru detalii, intră acum pe site-ul: bit.ly/2970T6o

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE