Directorul interimar al Complexului Energetic Oltenia, REȚINUT pentru abuz în serviciu



Directorul general interimar al Complexului Energetic Oltenia (CEO), Laurenţiu Ciobotărică, a fost reţinut, miercuri seară, pentru abuz în serviciu. Ciobotărică este acuzat că a acordat ilegal 120.000 de lei unui membru din conducerea companiei, ca să demisioneze.

Directorul interimar al Complexului Energetic Oltenia, REȚINUT pentru abuz in serviciu
Directorul interimar al Complexului Energetic Oltenia, REȚINUT pentru abuz în serviciu
Foto: gds.ro

“Este cercetat pentru abuz în serviciu. Persoana în cauză ar fi acordat ilegal 120.000 lei unui membru al Directoratului Complexului Energetic Oltenia pentru ca acesta să îşi înceteze raporturile de muncă. Va fi prezentat magistraţilor Judecătoriei Târgu Jiu cu propunere de arestare preventivă”, a declarat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, conform news.ro.

Surse apropiate anchetei susţin că Laurenţiu Ciobotărică i-ar fi acordat suma de 120.000 lei lui Aurel Medinţu pentru a demisiona din funcţia de director al Direcţiei Energie.

Conform surselor citate, medicul IPJ Gorj a fost solicitat la arestul Poliţiei gorjene pentru a-i acorda îngrijiri medicale lui Laurenţiu Ciobotărică.

El a fost numit manager general interimar al Complexului Energetic Oltenia la începutul lunii decembrie 2015, în locul lui Laurenţiu Ciurel.

La ora transmiterii acestei ştiri, poliţiştii gorjeni o audiază pe Dorina Jianu, şefa Direcţiei Juridice din Complexul Energetic Oltenia.

Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a scris pe o reţea de socializare că este ”deosebit de îngrijorat de situaţia de la Complexul Energetic Oltenia şi de suspiciunile care planează asupra unora dintre cei care conduc societatea”.

”Nu avem nicio ezitare în cazurile de corupţie şi imediat ce vom avea confirmări minime din partea organelor legale vom începe demersurile de îndepărtare din companie a acestor persoane. Vă reamintesc faptul că avem de gestionat un domeniu excepţional de dificil şi vă reamintesc că deja am făcut trei plângeri penale la Compania Naţională a Uraniului, iar subiectul zilei este dosarul Rompetrol în care Ministerul Energiei s-a constituit parte civilă. Sunt dovezi clare ale moştenirii teribile pe care o are România în domeniul energetic", arată Grigorescu pe Facebook.

Etichete: complex oltenia, laurentiu ciobotarica

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h