Doi răniţi din #Colectiv vor fi transportaţi la spitalele din străinătate



Două dintre victimele incendiului din Colectiv vor fi transportate la spitalele din străinătate.

Doi raniti din #Colectiv vor fi transportati la spitalele din strainatate
Doi răniţi din #Colectiv vor fi transportaţi la spitalele din străinătate
Foto: expunere.com

Doi dintre răniţii din Colectiv vor ajunge la spitalele din străinătate. Decizia a fost luată miercuri, după ce medicii au analizat situaţia acestora. Comisia de specialişti care a evaluat starea victimelor tragediei şi-a dat acordul şi au fost începute formalităţile. Alţi aproape 30 de răniţi sunt incluşi în programe de recuperare în centre din ţară, anunţă Digi 24.

„Avem doi pacienţi pentru care am iniţiat formalităţile de transfer pentru continuarea recuperării în străinătate. Ne dorim ca inclusiv pe procedura de recuperare pe termen mediu şi lung să ducem pacienţii noştri, dacă putem, în acelaşi loc. Ştiţi foarte bine, relaţia cu Belgia a fost foarte bună în tot acest timp şi suntem în discuţii avansate pentru clarificarea unui protocol formal de colaborare reciprocă între statul român la nivel ministerial şi autorităţile belgiene. Mă aştept ca până la sfârşitul săptămânii să avem un răspuns din partea direcţiei hospitaliere. Până la sfârşitul anului, preconizăm că vom mai avea cinci repatrieri. Vom discuta cu toţi aceşti pacienţi despre starea lor medicală. Ei vor fi reevaluaţi aici", a declarat Gabriel Diaconu, medic psihiatru, coordonatorul al Grupului de Intervenție în Criză.

În urma tragediei din Colectiv, 62 de tineri au murit, iar alte aproximativ 150 de persoane au fost rănite, majoritatea suferind răni grave.

Ultima victimă a tragediei din 30 octombrie este Roxana Elena Boghian, o tânără de 26 de ani"Pasionată de fotografia de concert, dar și de fashion. Roxana este o fire veselă, mereu optimistă și sociabilă. Momentan, se află la Spitalul de Arși, intubată. Speranța este cea care ne dă curajul și puterea să trecem peste greutățile vieții", scriau prietenii ei, la începutul lunii noiembrie, când au demarat o campanie de strângere de fonduri pentru ea.

În spitalele din România mai sunt internaţi 18 pacienţi, dintre care trei sunt în stare critică - doi la Spitalul Floreasca şi unul la Institutul C.C. Iliescu. În străinătate sunt internaţi 21 de pacienţi.

O altă tânără rănită în incendiul de la Colectiv, care era internată într-un spital din Germania, a murit luni.

Etichete: răniţi, raniti colectiv, victime incendiu colectiv

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h