Doi militari români au murit în Afganistan. Un al treilea a fost rănit



Doi militari români și-au pierdut viața și un al treilea a fost rănit în urma unui incident care a avut loc sâmbătă, ora 10,45, în apropiere de localitatea Kandahar, pe timpul executării unei misiuni de instruire a polițiștilor afgani, informează MApN.

Doi militari romani au murit in Afganistan. Un al treilea a fost ranit
Doi militari români au murit în Afganistan. Un al treilea a fost rănit

În urma incidentului, celor trei militari de la forțele pentru operații speciale, care au fost răniți, li s-a acordat primul ajutor la fața locului și au fost transportați imediat la spitalul militar cel mai apropiat.

Din nefericire, plutonierul Dumitrescu Iulian și sergentul Vizireanu Adrian nu au supraviețuit, iar starea militarului rănit este stabilă și urmează să fie transferat la un spital din Germania, precizează MApN.

Conform sursei citate, familiile victimelor au fost anunțate, iar incidentul este anchetat de o comisie militară.

Conducerea Ministerului Apărării Naționale transmite, în numele întregului personal, sincere condoleanțe familiilor militarilor decedați și urmărește cu atenție evoluția situației medicale a celui rănit.

"Am aflat cu profundă tristețe despre moartea militarilor care au căzut la datorie astăzi, în timpul executării unei misiuni în Afganistan. Atât personal, cât și în numele tuturor militarilor români, transmit condoleanțe familiilor, prietenilor și camarazilor lor de arme. Dumnezeu să-i odihnească pe acești bravi ostași și buni români!", a transmis ministrul Mihnea Motoc, citat în comunicat.

Etichete: militari români au murit, militari romani Kandahar, militari romani morti

0/1 COMENTARII
paul
08 May 16:55
+0
VOTURI
-0
De ce naiba mai mor soldati romani in Afaganistan ?
Ce treaba are Romania cu acest colt indepartat de lume.
Vina ptr moartea acestor oameni o au Klaus Johannis, Dacian Ciolos si Traian Besescu cu servilismul lor fata de Statele Unite ale Americii. Ei sa slujeasca in primul rand cetatenii Romaniei nu pe altcineva. Altii daca isi fac razboi sa si-l duca ei pina la capat ...

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE