Directiva Europeană pe Tutun se va aplica în curând şi în România. Ce presupune



Fumătorii din România vor mai găsi ţigarete ambalate în actualele pachete până la epuizarea stocurilor de la producători, dar nu mai târziu de 20 mai 2017. De asemenea, ţigările mentolate vor fi prezente pe piață până în luna mai 2020, dar cele cu arome vor dispărea treptat din magazine începând cu primele luni ale anului viitor.

Directiva Europeana pe Tutun se va aplica in curand si in Romania
Directiva Europeană pe Tutun se va aplica în curând şi în România

Industria tutunului din România se pregăteşte să înceapă producţia noilor tipuri de pachete de ţigări, în contextul în care preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, în data de 3 noiembrie, proiectul de lege care transpune Directiva Europeană pe Tutun 40/2014 şi stabilește condițiile pentru fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe, notează economica.net.

Consumatorii vor găsi însă pe piaţă actualele pachete până când stocurile vor fi epuizate, dar nu mai târziu de 20 mai 2017.

Producția țigaretelor în pachetele actuale va fi oprită odată cu intrarea în vigoare a legii, adică în 30 de zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial. Tot atunci va începe și producția conform noilor reglementări, informează British American Tobacco România, liderul pieţei de profil de la noi. Legea nu a fost încă publicată în Monitor.

Principalele modificări la nivelul pachetului sunt: eliminarea de pe pachet a informațiilor referitoare la gudron, nicotină și monoxid de carbon și introducerea avertismentelor combinate de sănătate (text și imagine) pe 65% din suprafața pe care sunt aplicate.

În același timp, potrivit legii adoptate de către Parlament, produsele mentolate vor fi prezente pe piață până în luna mai 2020, indiferent dacă mentolul se regăsește într-o capsulă, în filtru, hârtie sau în amestecul de tutun, ori în ambalaj. Produsele cu alte arome decât mentol vor ieși gradual de pe piață în primele luni ale anului următor, comercializarea lor fiind permisă până pe 20 mai 2017.

Totodată, interzicerea aromelor nu se aplică și produselor din tutun care nu ard. În plus, aceste produse de nouă generație vor putea fi folosite în continuare în spațiile publice închise.

Etichete: directiva europeana tigari, tigari, țigări cu arome

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE