DGPMB: Cinci falşi inspectori de la Protecţia Consumatorului, arestaţi preventiv



Cinci persoane care pretindeau că sunt inspectori ai ANPC au primit mandate de arestare preventivă, joi, în timp ce o altă persoană a fost pusă sub control judiciar, potrivit Biroului de Presă al Direcției Generale a Poliției Municipiului București (DGPMB).

Catuse
Cătuşe

Polițiști din cadrul DGPMB — Serviciul Investigații Criminale al Poliției Sectorului 4, au reținut miercuri șase persoane, trei bărbați și trei femei, cu vârste cuprinse între 33 și 51 de ani, suspecți de comiterea mai multor fapte de înșelăciune, furt și uzurpare de calități oficiale.

"În fapt, în perioada mai — august 2017, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sector 4 au documentat activitatea celor șase persoane, care utilizând legitimații ale unei asociații (în prezent desființată) cu o denumire foarte apropiată de cea a unei autorități, s-ar fi prezentat la mai multe societăți comerciale și sub pretextul că efectuează controale pe linia respectării drepturilor consumatorilor, solicitau diverse sume de bani sau chiar sustrăgeau bunuri, profitând de neatenția personalului comercial", informează un comunicat al DGPMB transmis joi.

Prejudiciul total înregistrat în acest dosar se ridică la aproximativ 7.000 lei.

Pe 9 august, doi dintre bărbați au fost prinși în flagrant imediat după ce au intrat într-o societate comercială din Sectorul 2, unde declarând că sunt inspectori în domeniul protecției consumatorului au solicitat și primit o sumă de bani. Bărbații au fost imobilizați în trafic chiar în momentul în care încercau să părăsească zona, fiind conduși la audieri.

"În continuarea acestei acțiuni, cu sprijinul mai multor polițiști din cadrul Secțiilor 14, 15, 16 și 26, au fost puse în aplicare mandate de percheziție domiciliară, precum și mandate de aducere pe numele celorlalte persoane bănuite", se arată în comunicat.

Potrivit anchetatorilor, în sarcina celor șase au fost reținute mai multe fapte de înșelăciune.

Astfel, pe 31 martie, trei persoane din grup, doi bărbați și o femeie, s-ar fi deplasat la o socitate comercială din Sectorul 4, unde după ce au prezentat legitimațiile și ar fi declinat calitatea oficială de inspector au solicitat, sub pretextul neînregistrării unor nereguli, o sumă de bani. Profitând de neatenția vânzătorilor, după primirea banilor ar fi sustras și trei perechi de încălțăminte sport.

Potrivit sursei citate, după aproximativ două luni, în data de 12 iunie, două dintre femei, prin utilizarea aceleași metode, au solicitat unui bărbat, administrator al unei societăți comerciale din Sectorul 2, o sumă de bani, însă acesta le-a refuzat.

De asemenea, la finele lunii iulie, un bărbat și o femeie din acest grup s-ar fi prezentat ca inspectori la sediul unei firme din Sectorul 1, unde sub același pretext al neconsemnării presupuselor nereguli observate, au solicitat și primit bani.

Pe 3 august, aceleași două persoane s-au deplasat la trei locații din Sectoarele 2, 3 și 4, unde ar fi indus în eroare mai multe persoane, sub aceeași motivație, de fiecare dată părțile vătămate oferind sumele de bani cerute.

În urma perchezițiilor au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor șase legitimații inscripționate cu numele suspecților.

"Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 în vederea stabilirii întregii activități infracționale, pe parcursul anchetei fiind identificate și alte firme păgubite", precizează comunicatul.

Etichete: arestaţi, Bucureşti, inspectori falsi, inspectori falsi bucuresti

0/27 COMENTARII
Patrickpaype
21 Aug 23:57
+0
VOTURI
-0
x northwest pharmacy considered canada drugs canadian pharmacy viagra
JuliusDrice
21 Aug 22:56
+0
VOTURI
-0
n provigil cost sight modafinil cost provigil coupon
e northwest pharmacy should canada pharmacy canadian pharmacy viagra
h prednisone 5mg sat prednisone 20mg prednisone
Frankiechock
21 Aug 21:30
+0
VOTURI
-0
h payday loans online no credit check instant approval large payday loans online no credit check instant approval no credit check payday loans
Patrickpaype
21 Aug 19:11
+0
VOTURI
-0
b cialis longer cialis online cheap cialis
JuliusDrice
21 Aug 18:12
+0
VOTURI
-0
i levitra cost return buy levitra online levitra online
g prednisone 20mg purpose buy prednisone online prednisone online
g canadian pharmacy sad canada pharmacy canadian pharmacy online
Frankiechock
21 Aug 16:30
+0
VOTURI
-0
b buy modafinil giving buy modafinil provigil cost
Patrickpaype
21 Aug 14:24
+0
VOTURI
-0
j buy prednisone would prednisone online prednisone 5mg
Frankiechock
21 Aug 11:36
+0
VOTURI
-0
i tadalafil thoughts cialis coupon tadalafil
DereklobiA
21 Aug 08:20
+0
VOTURI
-0
c nitroglycerin and viagra found
grew|online viagra
buy viagra
MelvinAsype
21 Aug 04:10
+0
VOTURI
-0
s viagra online no prescription they
field|lamar odom herbal viagra
online generic viagra
JacksonTic
21 Aug 02:19
+0
VOTURI
-0
p generic cialis 5mg high
third|how to get cialis cheap
cialis 20mg price
MelvinAsype
20 Aug 23:42
+0
VOTURI
-0
h what is viagra girls
others|when does viagra patent expire
pills like viagra at walmart
JacksonTic
20 Aug 21:55
+0
VOTURI
-0
v does cialis make you bigger O
sent|cialis not covered by insurance
coupon for cialis 5mg
MelvinAsype
20 Aug 19:15
+0
VOTURI
-0
l viagra coupon 2015 ran
understand|cialis vs viagra reddit
who makes viagra
JacksonTic
20 Aug 17:34
+0
VOTURI
-0
k cialis 20 milligram good
face|how to make cialis more effective
why is cialis so expensive
DereklobiA
20 Aug 15:21
+0
VOTURI
-0
c viagra testimonials respect
lose|best way to use viagra
how does viagra work?
MelvinAsype
20 Aug 14:54
+0
VOTURI
-0
r best place to buy viagra opened
sense|stendra vs viagra
best place to buy viagra online reviews
JacksonTic
20 Aug 13:13
+0
VOTURI
-0
f how much does cialis cost per pill wall
entirely|how much cialis should i take
how much does cialis cost at walmart
DereklobiA
20 Aug 11:04
+0
VOTURI
-0
m viagra logo moved
seven|viagra alternatives over the counter
viagra without a doctor prescription
MelvinAsype
20 Aug 10:33
+0
VOTURI
-0
r how to get viagra without seeing a doctor horse
times|viagra commercial model
xanax and viagra
Dol99larvof
18 Aug 02:58
+0
VOTURI
-0
В настоящее время лишь неповоротливый не зарабатывает в онлайне! ©
Каким способом перестать быть тем «ленивцем», что еще не зарабатывает выгоду от глобальной сети интернет? Ответ на текущий вопрос можно встретить на все тех же необъятных просторах онлайна. Но, основной загвоздкой является вопрос не «Как успешно заработать?», а вопрос «Какой конкретно вид зарабатывания нам всем больше всего подойдет?». Среди массы вариантов заработка в глобальной сети особенно интересными для нас останутся те, что не требуют капиталовложения денег и титанических усилий для организации бизнес процесса. Таким видом заработка является использование партнерских и реферальных программ инвестиционных и брокерских компаний. Доходность от ведения торговли на финансовых рынках имеет возможность оказаться безмерно высокой, что вынуждает людей стадом бежать к агентам и заводить к ним финансы. А с этих денег партнер сможет получить существенную сумму в форме партнерских отчислений. Став партером и поместив гиперссылку на своем интернет-ресурсе либо на всяческих форумах (ради обычного юзера все
Yuriyquami
17 Aug 07:32
+0
VOTURI
-0
Нужна помощь. В доме завелись клопы
Напишите кто как избавлялся?. Я нашел фирму в Саратове по уничтожению насекомых с положительными отзывами
Самостоятельно пробовал разные средства от насекомых, не помогло.
------

Добавлено 15.06.2017 12:01
Кому надо ссылку [http://bio64.ru/?page_id=193 - уничтожение тараканов в саратове



http://www.bio64.ru - http://bio64.ru/wp-content/themes/wordpress-shabloni.ru.spectrum/wordpress-shabloni.ru.spectrum/images/logo.png
Avito777whed
16 Aug 02:04
+0
VOTURI
-0
Пополение баланса Авито (Avito) за 50% | Телеграмм @a1garant

Мое почтение, дорогие друзья!

Рады предоставить Всем вам сервис по пополнению баланса на действующие активные аккаунты Avito (а также, совершенно новые). Если Вам необходимы конкретные балансы - пишите, будем решать. Потратить можно на турбо продажи, любые платные услуги Авито (Avito).

Аккаунты не Брут. Живут долго.

Процент пополнения в нашу сторону и стоимость готовых аккаунтов: 50% от баланса на аккаунте.
Если нужен залив на ваш аккаунт, в этом случае требуются логин и пароль Вашего акка для доступа к форме оплаты, пополнения баланса.
Для постоянных заказчиков гибкая система бонусов и скидок!
Гарантия:

И, конечно же ничто не укрепляет доверие, как - Постоплата!!! Вперед денег не просим... А также, гасим Штрафы ГИБДД за 65% ...

Оплата:
ЯндексДеньги, Webmoney (профессиональные счета)
Рады сотрудничеству!

Залив Авито канал Телеграмм @t.me/avito50
________

пакет турбо продажа +на авито
авито подать объявление бесплатно
куплю вещи пакетом +на девочку +на авито
авито бесплатно без регистрации
авито волго
Dol11larkn
13 Aug 16:26
+0
VOTURI
-0

http://rrr.regiongsm.ru/32

Благоустройство и асфальтрование в г. Краснодаре и г.Темрюк. Решение любого вопроса по Благоустройству Краснодара и края. Точно в срок

Подробнее... Благоустройство-Краснодар.РФ ... 7(861) 241 2345
___________________________
набережная уфа благоустройство
благоустройство территории улицы проект
благоустройство и озеленение москва и московская область
благоустройство парков в казани
сайт журнала благоустройство
Dol33larkn
13 Aug 02:09
+0
VOTURI
-0
Добро пожаловать на наш сайт
V.I.P. Услуги
OpenVPN
DoubleVPN Service
Proxy/Socks Service

http://0.00000007.ru/3#0xK56kx4w0

------------------------
Неизменно огромное количество socks и proxy серверов онлайн
на сегодняшний день: 33557 IP в 198 государствах
Высокая анонимность - мы гарантируем, что наши эксклюзивные прокси сервера абсолютно анонимны
(тоесть не ведут логов и не видоизменяют http заголовки)

Шифрация траффика до сокс сервера, собственные технологии туннелирования траффика!
Сверхнадёжная защита IP и всех соединений без использования VPN
Возможность защищённого соединения с сокс серверами включена на всех тарифах! Укрыть или поменять ваш IP можно 2-мя кликами мышки.

Совместимо с Windows 2k/2k3/XP/Vista/Seven/Win8
Совместимо с MacOS, Linux, BSD (100% работоспособность через WINE)
Совместимо с любыми виртуальными машинами

Безусловно САМЫЕ дешевые цены на анлимитный доступ при самом высоком качестве
Наше правило - больше покупаешь - меньше платишь
Возможность выбора наиболее подходящего анонимного прокси сервера - фильтрация по маске
-IP Hostname Language Uptime Country City Region-
Неизрасходованные прокси не сгорают
LUCRU LA DOMICILIU!
11 Aug 18:00
+0
VOTURI
-0
Oferta noua munca la domiciliu: cautam persoane capabile sa obtina chiar din prima luna rezultatele pe baza carora sa castige 1500 RON (lei noi) lunar. Oferim contract de comision care va garanteaza plata rezultatelor. Ne gasiti la adresa de email: cristianproject210@gmail.com sau accesati site-ul http://bit.ly/2vX6g35

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE