Doi nigerieni, depistați de polițiști cu ședere ilegală în București



Doi nigerieni, veniți în România pentru studii, au fost depistați de polițiști în urma unei acțiuni pe linia combaterii șederii ilegale a cetățenilor străini.

Doi nigerieni, depistati de politisti cu sedere ilegala in Bucuresti
Doi nigerieni, depistați de polițiști cu ședere ilegală în București
Foto: realitatea.net

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) remis joi AGERPRES.ro, unul dintre cetățeni a avut drept de ședere pe teritoriul României care a expirat în anul 2015, ocazie cu care îi fusese emisă o decizie de returnare prin care era obligat să părăsească teritoriul țării noastre în termen de 15 zile.

"Întrucât nu a respectat măsura dispusă anterior, cetățeanul nigerian va fi îndepărtat sub escortă de pe teritoriul României. Până la punerea în executare a măsurii îndepărtării, acesta a fost luat în custodie publică și cazat într-un Centru de Cazare al Străinilor luați în Custodie Publică", se arată în comunicat.

Totodată, a fost depistat un alt cetățean nigerian care avea dreptul de ședere expirat. Polițiștii i-au emis acestuia o decizie de returnare prin care este obligat să părăsească teritoriul tării noastre în cel mult 15 zile.

La ieșirea din țară, pe numele celor doi va fi instituită măsura de interzicere a intrării în România pentru o perioadă de un an.

Etichete: nigerieni, sedere ilegala

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE