Dezvoltatorii Asmita Gardens pierd 25 milioane euro



Dezvoltatorii Asmita Gardens au pierderi de 25 milioane euro (Foto: forum softpedia.com)
Dezvoltatorii Asmita Gardens au pierderi de 25 milioane euro (Foto: forum softpedia.com)

Banca are de recuperat, de la dezvoltatorii Asmita Gardens, proiect care a intrat în insolvenţă în octombrie 2011, 70 milioane euro, însă suma obţinută din vânzarea locuinţelor rămase va ajunge, în cel mai bun caz, la circa 53 milioane euro, scrie Capital.ro.

Administratorul judiciar al proiectului, firma Euro Insol, a întocmit tabelul preliminar al creditorilor, care indică o datorie totală de circa 110 milioane euro. La masa credală s-au revendicat doar 101 mil. euro, 9 milioane de euro fiind acceptaţi ca pierdere de creditori din zona de servicii. Principalul creditor este Alpha Bank, care deţine o pondere de 70% în totalul datoriilor, urmat de dezvoltatorii proiectului: companiile Charlemagne şi Asmita Group, care au revendicat circa 25 milioane euro.

Remus Borza, managing partner în cadrul Euro Insol, a declarat, că dacă s-ar vinde cei 53.000 metri pătraţi construiţi, reprezentând 28 de apartamente nevândute din prima fază a proiectului, la 1.000 de euro/mp, s-ar obţine circa 53 milioane euro, bani care îi revin băncii ca principal creditor. ”Resul creditorilor îşi pot lua gândul de la bani“, a declarat Borza.

Etichete: Alpha Bank, apartamente, Asmita Gardens, creditor, dezvoltator, imobiliar, pierdere

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE