Doi deputați, în conflict de interese! Și-au angajat copiii în Parlament



Deputații Ion Călin și Iusein Ibram au fost declarați incompatibili de către Agenția Națională de Integritate. Primul și-a angajat fiica în Parlament, iar cel de-al doilea fiul. 

Doi deputati, in conflict de interese! Și-au angajat copiii in Parlament
Doi deputați, în conflict de interese! Și-au angajat copiii în Parlament
Foto: digi24.ro

Agenția Națională de Integritatea (ANI) a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materia administrativă de către Ion Călin și Iusein Ibram, deputați în Parlamentul României , după ce aceștia și-au angajat propriile rude în cadrul birourilor parlamentare, în timpul legislaturii 2008-2012.

La data de 23 decembrie 2008, Ion Călin a încheiat un contract civil prin care și-a angajat fiica în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar. În baza contractului civil încheiat, fiica sa a obținut, în perioada angajãrii (05 ianuarie 2009 – 30 noiembrie 2011), venituri salariale în cuantum total de 35.093 Lei, anunță ANI printr-un comunicat citat de realitatea.net. 

La data de 01 iulie 2009, Iusein Ibram a încheiat și semnat un contract civil prin care și-a angajat fiul în funcția de consilier pe problemele minoritãților în cadrul propriului birou parlamentar. În baza contractului civil încheiat, fiul sãu a obținut, în perioada angajãrii (iulie 2009 - decembrie 2012), venituri salariale în cuantum total de 73.868 lei.

Potrivit ANI, deputații au încãlcat, astfel, dispozițiile art. 70 și 71 din Legea nr. 161/2003, potrivit cãrora „prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercitã o demnitate publicã sau o funcție publicã are un interes personal de naturã patrimonialã, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative; Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnitãților publice și funcțiilor publice sunt: impartialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public”.

Cei doi au fost informați despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiazã – de a fi asistați sau reprezentați de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le considerã necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

Ion Călin și Iusein Ibram au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în termenul prevãzut de lege, în exercitarea dreptului la apãrare.

Menționãm faptul cã, în perioada 2011 - 2015, Agenția Naționalã de Integritate a constatat alte 54 de cazuri de membri ai parlamentului care și-au angajat rudele la cabinetele parlamentare, încãlcând, astfel, regimul juridic al conflictelor de interese de naturã penalã și/sau administrativã.

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încãlcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese […] constituie abatere disciplinarã si se sancționeazã potrivit reglementãrii aplicabile demnitãții, funcției sau activitãții respective […]”.

Agenția Naționalã de Integritate își exercitã atribuțiile cu respectarea principiilor legalitãții, confidențialitãții, imparþialitãții, independenței operaționale, celeritãții, bunei administrãri, precum si al dreptului la apãrare.

 

 

Etichete: Agenţia Naţională de Integritate, ANI, Ion Călin, Iusein Ibram, parlament

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE