Directoarea circului Globus, Brânduşa Novac, trimisă în judecată pentru afaceri făcute prin firma sa



Directoarea Circului Globus, Brînduşa Novac, fost deputat PDL, a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă ÎCCJ pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese. Novac ar fi derulat mai multe contracte prin intermediul unei firme la care ea era asociat, obţinând astfel foloase materiale de peste 750.000 de lei. 

Directoarea circului Globus, Brandusa Novac, trimisa in judecata pentru afaceri prin firma sa
Directoarea circului Globus, Brânduşa Novac, trimisă în judecată pentru afaceri prin firma sa

"Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatei NOVAC CORNELIA - BRÎNDUŞA sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conflict de interese", se arată într-un comunciat de presă al Parchetului. 

Potrivit procurorilor, în perioada 2006-2009, "la diferite intervale de timp, inculpata Novac Cornelia – Brînduşa (deputat în legislatura 2008-2012), în calitate de director/manager al Circului "GLOBUS" și ordonator terţiar de credite, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, a încheiat acte juridice (11 contracte) cu o societate comercială la care avea calitatea de asociat, realizând astfel, direct sau indirect, pentru sine, foloase materiale în valoare totală de 758.217 RON", scrie rtv.net. 

În mai 2011, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a o cerceta pentru conflict de interese pe Brânduşa Novac.

ANI arăta că, în perioada 5 decembrie 2006 - 12 mai 2009, Novac, în calitate de persoană fizică, precum şi în calitate de asociat în cadrul SC Sidus Artis SRL, a încheiat 11 contracte de colaborare, precum şi contracte pentru realizarea unor spectacole de către Circul Globus Bucureşti (în prezent "Circ & Variete Globus" Bucureşti), unde ocupa funcţia de manager. Valoarea totală a celor 11 contracte a fost de 1.194.032 de lei.

Inspectorii de integritate au susţinut că Brânduşa Novac poate fi acuzată de conflict de interese în materie administrativă ca urmare a semnării a două contracte de realizare a scenariilor şi regiei pentru două spectacole, între ea, ca persoană fizică, şi "Circ&Variete Globus" Bucureşti, precum şi a unui contract de colaborare încheiat între circ şi SC Artis Sidus SRL. Valoarea totală a celor trei contracte semnate în perioada 8 ianuarie 2007 - 12 mai 2009 este de 443.440 de lei, preciza ANI.

Etichete: Bucureşti, Capitală, Circul Globus, contracte, trimitere în judecată

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE