Doi minori şi un bărbat de 30 de ani, prinşi după ce au furat o casă de marcat şi un aparat de cafea



Doi minori şi un bărbat în vârstă de 30 de ani au fost prinşi în flagrant de poliţişti, după ce au furat dintr-un magazin mai multe bunuri, printre care o casă de marcat, un televizor şi un aparat de cafea instant.

Doi minori si un barbat de 30 de ani, prinsi dupa ce au furat o casa de marcat si un aparat de cafea
Doi minori şi un bărbat de 30 de ani, prinşi după ce au furat o casă de marcat şi un aparat de cafea
Foto: badpolitics.ro

Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au prins în flagrant, vineri, 24 aprilie, trei persoane, la scurt timp după ce acestea au sustras mai multe bunuri dintr-o societate comercială din Sectorul 3.

La data menţionată, în jurul orei 03.50, agenţi de siguranţă publică din cadrul Secţiei 23 Poliţie, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, au prins în flagrant un bărbat, în vârstă de 30 de ani şi doi minori, în vârstă de 17 ani, imediat după ce aceştia au săvârşit infracţiunea de furt.

Cei în cauză au fost conduşi la sediul secţiei pentru audieri, în urma verificărilor efectuate fiind reţinute în sarcina acestora comiterea faptei, respectiv pătrunderea în mod ilegal într-o societate comercială, de unde au sustras diverse bunuri, printre care un televizor, un aparat de cafea instant, o casă de marcat, un stabilizator de tensiune şi mai multe băuturi alcoolice şi nonalcoolice.

Prejudiciul, în valoare de 20.000 de lei, a fost recuperat integral şi restituit părţii vătămate.

"Cercetările sunt continuate de Poliţia Capitalei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cu bărbatul în stare de arest preventiv şi minorii sub control judiciar.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", anunţă Poliţia Capitalei, într-un comunicat de presă remis B365.ro.

Etichete: furt, furt bucuresti, hoţi prinşi, hoţi prinşi de poliţişti, Poliţia Capitalei

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h