Directorul general Apa Nova şi drectorul general adjunct al companiei, puşi sub control judiciar



Directorul general Apa Nova Bucureşti şi directorul general adjunct al companiei au fost puşi sub control judiciar de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești. Măsura este valabilă pe o durată de 60 de zile, începând de miercuri.

Perchezitii DNA la doua institutii publice din Oradea
Percheziţii DNA la două instituţii publice din Oradea
Foto: bestfm.ro

Potrivit unui comunicat de presă remis de DNA, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus extinderea urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, cu începere din data de 28 octombrie 2015, faţă de:

SĂNIUŢĂ LAVINIA TEODORA, director general adjunct la VEOLIA ROMÂNIA (2014- iunie 2015), director general al S.C. APA NOVA S.A. Bucureşti (începând din luna iunie 2015), pentru infracțiunile de
- cumpărare de influenţă,
- violarea vieţii private,
- favorizarea infractorului,
- evaziune fiscală, în formă continuată,
- spălare a banilor,

SOARE GIOVANA MARIA, director general adjunct al S.C. APA NOVA S.A. Bucureşti (cu începere din 2014), pentru infracțiunile de
- complicitate la cumpărare de influenţă,
- complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată,
- complicitate la spălare a banilor

STERIAN TEODOR (finul lui Semenescu Ovidiu Traian), administrator al S.C. SIS STRATEGY SRL, pentru infracțiunile de
- complicitate la luare de mită,
- violarea vieţii private.

Redăm comunicatul DNA:

În ordonanţele de dispunere a controlului judiciar întocmite de procuror se menţionează următoarea stare de fapt:

În perioada 2008-2015, inculpații Semenescu Ovidiu-Traian, Moisescu Vlad-Octavian şi Berevoianu Costin şi-au traficat influenţa pe care o aveau la reprezentanţii unor instituţii publice din România, în beneficiul agenţilor economici care fac parte din Grupul de firme VEOLIA Franţa, obţinând în schimb, de la reprezentanţii acestora, sume importante de bani. Banii erau plătiți sub paravanul unor contracte încheiate cu societăţi aparţinând sau care sunt controlate de cele trei persoane, fără ca în realitate, serviciile prevăzute în contracte să fi fost prestate.

În perioada 2014 - 15 iunie 2015, Săniuţă Lavinia Teodora, în calitate de director general adjunct la VEOLIA ROMÂNIA şi începând cu 15.06.2015, ca director general al S.C. APA NOVA S.A. Bucureşti, a dat sume importante de bani lui Semenescu Ovidiu-Traian, ca urmare a unei înţelegeri prealabile avută cu acesta, sub forma unor contracte încheiate cu societăţi aparţinând sau care sunt controlate de Semenescu Ovidiu-Traian, Moisescu Vlad-Octavian și Berevoianu Costin, contracte al căror obiect nu a fost prestat în realitate. Sumele de bani ar fi fost date pentru ca Semenescu Ovidiu-Traian să intervină, personal sau prin intermediul altor persoane, la reprezentanţii unor instituţii publice din România, în beneficiul agenţilor economici ai Grupului de firme VEOLIA Franţa, din care face parte şi SC APA NOVA SA Bucureşti. Unele plăţi aferente acestor contracte au fost autorizate de Săniuţă Lavinia Teodora (în calitate de director general al SC APA NOVA BUCUREŞTI SA, respectiv director general adjunct la VEOLIA ROMÂNIA), în perioada menţionată.
Banii astfel plătiţi au reprezentat, de fapt, contravaloarea influenţei şi intervenţiilor exercitate de către Semenescu Ovidiu-Traian, Moisescu Vlad-Octavian și Berevoianu Costin la nivelul instituţiilor publice, cu referire în special la Primăria şi Consiliul Local ale Sectorului 1 Bucureşti, Primăria Generală a Capitalei şi Consiliul General ale mun. Bucureşti, în favoarea firmelor din Grupul Veolia şi în special a S.C. APA NOVA SA Bucureşti.

În ordonanţa de extindere şi continuare a urmăririi penale se menționează că angajaţilor SC APA NOVA SA li s-a impus de către directorul general Săniuţă Lavinia Teodora să sprijine activitatea ilegală desfăşurată de inculpatul Semenescu Ovidiu Traian, în interesul firmelor din grupul VEOLIA. Astfel, directorul general Săniuţă Lavinia Teodora ar solicitat directorului financiar să ascundă un contract încheiat cu o anumită firmă, în baza căruia Semenescu Ovidiu Traian ar fi primit suma de 4.000.000 lei.
La nivelul S.C. APA NOVA Bucureşti SA a fost instituit un serviciu de securitate format din foşti lucrători ai serviciilor de informaţii care efectuează filaje şi interceptări în interesul persoanelor care controlează agentul economic şi care încearcă în acest mod să ţină sub control divulgarea de către angajaţii companiei de date care să conducă la depistarea activităţilor nelegale derulate.

Totodată, în acelaşi scop, în cursul anului 2010 a fost încheiat contractul cadru cu S.C. SIS STRATEGY SRL, administrată de Teodor Sterian, finul lui Semenescu Ovidiu Traian, urmat în perioada anilor 2010 – 2015 de contracte similare, având ca obiect efectuarea de filaje şi interceptări ilegale, în interesul persoanelor care controlau S.C. APA NOVA SA Bucureşti, contracte semnate de directorii Roche Bruno-Daniel-Paul, Laurent Lalague şi Săniuţă Lavinia Teodora. Aceasta din urmă a relaţionat cu Teodor Sterian, începând cu data de 15.06.2015, de când a îndeplinit funcţia de director general al S.C. APA NOVA SA Bucureşti, privind montarea sistemelor de supraveghere în birourile firmei, primirea rapoartelor periodice, întocmite pe baza filajelor şi interceptării ilegale a angajaţilor companiei. În perioada 2010 - 2015, ROCHE BRUNO-DANIEL-PAUL, LAURENT LALAGUE şi SĂNIUŢĂ LAVINIA TEODORA, în calitate de directori ai S.C. APA NOVA S.A. Bucureşti au dispus măsuri de supraveghere, monitorizare şi interceptare ilegale a angajaţilor S.C. APA NOVA S.A. Bucureşti, exercitate în baza unor contracte încheiate între această din urmă firmă, pe care a reprezentat-o şi SC SIS STRATEGY S.R.L., societate specializată în desfăşurarea acestor activităţi, administrată de Teodor Sterian, finul lui Semenescu Ovidiu Traian, modalitate în care au ţinut sub control divulgarea de către angajaţii companiei de date, care să conducă la depistarea activităţilor nelegal derulate de aceasta.
Astfel, s-a indus în permanenţă o stare de teamă angajaţilor, scopul fiind ca aceştia să nu deconspire aspecte din activitatea ilicită a agentului economic. Este de remarcat faptul că, după demararea cercetărilor în prezenţa cauză, respectiv după ce lucrătorii D.N.A. – Serviciul Teritorial Ploieşti au ridicat prima dată documente de la sediul SC APA NOVA SA, a fost provocat în mod intenţionat un incident, în urma căruia persoanele din conducerea SC APA NOVA SA, potenţiali martori în cauză au aflat că există posibilitatea reală să fi fost monitorizaţi prin interceptarea convorbirilor şi filaj, situaţie care le-a accentuat starea de teamă.

Totodată, în perioada anilor 2011 – 2013, suspectul Lalague Laurent - în calitate de director financiar, respectiv director general al S.C. APA NOVA S.A. Bucureşti a pretins directorului general al unei societăți comerciale și a primit, de la acesta, în mai multe rânduri, sume de bani (cuprinse între 50.000 euro şi 150.000 euro) în total minimum 1.000.000 euro, pentru ca, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, să dispună ca S.C. APA NOVA S.A. Bucureşti să atribuie lucrări respectivei societăți. Banii astfel pretinşi erau remişi în numerar, prin intermediul lui TEODOR STERIAN, această din urmă persoană fiind indicată chiar de către Laurent Lalague.

În perioada anilor 2011 – 2015, inculpatul ROCHE BRUNO-DANIEL-PAUL, suspectul LALAGUE LAURENT și inculpata SĂNIUȚĂ LAVINIA TEODORA, în calitate de administratori ai S.C. APA NOVA S.A. Bucureşti şi directori generali ai aceleiaşi societăți, ultima dintre aceștia și în calitate de director general adjunct la VEOLIA ROMÂNIA, cu complicitatea inculpaților Semenescu Ovidiu Traian, Moisescu Vlad Octavian și a inculpatei Soare Giovana Maria au participat la circuite comerciale şi financiare fictive, ce au avut ca scop, înregistrarea în contabilitatea S.C. APA NOVA S.A. Bucureşti a unor achiziţii fictive, având ca obiect presupuse prestări de servicii şi achiziţii mărfuri, de la mai multe firme. Firmele respective au emis facturi false care să favorizeze S.C. APA NOVA S.A. Bucureşti, utilizând ca mod de operare, reducerea artificială a profitului impozabil şi a TVA-ului de plată, efectuarea unor decontări fictive de la diferite societăţi şi utilizarea de societăţi comerciale "tip fantomă". După alimentarea conturilor, au avut loc imediat retrageri de numerar, ridicări frecvente de numerar în valori mari cu explicația "achiziţii mărfuri", s-au constatat rulaje deosebit de mari în conturile persoanelor fizice implicate, fără ca acestea să justifice, prin veniturile declarate, valoarea acestor transferuri.
În cauză, prejudiciul minim stabilit în dauna statului, ca urmare a infracțiunii de evaziune fiscală este în sumă de 24.691.980 lei (echivalentul a 5.545.146 euro) reprezentând impozit pe profit şi TVA – 14.815.188 lei.
Prejudiciul stabilit ca urmare a infracțiunii de spălare a banilor, este în suma de 76.545.141,23 lei (echivalentul a 17.294.819 euro).

Totodată, Soare Giovana Maria, încadrată la S.C. APA NOVA S.A. Bucureşti, din anul 2008, societate în cadrul căreia de la începutul anului 2014 a îndeplinit funcţia de director general adjunct, urmare unei înţelegeri prealabile avută cu SEMENESCU OVIDIU-TRAIAN a semnat, din partea SC VEOLIA APĂ SERVICII S.R.L. Bucureşti, la care nu avea nicio calitate, o serie de contracte şi alte documente contabile, încheiate cu societăţi aparţinând sau care sunt controlate de SEMENESCU OVIDIU-TRAIAN, MOISESCU VLAD-OCTAVIAN şi BEREVOIANU COSTIN, contracte al căror obiect nu a fost prestat în realitate, pentru ca SEMENESCU OVIDIU-TRAIAN, să intervină, personal sau prin intermediul altor persoane, la reprezentanţii unor instituţii publice din România, în beneficiul agenţilor economici ai Grupului de firme VEOLIA Franţa, din care face parte şi SC APA NOVA SA Bucureşti.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații SĂNIUŢĂ LAVINIA TEODORA, STERIAN TEODOR și SOARE GIOVANA MARIA trebuie să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, ori de câte ori sunt chemați;
b) să informeze de îndată Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti cu privire la schimbarea locuinţei;
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemați.
d) să nu părăsească ţara, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent;
e) să nu se apropie de anumite persoane nominalizate care au legătură cu prezenta cauză şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale;
f) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme;
g) să nu desfăşoare activităţi în calitate de funcţionar, în cadrul S.C. APA NOVA SA București și a agenților economici din cadrul Grupului VEOLIA ROMÂNIA – cu referire la SĂNIUŢĂ LAVINIA TEODORA şi SOARE GIOVANA MARIA, respectiv să nu desfăşoare activităţi în cadrul unor agenți economic ce au ca obiect de activitate – investigații, inclusiv S.C. S.I.S. STRTATEGY SRL Ilfov – cu referire la STERIAN TEODOR.

Inculpaților li se atrage atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpaţilor li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Etichete: Apa Nova, Apa Nova Bucureşti, control judiciar, DNA

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE