Dorin Lazăr Maior, extrădat din Dubai pentru executarea pedepsei de şapte ani de închisoare UPDATE



Dorin Lazăr Maior, fostul preşedinte al Blocului Naţional al Revoluţionarilor şi ex-deputat, a fost extrădat joi din Dubai pentru executarea pedepsei de şapte ani de închisoare pe care o are de ispăşit în dosarul "Romexterra".

Dorin Lazar Maior
Dorin Lazăr Maior

"S-a confirmat mandatul de arestare și s-a dispus punerea acestuia în executare pentru 30 de zile începând de astăzi", a declarat purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Brașov, judecătorul Răzvan Dicu, după ce magistrații s-au pronunțat în acest caz.

Dorin Lazăr Maior, a ajuns în cătușe la Curtea de Apel Brașov, în jurul orei 16,40. Atât la intrarea în sediul Curții de Apel, cât și la ieșire, în jurul orei 18,15, după ce a fost audiat de magistrați, Dorin Lazăr Maior a spus "că este o mare nedreptate ceea ce se întâmplă". El a fost urcat de mascați într-o mașină a poliției și dus în arest.

Dorin Lazăr Maior, fostul președinte al Blocului Național al Revoluționarilor, a fost adus în țară joi și preluat de o escortă a Poliției Române, el având de executat o pedeapsă cu închisoarea de șapte ani pentru șantaj, ultraj, complicitate la cumpărare de influență și evaziune fiscală.

"În urma cooperării polițienești internaționale cu autoritățile judiciare din Abu Dhabi — Emiratele Arabe, astăzi, 21 aprilie, polițiștii români au preluat, sub escortă, un bărbat de 56 de ani, condamnat la pedeapsă cu închisoare pentru infracțiunile de șantaj, ultraj, complicitate la cumpărare de influență și evaziune fiscală", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) remis joi.

În anul 2013, fostul preşedinte al Blocului Naţional al Revoluţionarilor şi fost deputat PSD, Dorin Lazăr Maior, a fost dat în urmărire internaţională după ce a fost condamnat definitiv, de Curtea de Apel Mureş, la şapte ani de închisoare cu executare, pentru şantaj, în dosarul "Romexterra".

Dorin Lazăr Maior, Ovidiu Tition, Florina Aprofira au fost trimişi în judecată în 2006 de procurorii DNA Braşov, fiind acuzaţi că ar fi şantajat doi oameni de afaceri braşoveni, printre care şi pe fostul director adjunct de la Romexterra Bank Braşov Mihai Maţepiuc, pentru modul ilegal în care se acordau credite la banca respectivă. Maior i-ar fi ameninţat pe cei doi oameni de afaceri că îi va denunţa dacă nu primeşte de la fiecare câte un milion de lei.

"Din probele administrate a rezultat că inculpatul Maior Lazăr Dorin şi inculpatul Tition Ovidiu au exercitat în cursul lunilor noiembrie - decembrie 2006 mai multe acţiuni de intimidare fizică şi psihică, inclusiv ameninţări cu darea în vileag a unor fapte reale, asupra a doi administratori de societăţi comerciale şi a unui director de bancă, sprijiniţi fiind de învinuita Aprofirei Florina, în scopul obţinerii unui fals material injust", se preciza într-un comunicat al DNA Braşov.

În acest dosar, Tition şi Maior au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi sub acuzaţia de şantaj la finele lunii decembrie 2006 şi până în mai 2007.

Etichete: Dorin Lazăr Maior, Dorin Lazăr Maior extrădat, Dorin Lazăr Maior inchisoare

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE