Cererea DNA privind REŢINEREA şi ARESTAREA lui Cristian Rizea, la Parlament UPDATE



UPDATE Cererea procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, pentru încuviințarea reținerii și a arestării preventive a deputatului Cristian Rizea, a ajuns la Camera Deputaților, Biroul Permanent urmând să se reunească joi dimineață pentru a stabili calendarul analizei documentelor. DNA cere aviz pentru reţinerea şi arestarea preventivă a deputatului PSD Cristian Rizea. Rizea este acuzat de procurori de trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor. În acelaşi dosar, a fost reţinut un cetăţean american.

DNA cere aviz pentru RETINEREA si ARESTAREA deputatului PSD Cristian Rizea
DNA cere aviz pentru REŢINEREA şi ARESTAREA deputatului PSD Cristian Rizea

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, solicită sesizarea Camerei Deputaților pentru încuviințarea reținerii și a arestării preventive a lui Cristian Rizea pentru de trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiil

"În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cererea și referatul întocmit în cauză, în vederea sesizării ministrului Justiției pentru a cere președintelui Camerei Deputaților încuviințarea reținerii și a arestării preventive a deputatului RIZEA CRISTIAN, pentru săvârșirea infracțiunilor de: trafic de influență, spălarea banilor, în formă continuată (două acte materiale) și  influențarea declarațiilor (doua fapte)", precizează DNA.

Cererea procurorilor anticorupție are în vedere faptul că, potrivit ordonanței prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de acesta, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

"La data de 2 decembrie 2009, potrivit unei înțelegeri anterioare, inculpatul Rizea Cristian a primit de la inculpatul Colțea Lucian, om de afaceri cu cetățenie americană, suma de 200.000 euro, iar la câteva zile, la data de 6 decembrie2009, a primit suma de 100.000 euro - în total 300.000 euro - pentru ca în schimb să intervină la nivelul a două autorități, Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAPPS) și primăria comunei Chiajna, astfel încât Colțea Lucian să beneficieze de urgentarea procedurilor de retrocedare a unui teren situat într-o zonă rezidențială din municipiul București, respectiv să obțină dreptul de proprietate asupra unui alt teren aflat în litigiu cu primăria comunei Chiajna.

Pentru a disimula adevărata natură a provenienței sumei de 300.000 euro, primită de deputatul Rizea Cristian ca obiect al traficului de influență, au fost întocmite patru contracte de împrumut false, cu caracter fictiv.

În cursul lunii decembrie 2015, pe fondul desfășurării prezentei anchete penale, inculpatul Rizea Cristian i-a abordat pe doi dintre martori și le-a spus să nu relateze adevărul organelor de urmărire penală, promițându-le celor doi că, în perspectiva că va deveni primar al Sectorului 5, le va oferi gratis un spațiu comercial în zona Cotroceni, pentru deschiderea unei noi clinici.

Cererea de încuviințare a reținerii și arestării preventive a fost formulată având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul de procedură penală.

În același dosar, procurorii anticorupție au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a inculpatului COLȚEA LUCIAN, cetățean american, pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență și spălare de bani în formă continuată (două acte materiale).

Inculpatul COLȚEA LUCIAN este prezentat, la data de 2 martie 2016, la Înalta Curte de casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile."

Deputatul PSD Cristian Rizea a fost adus, miercuri, cu mandat la DNA.

Etichete: Cristian Rizea, Cristian Rizea DNA, Cristian Rizea retinere, DNA

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h