DEZINTERES în Parlament faţă de creditele în franci elveţieni. Şedinţă, amânată din lipsă de cvorum



Comisia de Buget-Finanţe Bănci din Camera Deputaţilor şi-a amânat din lipsă de cvorum, pentru a doua oară consecutiv, şedinţa pe tema conversiei creditelor în franci elveţieni şi măsurilor de restructurare. La disucţii urmau să participe ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, reprezentanţi ai BNR, dar şi ai băncilor.

45 de senatori si deputati au fost jefuiti la hotelul din Bucuresti in care erau cazati
45 de senatori și deputați au fost jefuiți la hotelul din București în care erau cazați
Foto: bzi.ro

"Constat că lucrurile merg dinspre bine înspre foarte bine. Aş ruga ca unul dintre secretarii Comisiei să stabilească cvorumul", a declarat preşedintele comisiei, Viorel Ştefan, notează Mediafax.

Vicepreşedintele comisiei Eugen Nicolăescu a remarcat însă că nu este prezent niciun secretar, iar Ştefan a cerut ca unul dintre vicepreşedinţi să stabilească dacă este sau nu cvorum.

În urma numărătorii, s-a constatat că sunt prezenţi 13 deputaţi din 18 necesari.

"Se confirmă presupunerea mea, neavând condiţia de cvorum, vă mulţumesc pentru participare! Ne vedem săptămâna viitoare, în sesiunea ordinară!", a spus Ştefan.

La dezbaterea Comisiei au revenit participanţii de miercurea trecută, respectiv ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, directorul Direcţiei Supraveghere din cadrul BNR, Nicolae Cinteză, precum şi directorul pe Stabilitate Financiară, Ion Drăgulin. Totodată, au fost prezenţi preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor, Florin Dănescu, preşedintele Patronatelor Bancare şi al Raiffeisen Bank, Steven van Groningen, preşedintele Asociaţiei Utilizatorilor Români de Servicii Financiare, Alin Iacob, şi Sorin Mierlea, preşedinte al Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România - InfoCons.

Etichete: comisie

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE