Mama lui Carmen Iohannis a încetat din viaţă. DOLIU în familia prezidenţială



Deces în familia prezidenţială. Mama lui Carmen Iohannis a încetat din viaţă duminică. Femeia va fi înmormântată marţi. Administraţia prezidenţială a anunţat că "acesta este un moment dureros pentru familia președintelui"

Carmen Iohannis
Carmen Iohannis

Georgeta Lăzurcă, mama primei doamne a României, s-a stins din viaţă cu doar trei săptămâni înainte ca fiica sa să sărbătorească împlinirea vârstei de 56 de ani.  Femeia era bolnavă de mai multă vreme. Aceasta locuia în Sibiu, într-un apartament din zona centrală.

Administrația Prezidențială, prin purtătorul de cuvânt Mădălina Dobrovolschi, a confirmat decesul soacrei și a transmis că "acesta este un moment dureros pentru familia președintelui". De asemenea, potrivit purtătorului de cuvânt, președintele Iohannis și-a exprimat dorința ca acest eveniment să rămână în zona privată.

Preşedintele Klaus Iohannisa ajuns duminică în Sibiu. Mai mult, şeful statului şi-a anulat programul oficial de marți, el având anunțate pe agendă participarea la un forum economic România-Slovacia în Capitală alături de președintele Slovaciei, Andrej Kiska, precum și o vizită la comunitatea slovacă din Nădlac, în județul Arad. Vizita președintelui Slovaciei în România va avea însă loc conform programului anunțat, a mai precizat purtătorul de cuvânt.

Mai mult, fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a transmis condoleanţe familiei. "Condoleanţe familiei Iohannis", a scris acesta pe pagina sa de Facebook.

Mama lui Carmen Iohannis va fi înmormântată marţi, scrie romaniatv.net.

Etichete: Carmen Iohannis, mama lui carmen iohannis a murit

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE