Dezvoltatorii Metropolitan Residence vor prelua platforma industrială Turbomecanica



Robertino Georgescu şi Dan Drăgulin, care au dezvoltat complexul de locuinţe Metropolitan Residence din sudul Capitalei, vor prelua şi platforma industrială Turbomecanica din cartierul Militari, pentru care vor plăti 23 milioane lei (5,1 milioane euro). Cei doi oameni de afaceri au mai cumpărat în vara anului trecut terenul de 13,8 hectare al fabricii Policolor din Bulevardul Theodor Pallady din Bucureşti, unde vor, de asemenea, să construiască un ansamblu de locuinţe.

Dezvoltatorii Metropolitan Residence vor prelua platforma industriala Turbomecanica
Dezvoltatorii Metropolitan Residence vor prelua platforma industrială Turbomecanica
Foto: metropotam.ro

Robertino Georgescu şi Dan Drăgulin, care au cumpărat în vara anului trecut terenul de 13,8 hectare al fabricii Policolor din Bulevardul Theodor Pallady din Bucureşti, vor prelua şi platforma industrială Turbomecanica din cartierul Militari, pentru care vor plăti 23 milioane lei (5,1 milioane euro), informează zf.ro.

"2014 a fost primul an post-criză când au fost înregistrate în Bucureşti tranzacţii cu terenuri pentru proiecte rezidenţiale de mari dimensiuni. Acest segment de piaţă a fost dominat de cumpărători locali, primii care au speculat scăderea ofertei de locuinţe. Unul dintre aceşti jucători este Metropolitan Residence (controlată de Robertino Georgescu şi Dan Drăgulin, n.r.) care au cumpărat terenul fabricii Policolor (13,8 hectare) în estul Bucureştiului şi cel al Turbomecanica (3,3 hectare) în vestul Capitalei", se arată într-un raport al companiei de consultanţă imobiliară Colliers.

Cei doi investitori au construit ca persoane fizice circa 1.500 de locuinţe în Popeşti-Leordeni, în sudul Bucureştiului.

Pe terenul de 14 hectare cumpărat de la Policolor dezvoltatorii au anunţat că vor să construiască în patru etape un proiect rezidenţial, care se va întinde pe 150.000 metri pătraţi şi va include aproximativ 6.000 de apartamente. Termenul de finalizare este estimat pentru anul 2017, iar investiţia totală va depăşi cu mult suma de 100 de milioane de euro, potrivit declaraţiilor anterioare ale investitorilor.

Georgescu şi Drăgulin au în diverse etape de construcţie mai multe proiecte în zone precum Aviaţiei, Policolor sau Mihai Bravu din Capitală.

Pentru preluarea terenului de la Turbomecanica investitorii au ajuns la un acord la sfârşitul lunii noiembrie, însă contractul a fost aprobat de acţionarii companiei luna trecută.

Producătorul de componente pentru industria aeronautică Turbomecanica a scos la vânzare terenul după finalizarea relocării producţiei, iar banii obţinuţi în urma tranzacţiei vor fi utilizaţi pentru achitarea unui credit de la BRD.

Etichete: ansamblu rezidenţial, ansamblu rezidenţial Bucureşti, apartamente noi București, platforma industriala, Policolor

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE