Doi bucureşteni au făcut turul lumii pe motocicletă: 9 luni, 18 ţări, o sumedenie de poveşti



Un cuplu din Bucureşti a decis să pornească în jurul lumii pe motocicletă: cu un bagaj cât mai mic, cort şi saci de dormit şi hotărârea de a renunţa la confortul camerelor de hotel. S-au întors cu o mulţime de poveşti interesante, un număr mare de noi prieteni şi hotărârea să se urce din nou pe motocicletă la un moment dat, pentru o experienţă asemănătoare.

Alex şi Andreea, doi tineri bucureşteni au decis să vadă lumea altfel: (doar) de pe motocicletă, timp de nouă luni. S-au urcat pe ea în 2012, în luna iulie, şi s-au întors în ţară în martie, anul următor. Au trecut astfel prin 18 ţări.

"Când am plecat de acasă, ştiam că vrem să ajungem în Alaska şi apoi să mergem spre sud. Dar drumul ne alegea pe noi, ne mai uitam pe internet, mai întrebam oamenii", descrie Alex alegerea traseului.

Au luat decizia după ce au făcut două călătorii mai scurte înainte: una prin ţară, apoi până în Scoţia, ambele cu motocicleta. Dar au vrut ca următoarea vacanţă să fie mai lungă şi fără un program strict, cu rezervări la hotel, cu trenuri şi avioane de prins. Aşa că Andreea şi-a dat demisia, iar Alex şi-a luat un an sabatic de la serviciu.

"Pentru o astfel de călătorie, renunţi la nişte lucruri, nu doar la joburi. Ca să putem pleca, cinci ani am strâns bani. Şi nici când am plecat nu eram convinşi că avem suficienţi. Am avut cât să ne întoarcem după nouă luni, nu după un an", explică Alex.

Spun că, de-a lungul celor nouă luni, o singură dată s-au folosit de avion. În rest, au trăit cu 50 de euro pe zi amândoi, sumă care a inclus masa, cazarea şi benzina zilnică. Ca bagaj, au folosit liste stricte: un număr limitat de tricouri, de pantaloni şi câte o cămaşă.

"Le înlocuiam după ce se uzau. Dar Andreea, săraca, n-a avut nicio fustiţă, nicio rochiţă. Pe drum mi-a zis totuşi că vrea o rochiţă şi s-a făcut excepţie. Dar, pe lângă haine, am luat chestii pe care nu le-ai lua cu avionul: cort, saci de dormit. Aveam câteva piese de schimb pentru motocicletă, ulei de rezervă. Fiecare dintre noi avea câte o geantă de 50 de litri pentru haine şi pentru ulei", povesteşte.

Au mers şi pe ploaie şi pe frig. Au făcut şi pană o dată, în Mexic, unde nu era prea sigur să se oprească, după cum menţionează Alex. "Dar avem o poveste de spus cu ocazia asta", adaugă. Şi nu e singura poveste adusă de acolo:

"Tot în Mexic ne-au oprit unii cu scânduri şi cuie şi ne-au cerut bani. N-am dat niciun ban, am vorbit în româneşte. Ei au încercat în spaniolă, înţelegeam, dar le-am răspuns în română, ei s-au blocat. Au încercat în engleză, am zis că nu înţelegem nici în engleză. Bine, dacă se dădeau mai mult la noi cu maceta, îi dădeam bani. Dar ei ar fi vrut nişte bani în plus, erau adolescenţi. Dar bine, s-au suit şi în autobuzele cu turişti să facă chetă. Nu ar fi fost altfel dacă foloseam alt mijloc de transport", spune Alex.

Cazarea şi-au asigurat-o din timp doar pentru primele două zile ale călătoriei, la nişte prieteni în Montreal. În rest, au dormit cel mai des la cort şi la oamenii care le urmăreau activitatea pe blog sau pe forumuri de motociclişti.

Pe blogul micadu.ro au publicat frecvent informaţii despre călătoria lor- în principal, pentru ca părinţii să stea liniştiţi şi să-i ştie în siguranţă.  Au fost prieteni care s-au arătat îngrijoraţi când le-au spus că vor să facă turul lumii pe motocicletă, însă, când s-au întors, majoritatea îi aşteptau la intrarea în Bucureşti, cu o pancartă de bun venit.

"Era un frig cumplit, în martie. Am venit din Munich pe motocicletă, că ne-am gândit că o să fie primăvară. Dar ningea de rupea acolo şi venea ninsoarea spre est, aşa că am mers cu ploaia pe noi şi ninsoarea în spate. Pe frigul ăsta, ei s-au adunat la intrarea în Bucureşti cu o pancartă... am uitat şi de frig şi de tot", îşi aminteşte Alex.

Cu tot frigul şi ploaia însă, spune că niciunul dintre ei ne-a răcit: pentru că au avut grijă de ei, dar şi pentru sistemul imunitar s-a adaptat condiţiilor.

"Cred că mai periculoase sunt orele lungi la birou, fără soare şi activitate fizică. Dacă chiar ţi-e frig, cauţi un adăpost şi organismul devine mai rezistent când te mişti, te bate şi soarele. Sincer, de când m-am întors în Bucureşti am răcit. Dar în Antarctica şi Alaska, de pildă, deloc", adaugă Alex.

Antarctica a fost singurul loc în care au fost fără motocicletă, deoarece nu sunt condiţii pentru drum. În rest, au luat-o peste tot cu ei. 

"Când căutam cazare, eram ca în filmele western, te îngrijeşti de cal mai întâi. Întrebam dacă au curte, garaj păzit. Săraca, am parcat-o şi în restaurante şi grajduri, a urcat scări, a coborât..."

Subliniază că drumul lor nu a fost tocmai ca în reclamele cu motociclete, cu soare si domnişoare cu eşarfe care flutură în vânt.

"Mai este şi frig, mai sunt condiţiile de drum proaste şi ţi-e frică pentru drumuri. În Bolivia, sunt zece drumuri asfaltate în toata ţara. Şi Bolivia e de trei ori mai mare decât România", povesteste motociclistul.

Alex şi Andreea s-au cunoscut în cartierul în care locuiau amândoi, în perioada în care el dădea examen pentru permisul de categoria A. Spune că, la început, nu era sigur dacă să-i spună fetei de motocicletă, pentru că motocicliştii au o imagine mai proastă în societată. Drept dovadă, bunica Andreei i-a şi spus că poate să aducă acasă orice prieten, numai motociclist să nu fie. Acum, însă, au permis amândoi: Alex din 2007, Andreea din 2009.

"Mie mi-e frică şi acum să merg pe motocicletă şi cred că e bine aşa. Dacă uiţi că eşti expus şi vulnerabil... nu e bine să devii zmeu pe motocicletă", avertizează Alex.  

Ambii spun că vor să repete experienţa: în alte locuri, dar pe aceeaşi motocicletă.

Etichete: realitatea

0/3 COMENTARII
nelu
10 oct 03:59
+0
VOTURI
-0
Felicitari! In primul rand.
Cum ati trecut motorul din Europa in America si retur?
Impachetat in cutie si avion? Vapor?
Ro-Ro ?
Ce motor este?
Ma intereseaza subiectul in mod deosebit.
Cu respect,
Nelu Pogacean
Cluj
Andreea
28 apr 11:38
+0
VOTURI
-0
Multumim, Fox, pentru incurajari. La cat mai multe vise implinite!
Fox
27 apr 10:41
+0
VOTURI
-0
Felictitari Alex! Bravo Andreea! Si excelent blog! Uneori visele devin realitate. Important este cat de mult visezi si ce sacrificii esti dispus sa faci pentru a simtii ca traiesti cu adevarat! Bravo inca o data!

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE